4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăOp & EdDorin Sarafoleanu – 86 / A operat mereu cu tricolorul în suflet

Dorin Sarafoleanu – 86 / A operat mereu cu tricolorul în suflet

Prestigiul internațional se obține greu. Să conduci, ca român, cele mai reprezentative foruri mondiale, pe specialitatea ta, fără să emigrezi, e aproape imposibil.

Profesorul Dorin Sarafoleanu a reușit să spargă orice preconcepție. Ancorat în tehnologiile moderne (a făcut printre primele operații cu laser din România n.a.), înzestrat cu multă cunoaștere și drag de oameni, profesorul Sarafoleanu a reușit în lunga sa carieră să doboare toate prejudecățile. A fi bun român înseamnă a fi bun european. În întreaga sa carieră, de peste șase decenii, a dus flamura științei medicale românești în elita lumii. Pe care a și reușit să o conducă, de aici, de la București, nu din vreo clinică occidentală.

Norocul de-ai fi student eminentului Eduard Pamfil

Recent, a împlinit 86 de ani. S-a născut în 9 februarie 1936, în satul timișean Ghizela, cu o populație mixtă: româno-germană. Familia lui s-a mutat la Timişoara, când avea şapte ani. Acolo a urmat liceul şi facultatea de medicină, unde a avut privilegiul de a audia cursurile unor profesori eminenţi. Unul dintre aceştia era Eduard Pamfil, renumit nu numai ca psihiatru, ci şi ca un intelectual cu o adevărată cultură enciclopedică. „Profesorii erau foarte buni profesionişti şi deopotrivă, oameni de cultură, profesorul era modelul discipolilor săi,” spunea profesorul Sarafoleanu, la lansarea cărții “Anatomia succesului.” . Astăzi, el este model al multor generații.

Dorin Sarafoleanu – 86 / A operat mereu cu tricolorul în suflet
Desen de Ștefan Popa Popa’S

Tatăl meu, tot medic fiind, coleg de generație cu soția profesorului Dorin Sarafoleanu, avea să-mi spună odată că „atunci când copilul este mai cunoscut decât tatăl, părintele a biruit în viață.”

Fiul său, Codruț Sarafoleanu, este astăzi unul dintre cei mai apreciați rinologi ai lumii. Are pacienți nu numai din Europa. Conduce o revistă cotată ISI, o publicație academică de top.

O minune de om

Pur și simplu, există în viață lucruri care se întâmplă, dar și minuni făurite de Dumnezeu. De multe ori, am auzit pacienți care-l considerau o minune de om.

Fragil, de-o modestie exemplară, dar cu o ținută intelectuală remarcabilă, un venerabil creator de școală, nu s-a lăsat învins de mediu, nici de prejudecăți.

Am avut privilegiul să-i fiu pacient profesorului senior, încă din anii ’90, când promova cefalosporinele, ca soluții salvatoare pentru infecțiile amigdaliene. După treizeci de ani, demonstrând că marile spirite se adaptează timpurilor, a devenit cel mai mare adversal al antibioticelor în tratamentele ORL.   

Progresist cu ștaif și clisa-n șpais

Părea un progresist. Dar dintre cei însetați de cunoaștere, nu dintre flămânzii după privilegii.

De multe ori, soarta i-a întins curse. A reușit să jongleze, cu abilitatea sa sportivă, și firescul umanistului pur-sânge, clipa, dar și neantul. Marele lui secret e că și-a păstrat echilibrul, cu o gentilețe proverbială.

A reușit să ajungă pe cele mai înalte piscuri medicale, pentru că știut mai mereu ce înseamnă să fii acasă, printre paurii tăi, între cărțile tale și aproape de mentori.

citește și: Carverul Gabi Rizea a pus Craiova pe harta lumii

Poate că marea performanță nu i s-ar fi alăturat numelui său (nu acordă consultații într-un cabinet cu diplome pe pereți. În locul acestora sunt nasuri, gâturi și urechi), dacă nu ar fi avut-o alături pe doamna doctor Ligia, membră a unei ilustre familii de ardeleni, refugiați la Breaza. Soția i-a fost punctul de sprijin, de echilibru și de proiecție.

O viață exemplară, în cultul lui Hipocrat. O viață demnă. Fără prejudecăți sau mucozitățile devenirii, prin propte ascunse ale unui sistem turbat. 

A operat mereu cu tricolorul în suflet

Imediat după revoluție, a condus Direcția Sanitară a Municipiului București. N-a stat într-un fotoliu managerial prea mult, pentru că nu avea cu cine face o adevărată reformă. Ca unul care a muncit, studiat și operat în mari clinici ale lumii, avea know-how, dar prin spitalele bucureștene conduceau pigulitori de bonsai.

Performanța sa e greu de egalat astăzi, când ierarhiile sunt osificate. Din medic de ţară, profesorul doctor Dorin Sarafoleanu a ajuns – în mai puţin de patruzeci de ani – să conducă elitele mondiale ale specialităţii sale. Dintr-un patriotism ştiinţific, a refuzat să plece în strănătate. A creat o şcoală de excelenţă care-i poartă numele.

Marile întoarceri către casă

A știut că viața nu e o destinație. Ci doar o călătorie. Nărăvit cu spiritul paurelui bănățean, a celui care salută cu “șe lucri,” a lucrat sub microscop și cu bisturiul său electronic, în slujba vieții celor din neamul lui.

Ar fi putut conduce mari clinici din străinătate, ar fi putut face în America averi, ar fi putut conduce doctoratele marilor cercetători ai lumii, dar a preferat “iarba grasă de acasă.”

Unul dintre marile sale merite a fost că nu a făcut diferență între un baci din munte și un președinte. Pentru domnia sa, toți au fost simpli pacienți.

Genetica perspectivelor și tablourile clinice ale lipselor de prejudecăți

A moștenit gena perspectivelor. Din griurile vieții, și-a făcut un tablou clinic. N-a abdicat de la sfaturile celor mai înțelepți ca el.  A practicat o medicină apostolică. Nu pe cea asistată de roboți. Dar a rămas un spirit viu, orientat spre viitor.

Niciun membru al Academiei Române nu știe să explice mai bine ca el că medicina este predictivă, participativă și personalizată. Spunea asta cu mult timp înainte de apariția tratamentului oncologic personalizat, care se practică acum în marile clinici ale lumii.

Precum un bun credincios și un supraviețuitor al celor trei regimuri, pledează în continuare pentru devenirea pe axa discipol-maestru, nu pe apartenența la “tagma jefuitorilor.”

A operat mereu cu tricolorul în suflet.

Vocile lumii

Paul Rogojinaru

Mișcarea de rezistență

Dorin Sarafoleanu – 86 / A operat mereu cu tricolorul în suflet
Paul Rogojinaru

“Două mandate (8 ani) a făcut parte din biroul executiv EUFOS (Federația Europeană a Societăților ORL), Dorin Sarafoleanu a organizat, în 1999, primul Congres francofon din istoria specialității, la București, fiind ales ca președinte al Societății Francofone de ORL și Chirurgie Cervico-Facială (SFORL). A primit un premiu de excelență din partea conducerii Societății Latine de ORL”, notează Paul Rogojinaru, în publicația Mișcarea de rezistență.

 

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Acțiunile Tesla explodează: Creștere spectaculoasă alimentată de contextul politic

În urmă cu mai puțin de două luni, Tesla părea să înregistreze unul dintre rarele sale ani de pierderi pe bursă. Totuși, o ascensiune...

Începe modernizarea liniei feroviare Roman-Iași-Frontieră. Trenurile vor circula cu 160 km/h

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a emis Acordul de mediu pentru proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Roman-Iași-Frontieră”. Proiectul, derulat de CFR, vizează reabilitarea...

Accident grav pe DN 14 la Slimnic: Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

Duminică, autoritățile din județul Sibiu au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier grav produs pe DN 14, în apropierea localității...
Ultima oră
Pe aceeași temă