De-a lungul istoriei, nimic din ceea ce privește natura umană n-a scăpat neideologizat. Unul dintre subiectele ideologice favorite în perioada modernă a fost relația dintre sexe, transformată de multe ori în ”război”. Dacă în prima sa fază, feminismul liberal a avut o latură umanistă, iar apoi în perioada revoluției sexuale cu mișcarea flower power, feminitatea era celebrată ca simbol al pacifismului și al iubirii, celebrul ”make love, not war”, ultimele faze ale feminismului reprezintă o formă degenerată specifică neomarxismului. Cu toate că feminismul de astăzi aparține de neomarxism, el are afinități și cu capitalismul. Pentru economistul austriac, Schumpeter, ”feminismul e capitalist” deoarece societatea de consum exploatează cu succes curiozitatea achizitorie tipic feminină.
Pentru a combate, chipurile, masculinitatea toxică a fost lansat un feminism toxic, neomarxist, combătut inclusiv de feministele liberale, adepte ale valorilor liberalismului clasic. Această formă decăzută de astăzi este cea a feminismului misogin. Tinere fete, acre și încruntate, care se războiesc cu propria feminitate pe care o văd ca pe o slăbiciune, pozează în dure, puternice, iar mai apoi ajung să clacheze și să-și dea banii la psiholog. Tot ele reclamă misoginism imaginar la fiecare stație și semafor unde simt că nu primesc întâietatea de gen.
Feministele de carieră se uită cu superioritate de eroine la femeile din societatea tradițională, care, chipurile, stăteau toată ziua acasă și găteau, îngrijeau copiii, deci nu făceau mare lucru. Adevărul e chiar la polul opus. Femeile de atunci munceau din greu în gospodării, neavând confortul de astăzi care ușurează semnificativ orice activitate. Preparau sodă caustică, spălau hainele în apa rece din vale, lucrau la războiul de țesut, munceau în grădină, participau la muncile câmpului, aveau grijă de copii și de animalele din gospodărie. Feminista de astăzi confundă epocile atunci când se referă la viața femeilor din trecut, de parcă statul acasă ar fi însemnat pentru acestea, ceea ce înseamnă pentru o femeie casnică de astăzi, care se bucură de tot confortul urban.
În privința trecutului se propagă o percepție unilaterală care pune în lumină o epocă istorică doar prin trăsături decupate din context.
Feminismul de azi ne vorbeşte de epocile de sclavagism ale femeii, uitând că o bună parte din sclavi era formată şi din bărbaţi. Viaţa bărbatului era foarte scurtă, n-apuca prea mult timp să fie exploatatorul femeii, că se curăţa prin războaie, dueluri. Pentru feministe, doar femeia are un trecut medieval frustrant, bărbaţii sunt etern moderni cu berea şi internetul în faţă. Femeile nu au fost doar sclave, au existat regine, ducese, femei nobile. Așa cum au existat si bărbați sclavi. Mistificarea relațiilor de cuplu din trecut apare și atunci când femeia e prezentată ca fiind unica victimă din cușca mariajului tradițional. Complet fals. Bărbații care își abandonau familiile erau puțini și erau declasați, devenind paria societății. Bărbatul era în egală măsură dependent și obligat față de soție și copii în a le garanta siguranța materială.
Independența trâmbițată cu fanfaronadă vine de regulă din partea celor care nu o posedă de fapt sau care nu și-au câștigat-o onorabil. În fond nu vedem altceva decât manifestarea egoului siliconat al feminismului resentimentar. Multe dintre aceste așa – zise emancipate blamează căsătoriile aranjate din trecut, care răpeau libertatea de alegere, însă tot ele sunt cele care se supun financiar voluntar în forma prostituției maritale. Diferența e dată doar de colectivismul societății vechi față de lumea individualistă modernă.
Până la urmă și din cauza feminismului egoist și materialist, instituția căsătoriei a ajuns precum muzeele în care intră activiștii woke, mai mult amețiți decât treziți, pentru a vandaliza picturile sacre și a ieși satisfăcuți de răul produs. Așa se intră și în căsnicia de astăzi, parcă cu scopul vădit de-a o mânji cu un divorț profanator.
În partea cealaltă a genului se tot vorbeşte de declinul masculinităţii, de efeminarea bărbatului de azi. Culmea este că din punct de vedere fizic, bărbatul de azi e cel mai înzestrat din toată istoria. Media de înălţime cea mai mare plus mușchii supradimensionați, e drept obținuți artificial. Și totuși, cruciații sau soldații lui Napoleon, el însuși de statură mică, erau războinici crunţi. Pe lângă condițiile vitrege de mediu care căleau fizicul conta și alimentația sănătoasă, însă spiritul și atitudinea făceau diferența. Astăzi nu mai există nici spiritul de dominaţie, nici cel de libertate. Ambele stau la baza masculinităţii. Ele sunt în declin, chiar dacă muşchii se încolăcesc ca nişte şerpi umflaţi. Slăbirea masculinității este dirijată de către sistem, care atacă bărbatul de rând pentru a submina revolta omului liber și păstrează forța masculină doar pentru unitățile sale, astfel încât să fie lesne reprimarea.
Dacă ai o identitate poți opune rezistență. De aceea pentru a combate identitatea naturală se induce ideea că poți să fii orice vrei, dar de fapt ajungi să nu fii nimic mai mult decât o paiață manevrabilă. Nu trebuie să mai rămână nimic din ce ar putea fi propriu bărbaților sau propriu femeii.
În același timp, dacă te poți refugia în orice gen dispare problema drepturilor femeilor cu adevărat abuzate. În momentul în care dimineața te simți femeie, seara bărbat și o ții mereu așa între cal și măgar, până și feminismul clasic liberal de la începuturi, bazat pe drepturile sănătoase ale omului, devine impracticabil. De fapt, pentru bărbații și femeile normale devine tot mai greu practicabilă viața normală.
În Occident, avansurile normale pot fi reclamate drept hărțuire sexuală cu rezultatul final, ruinarea carierei și vieții bărbatului. Această presiune anormală pusă pe relațiile heterosexuale are ca scop indirect încurajarea mișcării lgbtq+. Se estimează că în următorii ani în Occident numărul relațiilor heterosexuale va scădea vertiginos. În schimb vor crește cazurile de celibat și relațiile homosexuale. Disconfortul relaționării heterosexuale plus propaganda lgbtq+, care a intrat deja și în desenele animate, sunt menite să genereze dezorientare sexuală. Scopul ultim al acestor politici extremiste nu este susținerea femeilor, ci distrugerea familiei și implicit înlocuirea populației albe, creștine. Corolarul îl reprezintă controlul social și mental al unei populații labile, plastilină în mâna unor elite psihopate care vor să fie marii dumnezei ai unei planete tot mai mici.
