Una dintre marile teme de meditație asupra fenomenelor istorice o reprezintă dilema privind rolul precumpănitor în istorie a liderilor sau a maselor. Mari scriitori și gânditori au înclinat balanța într-o parte sau alta. Prea puțini au fost aceia care au arătat cu degetul spre elite, unii s-au abținut din interes de castă, iar alții dintr-o omisiune naivă.
În general, atunci când istoria este privită din avion, căderile de imperii, răsturnările de regim, dau iluzia unei lumi noi apărute din neant. Tindem să uităm că prăbușirea Imperiului Roman n-a însemnat și pulverizarea elitei conducătoare. O bună parte din elita romană s-a convertit în elita creștină a noului Imperiu. În trecutul recent, cel mai la îndemână exemplu e dat de elita comunistă care a devenit după 1989, elita capitalistă.
Un bun paravan pentru elite de a-și camufla acțiunea a fost reprezentat mereu de către diversele filozofii politice: de la dialectica hegeliană a spiritului în istorie, la viziunea lui Thomas Carlyle despre eroii și geniile care fac istoria, cu care gânditorul german se întâlnește atunci când afirmă despre Napoleon „Câtă forță concentrată în același punct, iată spiritul universal călare”, la Marx, care ajustează teoria lui Hegel, prin dialectica materialistă a claselor sociale, concepție care l-a influențat și pe Tolstoi în ”Război și Pace”, unde acesta privilegiază rolul maselor în realizarea istoriei.
Un alt exemplu de cădere în păcatul abstractizării istoriei îl oferă și istoricul Paul Johnson, pentru care absența sau prezența conceptului de piață liberă, de-a lungul istoriei, este responsabilă pentru ruinarea sau înălțarea unor imperii. În felul acesta, vorbind mai mereu de idei, concepte întrupate în personalități mesianice și de mase mișcate de spiritul istoriei se eludează și se ocultează rolul concret al elitelor dinastice.
În tot acest angrenaj, un rol important îl au și agenții culturali ai sistemului, cei responsabili cu răspândirea ideologiilor. Naivă la modul voit sau nu, teza lui Raymond Aron, care vede în dogmele ideologice ”opiul intelectualilor” împrăștie și ea mult fum peste realpolitik. A vorbi de idei opiacee care îmbată mințile directorilor de conștiință e tot o modalitate de-a administra opiu intelectual și de-a rămâne în zona idealistă a purelor acuzații culturale. Pentru intelectualul public, arghirofilia și poziția socială sunt cel mai puternic opiu. Puterea ideilor de care vorbește și Isaiah Berlin există, dar nu atât pentru a-i seduce pe intelectualii publici, ei sunt histrionii manipulatori în acest joc, ci pentru a-și exercita atracția asupra celor naivi și idealiști. Însă fără elite care să susțină din spate acea idee, oricât de interesantă ar fi aceasta, ea rămâne în obscuritate.
Dacă sunt capabili oamenii simpli în perimetrul lor mărunt, de înțelegeri secrete, e limpede că elitele cu forța de care dispun nu pot fi bănuite de angelism. De multe ori ceea ce astăzi e teorie a conspirației, peste mult timp va fi o conspirație politică studiată în manualul de istorie. E plină istoria de conspirații dovedite. Spre exemplu, au trebuit declasificate arhivele sovietice în anii 90, pentru a se putea demonstra că Lenin a fost susținut financiar de Germania pentru a declanșa Revoluția Bolșevică, alături de Troțki, sponsorizat abundent la rândul lui, de către bancherii de pe Wall Street, adică America. Decenii la rând o asemenea ipoteză ar fi părut multora un scenariu conspiraționist fantastic.
În ziua de azi, elitele globaliste ne somează mereu că suntem în continuă transformare, resetare. Avem senzația că această urgență aparține doar prezentului și reprezintă o premieră istorică. Însă din secolul al XIX-lea, de la revoluția industrială, suntem tot în schimbare. Nu există un liman, doar tranziția permanentă și bulversantă de la un progres la altul. Progres care aduce confort material, stres psihic și fizic, o captivitate tehno-socială a celor mulți și o putere tot mai mare a celor puțini.
Tirania permanentei tranziții destabilizează individul și îl obligă la o permanentă adaptare, ceea ce-i împiedică identitatea să se cristalizeze. Un alt mod de teroare, în opoziție cu mult blamata de către progresiști tiranie conservatoare care rigidizează societatea până la anchilozarea individului.
Elitele sunt cele care având puterea financiară dobândită dubios din generație în generație se albesc public atât prin caritate financiară, cât și ideologică. În felul acesta pot da impresia că scopul dobândirii averii a fost binele celorlalți. O mostră de caritate ideologică este utopia care proclamă o rasă unică care să lucreze în folosul binelui universal. Un globalism antropologico – cultural suprapus peste cel economic, care reprezintă de fapt miza adevărată. Pentru asta se pun la bătaie resurse uriașe de îndoctrinare, prin învățământ, media, ong-uri. O întreagă societate e marinată în aceste concepte globaliste, devenind atât de îmbibată încât ajunge să creadă în timp că aceasta e condiția sa naturală. Orice ideologie este de fapt mănușa prin care elitele își ascund amprenta personală.
Nu teoria conspirației a făcut victime în istorie, ci practica ei. Întreaga istorie e străbătută de teroarea conspirației, iar cei care refuză această realitate îngroașă mereu turma celor care nu suportă riscurile întâlnirii cu natura umană nedezinfectată și fără mască.
