În al doilea război, soldaţii români îi spuneau „Stukas” şi numele acesta era una cu teroarea. Una aparte.
Avionul a fost proiectat de Hermann Pohlmann, apoi produs începând din anul 1935, iar în 1936 a fost folosit prima oară în luptă de Legiunea Condor, în războiul civil spaniol. A fost una dintre cele mai de succes arme folosite de germani, în blitzkrieg-ul cu care a debutat al doilea război.
Spre deosebire de bombardierele obișnuite ale timpului, Stuka putea să intre în picaj controlat, având astfel ținta mereu în vizor și trimițând bombele cu o precizie mult mai mare decât ar fi făcut-o oricare alt bombardier clasic. Bombele se izbeau efectiv de ţintă cu o viteză superioară celei date de atracţia gravitaţională, pentru că veneau cu energia cinetică de la căderea controlată a aparatului de zbor.
S-a observat că, pe lângă efectul devastator pe care îl produceau bombele, sunetul avionului în picaj producea un efect de teroroare psihologică asupra liniilor inamice. Ulterior, aceste aparate au fost dotate cu sirene, pentru a spori efectul psihologic.
Atunci când a făcut bugetul pe anul 2017 cu tăierea taxelor şi mărirea cheltuielilor, prin mărirea salariilor, coaliţia PSD-ALDE a setat pentru avionul România un anumit azimut. De-a lungul ultimilor doi ani – 2017 şi 2018, am scris probabil zeci de articole care, într-un fel sau altul, au tratat acest subiect, din diferite puncte de vedere.
Foarte rar şi extrem de cumpănit, mi-am exprimat un punct de vedere personal, în articole de opinie. Am audiat punctele de vedere ale foarte multor experţi. Doar unul sau două dintre aceste puncte de vedere a fost oarecum în favoarea acestor măsuri.
Între timp, în spaţiul public a apărut noţiunea „wageledgrowth” pentru a caracteriza sintetic ceea ce face Executivul: măreşte salariile în sectorul de stat – şi oarecum, prin creşterea salariului minim brut, în toată economia, inclusiv în mediul privat – pentru ca astfel românii să aibă disponibil monetar, cu care să cumpere bunuri şi servicii şi astfel ţara să aibă creştere economică.
Experienţa ne învaţă că niciodată creşterea economică de această factură nu e sustenabilă şi pierde teren în faţa creşterii preţurilor şi a crizei bugetare ce apare în timp, ca şi în faţa celorlalte efecte perverse.
Cum am explicat recent, în pagina de Economie, citând Raportul semestrial de ţară privind România, impactul este în primul rând în deficitul de cont curent, ceea ce provoacă supraîncălzirea economiei.
„Se preconizează că balanța contului curent va continua să se deterioreze pe termen mediu, reflectând avântul consumului privat”, explică Comisia Europeană, în documentul menţionat.
Pe de altă parte, „efectele de propagare a salariilor din sectorul public asupra sectorului privat și înrăutățirea condițiilor externe, din cauza creșterii tensiunilor comerciale, ar putea declanșa o deteriorare semnificativă a contului curent al României”.
Aici, ajungem la figura de stil cu avionul România. Experţii au calculat că veniturile aduse de statul român sunt mai mici decât cheltuielile instituite prin măririle de venituri la populaţie. Aceasta înseamnă deficit.
Unghiul sub care avionul România cădea, îndreptându-se spre sol, conform datelor seci, obiective furnizate de altimetrul indicatorilor economici (care nu au auzit nici de PSD, nici de ALDE, nici de PNL, USR sau orice alt partid politic) era de câteva grade, 3% pantă descendentă, aş estima, la finalul anului trecut. Se preconiza că ar putea să apară probleme serioase la orizontul anului 2020.
Apoi, pe 21 decembrie, un anunţ al ministrului Finanţelor Publice, Orlando Teodorovici, a schimbat acest unghi, modificându-l la 20 de grade, adică 20% pantă: cel privitor la OUG 114.
În mod inexplicabil, parcă nemulţumit că avionul România nu intră în picaj, ca bombardierele Junkers Stuka din al doilea război, Guvernul a instituit noi taxe şi impozite împovărătoare, despre care am scris cel mai recent ieri.
Efectul s-a văzut imediat. Ultima consecinţă este downgradarea amânată a României de către Standard & Poor’s. Amânată, pentru că, în contradictoriu, când şi-a dat seama că, apropiindu-se de ratingul junk, ţara va deveni un avion Stuka, însă unul necontrolabil, dl. Teodorovici a obţinut o amânare de două săptămâni, apoi o amânare pentru 12 – 24 de luni, în anumite condiţii.
Iată care sunt acestea. “Am putea scădea ratingul în următoarele 12 – 24 luni”, explică agenţia de rating, “dacă aşteptata modificare a politicilor nu va fi suficientă pentru a evita o încetinire semnificativă a economiei, ceea ce ar conduce, la rândul său, la obţinerea unor venituri fiscale mai scăzute, la creşterea datoriei în PIB şi la costuri semnificativ mai mari ale dobânzii”.
“În cazul în care flexibilitatea politicii monetare a României se va diminua, de exemplu ca urmare a noii taxe pentru bănci, s-ar crea de asemenea o presiune scăzută asupra ratingului”, au subliniat reprezentanţii S&P’s.
Aşadar, unde suntem în acest moment? Credem că avionul România se îndreaptă spre sol cu acelaşi unghi de 20 de grade (cu rating BBB-, cu perspectivă negativă de la Stardard & Poor’s, intra în picaj), fixat după ce a apărut OUG 114, şi echipajului i se recomandă să tragă de manşă, să închidă flapsurile şi să redreseze aparatul de zbor.
Care încă nu se comportă ca un Stukas, dar nici nu are versatilitatea unui bombardier uşor, de a reveni, fâşneţ, din picaj, pentru că e de clasă jumbo jet.
