Scenariul candidatului surpriză pare a fi în plin lucru și în anul acesta electoral. A început să aibă ceva tradiție electorală și la noi acest scenariu. De fapt, acest format politic este importat, așa cum sunt importate toate emisiunile de divertisment de la noi. Să sperăm că în viitor nu ne vom procopsi pe cap cu vreun comediant online, pentru că avem exemple în vecinătate de lideri care întâi și-au făcut poporul să râdă, iar apoi l-au pus la bocit și pe butuci. Motiv serios să nu râdem cu toată gura atunci când vedem influencerii măscărici de care s-a umplut teritoriul național online.
Paradoxul e că acești candidați, așa-ziși independenți, antisistem, sunt de fapt produsele exclusive ale sistemului.
Peste tot în lume se încearcă această formulă a candidatului scos din jobenul pus la naftalină, care are menirea de-a împrospăta viață politică. Rezultatele lasă de dorit de fiecare dată. Politicienii de carieră sunt dependenți mai mult de partide, pe când independenții politic sunt dependenți mai mult de sistem. Diferă tipul și gradul de dependență. Însă dacă vorbim de democrație politică ar trebui să primeze forța pluripartidismului și jocul carierelor politice de cursă lungă.
Promisiunea unui tratament pentru astenia vieţii politice are mereu șansa de-a se încârliga în mintea cetățeanului. E tot timpul loc pentru o nouă speranță manipulată căzută apoi în tomberonul cu iluzii sociale. Există și cazurile de poză a candidatului rebel, cum era Crin Antonescu, în 2009, care lansa sloganul revoluționar; „stă în puterea noastră să schimbăm puterea lor”. Pe ideea lui Vaclav Havel, care vorbea de puterea celor fără de putere.
Din păcate, românul cinstit e moale şi nu reacţionează. Asta e foarte greu de înţeles, dacă tot nu faci parte din tabăra escrocilor şi n-ai ca armă decât cinstea, de ce să stai pasiv şi nici măcar setea de dreptate să nu te anime? Îţi dau în cap aceşti borfaşi cu banii tăi furaţi, iar tu rămâi paralizat de anxietate civică.
La noi cetăţeanul simplu ori aspiră-n secret la matrapazlâcuri, dar n-are curajul să le facă, ori e şi sărac şi indiferent, ca să nu zicem altfel. De aici derivă o bună parte din slăbiciunea acestui popor. Nu pune în niciun fel presiune civică. Ca niște iobagi umili unii ar fi în stare să mulţumească doar pentru că sunt lăsaţi în viaţă. Unii dintre ei apucă doar să mulțumească și apoi să fie sacrificați. Din acest hoit social se vor înfrupta ulii penali, folosind drept tavă funcțiile înalte ale statului.
Putregaiul de sistem creează o ură mocnită în omul simplu călcat în picioare peste tot unde e apăsat de bocancul puterii abuzive. Acesta e solul perfect pe care poate încolți buruiana aparent rebelă care ne va ștrangula apoi pe toți. Dacă mai adăugăm la asta că trăim în ţara care este mană cerească pentru oratori de bâlci, avem culoar pentru cei cu ”vorbele la ei” și cu banii noștri tot la ei. Toată realitatea neschimbată a vieţii politice oferă sursa perfectă pentru discursuri mobilizatoare, reformatoare, deşteptătoare. De mâine vom pune ceasul să sune dimineaţa, doar că data acelui mâine e necunoscută. De asta este şi foarte uşor în România să devii politician. Dacă ai un pic de papagal şi te înfigi bine, ai toate şansele ca din discurs în discurs să ajungi preşedinte sau cel puţin să aspiri la aşa ceva.
Citește și: ”Pumnul” pamfletului
Genul acesta de candidat incoruptibil se vrea un nufăr crescut pe mlaştina societății româneşti. Nuferii sunt modalitatea prin care mlaştina încearcă să treacă neobservată, dar ei tot ai mlaştinii sunt, în ea cresc şi tot în ea mor. Dar nu e cazul candidaților antisistem, ei sunt niște nuferi de plastic, doar trăim în era fake-ului generalizat.
Vocea Rațiunii:
„Prin ce mijloace au izbutit politicienii noștri să robească într-un timp atât de scurt sufletul poporului român? Prin ce farmec au știut ei să momească atâtea capete, care s-au alipit lor si ne-au adus astfel în starea de pseudo-cultură în care ne găsim astăzi? Răspunsul la asemenea întrebări mi se părea a fi numai unul; acela care, în teza generală, s-a adeverit a fi o lege urmată în dezvoltarea tuturor popoarelor care s-au aflat în condițiunile în care ne-am aflat si noi. Adevărul anume: că orice popor (...) se robește cu ușurință unui gen nou de viață, de câte ori în acest gen nou de viață se exaltă viciile sau relele sale deprinderi din trecut. Virtuțile sau deprinderile bune sunt ca zidurile de apărare ale individualității unui popor; ele sunt greu de dărâmat și în toate cazurile greu de reconstruit; viciile sau deprinderile rele însă sunt totdeauna ca niște porți, deschise oricărei inovațiuni venite din afara. (...) Noul mod de viață pe care tu-l aduci este un simplu decor, care vine să poleiască sau să rafineze o veche slăbiciune. Așa se explică și izbânda politicianismului nostru” – Constantin Rădulescu – Motru
