La o sută de ani de la înființarea clubului de fotbal, Rapid, suporterii săi și ”frații de la Timișoara” au o dublă bucurie. Steaua și Dinamo, visul mai multor generații de fani, vor juca, în sfârșit, la matineu. Fotbaliștii celor două cluburi militare se vor prăji în arșița soarelui de amiază, pe când cei ai Rapidului vor fi (i)luminați de nocturna noului stadion din Giulești.
Prin căderea lui Dinamo în Liga secundă se răzbună istoria și se vindecă rănile provocate de abuzurile Securității, instituție care o patrona în anii comunismului.
Îmi reverberează în minte – și acum după 42 de ani – riposta dură a celor peste 35.000 de suporteri ai lui Poli Timișoara la furtul calificat al arbitrului Grigore Macovei din Deva.
Lucescu n-a reușit să bată la Timișoara nici cu liota de securiști
La 11 noiembrie 1987, Dinamo venea la Timișoara cu aura invincibilității impuse de sistem. Se bătea cu Steaua pentru titlu. Ambele se bucurau de protecție. Dacă Steaua avea, prin intermediul generalilor de armată, tutela militară pe axa ASA Târgu-Mureș și partide aranjate, Dinamo deținea supremația cooperativei, gândite, puse-n scenă și orchestrate de cel mai mare aranjor din fotbalul românesc, Vasile Ianul.
Practic Dinamo n-avea voie să piardă. Mircea Lucescu nu era încă Il Luce.
La acea vreme eram unul dintre liderii galeriei lui Poli Timișoara. Tata era medicul echipei. Cu o oră înainte de începerea partidei, un bărbat înalt (pe care noi l-am poreclit ”Piele lungă”) m-a chemat pe mine și pe Relu Buteanu (nepotul ilustrului Aurel Buteanu – făuritor al Unirii și mare patriot) la vestiare. În cabinetul medical, ne-a amenințat. Am mutat pentru prima oară galeria la peluză.
Of, era să uit rezultatul final: Poli Timișoara – 2-1, în mijlocul unui vulcan. Zeci de minute tribunele urlau: “Ae, aooo, să moară Dinamo!” Se auzea până în Circumvalațiunii, un cartier aflat la mare distanță.
Istoria anticomunismului nu înregistrează rezistența teribilă a unei echipe supuse supliciului, precum Poli Timișoara, ultragiată, decimată și retrogradată, doar așa pentru că Mircea Lucescu voia să se răzbune pe singurul adversar veritabil: Jackie Ionescu.
Ion V. Ionescu nu apare pe lista scurtă a disidenților neamului românesc, deși precaritățile impuse de sistem îl puteau încununa cu această aură.
Deși mama făcea blat de tort, Jackie n-a fost de acord cu celălalt blat
Se spune că Dumnezeu îți rezervă întotdeauna în viață un moment astral. Jackie, inimă de taur (născut la 2 mai 1936, la Rudna, în județul Timiș), n-avea cum să-l rateze. Era la apogeul carierei.
Înainte de meci, aveam să aflu la sfârșitul partidei eroice, generalul Gomoiu sunase la mama acasă. Tata și-a schimbat vocea, spunând că e Uica de la țară. Securitatea intrase pe fir. Știa că ilustrul antrenor se ascundea în casa părinților mei din strada Feldioara, din Timișoara, pentru a nu putea da piept cu cererile generalilor de blat istoric. Mama, o bună bucătăreasă, chiar pregătea blatul de tort. S-a dus ca din tun direct în arena cu lei. Abordat de diferiți ”în țivil,” a promis că vorbește cu ei după meci.
citește și: Mărturiile voluntarilor întorși din Ucraina: “De la început, n-am avut nicio șansă!”
Memoria timpului nu consemnează îmbrâncelile de la pauză din tunel. Poli conducea, în ciuda arbitrajului părtinitor al lui Macovei, cu 1-0. ”Azi, te fac, mitic de București” – i-ar fi spus Jackie lui Mircea Lucescu. Replica nu s-a lăsat așteptată. ”Te redrogradez!” – ar fi amenințat Lucescu. Nici azi, după aproape patruzeci de ani, Il Luce nu recunoaște că devenirea sa a fost nășită de generalii sistemului.
Poli conducea cu 2-0. Iar echipa avea tot statul comunist împotrivă
La pauză, Poli conducea cu 1-0, grație reușitei anonimului Ilcu din minutul 28. În repriza secundă, dinamoviștii s-au năpustit către poarta lui Almășan, împinși de la spate și de omul în negru, care le-a acordat și un penalty vizitatorilor, în minutul 77, dar ratat de Mateuț. Obligat de joc, „centralul” Macavei le-a acordat alb-violeților o lovitură liberă de la 40 de metri de poarta lui Moraru. Era minutul 84. Varga și-a așezat însă balonul și a tras năprasnic, scuturând plasa porții unui Moraru rămas mască, în uralele celor 35.000 de spectatori din tribune.
Se zice și acum că piticul Titi, cum era poreclit Varga, a șutat din stația de tramvai. Golul său de 2-0 reverberează memoria acelor generații, mai puțin decât golul de 2-1 a celuilalt Varga, Ion, de la Dinamo din minutul 85, un șut în bară, cu mingea căzută un metru în fața liniei, furt văzut din Gară, dar validat de sclavul sistemului, Macovei.
Acesta a prelungit meciul până dincolo de limita de suportabilitate.
Dar să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului…
”Macavei a arbitrat absolut îngrozitor, cumplit! Doar două exemple. ”Primul: penalty-ul inventat pentru Dinamo, la 1-0 pentru noi, pe care din fericire Mateuț l-a ratat. Sau nu, Almășan l-a apărat, să nu-i luăm din merite portarului nostru. Al doilea: golul lor de 2-1, validat halucinant, deși mingea venită din transversală cred că a căzut la un metru în fața liniei porții! Astea două au fost erorile uriașe, însă pe parcursul jocului au existat nenumărate decizii care ne-au defavorizat. Dacă nu câștigam atunci, putea ieși măcel, la cât de furioasă a fost lumea în tribune… Revoluția revoluțiilor” – rememora profesorul Ion V. Ionescu reporterilor noii Gazete a Sporturilor, în ediția din 8 noiembrie 2020.
Sunt cunoscute repercursiunilor dictate de mahărul fotbalului cu multe grade și stele făclii, pe numele civil, Mircea Lucescu. Poli a retrogradat în acel an. Jucătorii erau dezbrăcați la chiloți, în timpul vămuirii autocarului, când plecau în străinătate. Securitatea căuta valută. Pentru zece dolari, puteai face ani grei de pușcărie.
După revoluție, ne-am luptat pentru desființarea lui Dinamo și a Stelei. Dumnezeu a făcut o justiție dreaptă. Vor concura la Matineu.
VOCILE LUMII
Florin Pușcaș
Redactor șef Știripesurse.ro
”Steaua și Dinamo își vor juca derby-ul în Liga a II-a în anul în care Rapidul sărbătorește centenarul. Când aveam 15 ani, aș fi zis că e un vis devenit realitate. Acum nu mai sunt atât de convins. Sigur, pot spune liniștit că detest în continuare cele două cluburi și ce reprezintă ele, însă la fel de adevărat e că fotbalul fără rivalități istorice riscă să-și rătăcească pasiunea, să-și piardă farmecul”, a scris Florin Pușcaș pe pagina lui de facebook.
