„Bad, good to be in a first page“ – o axiomă a comunicării publice americane are darul de a spori interesul şi notorietatea candidatului.
E clar că Dana Gîrbovan, cu studii şi pregătire de specialitate, nu convine sistemului purtătorilor de bască, cu studii la particulară, ce nu au aflat încă de ce investigaţia nu poate fi niciodată rechizitoriu.
În timp ce ei paradeau, Gîrbovan cerceta, adnota şi explica nu numai conţinutul legilor, ci şi spiritul lor.
Acele asociaţii cu număr de membri care încap într-o garsonieră s-au trezit la un sunet de goarnă că trebuie să atace. La baionetă, că la câmpul tactic alţii se pricep. Simplii executanţi ai ordinului Anticorupţiei, ei nu se pot obişnui cu gândul că timpul lor şi al protocoalelor ce le dădeau aripi a trecut.
Privind insurecţia feisbuchistă şi ascultând goarnele ridicate din tranşee la ordinul de noapte, ţi se face dor de Josef Švejk, soldatul tembel care, coborât din tren, a luat-o invers şi a ajuns în braţele vrăjmaşilor.
Nu te gândeşti că Veve poate fi altceva decât codoaşa unităţii.
Dacă s-ar turna un film cu metresele şi boi-juanii Laurei Codruţa Kovesi, succesul de casă ar fi garantat. Niciunde în lume astfel de personaje n-ar fi reale. Un scenarist bun le-ar face celebre chiar şi în filmele de animaţie, cele menite să provoace copiilor somnul înainte de ordinul de seară pe garnizoană.
„Toate au fost la timpul lor ceva exagerat“ – se cânta pe scenele Phoenix încă de pe vremea când părinţii pitpalacilor de azi, împăunaţi cu trese la comandă, dădeau probe orale şi scrise la Măria Sa Secu. Nici prin gând nu i-ar fi trecut bătrânei Unităţi cazone că poate scoate din lumpen figuri meşteşugite, de ceară, care să poată şi vorbi într-un viitor al protuberanţei estetice numită reţele sociale.
Robotica nu e o ştiinţă oarecare. Poate face din titirez paletă de eoliană.
Privind protipendada de atac, cât de hâtru ţipă-n cor, îmi amintesc de o întâmplare de prin anii ᾽80 la Politehnica din Timişoara. Venise Tovarăşu᾽. Cu Honoris Causa după el. Erau pregătite, în partea de sus a noii clădiri, două instalaţii de producere a energiei, având vântul ca sursă de energie. Numai că, nenorocirea naibii, chiar în ziua aia nu mişca nici frunza. Câţiva asistenţi au pus un grup de studenţi să învârtă, în stil turbo, paletele eolienei. Nicuşor, fiul, ajuns deja prim-secretar, a văzut de jos cum se învârte „moara“ şi-i spune securistului de lângă el că trebuie schimbat sensul, că se prinde Tovarăşu᾽ că e o mânărie.
Zis şi făcut. Civilul de lângă a şi zburat pe scări să execute ordinul la loc comanda. Numai că Tovarăşu᾽ nu privea în sus. Încă de atunci se temea de balisticele vrăjmaşe.
Nu ştim dacă rătăcitul prin Piaţa Victoriei, intitulat procuror, cu asociaţia sa de tip breloc de sistem sau aşa-zisul forum fără cutie poştală la poartă, ar putea da paletele înapoi. Poate doar paletele de ping-pong ale ducesei de inimă neagră, la remake-ul „La Chilia-n port“ sau „Am fost şi noi odată la tata fişiori…“. Personajele pot juca orice rol, depinde cine şi unde le distribuie.
Astăzi îmbracă platoşa de contestatari, mâine pleacă să ţină tablele pe scări la Bruxelles, te şi întrebi dacă mai au timp să aprofundeze temeiul legilor.
Dana Gîrbovan e osul din gâtul sistemului judiciar, dirijat prin telecomandă.
Pentru a lua frişca din turul ll al prezidenţialelor, Klaus Iohannis are nevoie de o resetare în acest spaţiu, în care ghidajul USR şi plasa de securitate, PLUS, au luat deja caimacul electoral. Numai el poate crede că nu va deconta scandalul #Alexandra.
Preşedintele are nevoie ca de aer de Dana Gîrbovan. Judecătoarea de la Cluj poate şi are determinarea necesară să reformeze sistemul judiciar şi să încheie Codurile la toţi nasturii constituţionali. Chiar să-i „condamne“ la locul de muncă pe făptaşii propagandei.
Lumea s-a cam plictisit de atâtea sarmale învelite în foi ale giustiţiei. Când ai un proces, chiar şi în registru civil, nu-ţi mai arde să admiri civilii care luptă pentru nu se ştie ce link by default cu organele de anchetă ale pădurii.
Big Brother-ul e decontat deja de Toni Greblă. Altul nu va mai fi posibil, oricât se vor da de-a dura amploiaţii ISU. Cum nici protocoalele nu vor mai putea fi arme tactice, Dana Gîrbovan are misiunea de a reforma sistemul din rădăcini şi greaua povară de a pune veveriţele la muncă.
Poate că sistemul încolonat în spatele lui Klaus Iohannis îşi va da seama că rezerviştii lui Coldea şi ai generalilor trimişi la vatră sunt mai periculoşi decât o fire cu picioarele pe pământ, ce-i poate trimite chiar şi pe cei cu grade profesionale puţine la muncă. Pentru că, nu-i aşa?, „munca înnobilează“, parcă aşa au spus fazării prunei din sticla anticorupţiei, cea care a pus Securitatea în loc de stabor în plină constituţionalitate.
E timpul ca şi Iohannis să priceapă cum de reţelele mafiote sunt braţ la braţ cu autorităţile statului şi cine a facilitat cârdăşia.
Pe culoarul anticorupţiei, Iohannis e bătrânul sfătos, un fel de Santiago, în timp ce pe culoar apare Barna, pe post de Manolin.
Justiţia se înfăptuieşte, în numele legii, în sălile de judecată, nu cu mânuţele prin oboare. Poate târziu, Iohannis îşi va da seama că a orchestrat circul cu anticorupţia şi când să înfulece caşcavalul a venit ghidatul lui Coldea şi l-a lăsat flămând de încă un mandat.
Dana Gîrbovan e cheia care-l poate elibera pe Klaus Iohannis din surmenajul autoindus încă de pe vremea când purta geaca roşie prin pieţe.
O reformă radicală a sistemului judiciar oferă biletele de odihnă şi tratament în al doilea mandat. Poate îi vine şi preşedintelui mintea cea de pe urmă.
Anticorupţia e un fel de „Viziunea vizuinii“, celebrul roman al lui Marin Sorescu, în care personajele, când nu denunţă, îşi fac autocritica, un fel de mea culpa în registrul latin. Un plasture, numit reforma în Justiţie, poate pune plasturele peste gălăgia acoperitoare a aflării în treabă.
