Sufletul scriitorului ceh Milan Kundera s-a despovărat de trup și s-a ridicat la cer, în Franța exilului său, la vârsta de 94 de ani.
A publicat o celebră carte de filosofie “Insuportabila uşurătate a fiinţei” în anul 1984, an prevestit de vizionarul George Orwell. Cineaștii care au urmărit producția cu același nume, apărută în anul 1988, avându-i în rolurile principale pe actorii Daniel Day-Lewis și Juliette Binochet, nu vor înțelege mesajul profund al uneia dintre cele mai copleșitoare opere despre ușurare vs povară din istoria umanității.
Filmul nu „bate” cartea
Aceștia vor crede că autorul ceh era preocupat de viața dusă la extaz de un doctor și o femeie care i-a jurat loialitatea. Cuibul lor de nebunii a fost deranjat de invazia rusă din Cehoslovacia. Mai precis, uitându-te la film, poți spune că n-ai înțeles nimic din esența operei fundamentale despre ființă, distanțată de trăiri.
citește și: Ce să înțelegem din listarea pe bursă a Hidroelectrica?
În cartea atât de des invocată de critica de specialitate, considerând-o sexistă, mulți n-au înțeles esența mesajului: povara bărbatului de deasupra femeii e o plăcere, iar lipsa acestei apăsări te face “pană-n vânt,” adică nimic.
În al doilea rând, autorul tratează teme fundamentale cum ar fi trădarea, vinovăția, dragostea și ura în viața a două cupluri. Doctorul Tomas e fidel ultimei sale femei, dar în poveste apare și fosta iubire, angajată într-o altă relație. Tumultul vieții și angoasele represiunii comuniste transpar doar pentru docenții literaturii. Marea masă de cititori urmărește cu sufletul la gură amorul din timpul revoluției, fără a sesiza desprinderea metafizică dintre ființă și trup.
Insuportabila uşurătate a fiinţei
În cartea “Insuportabila uşurătate a fiinţei,” personajele sunt doar pretexte pentru o analiză filosofică a dihotomiei contrariilor și a exasperării naratorului că societatea nu înțelege diferența dintre ființă și trup.
Proscrisul partidului comunist a ajuns vedetă literară internațională cu romane, gen triluri neterminate, încărcate sexual, care surprindeau absurditatea sufocantă a vieții în paradisul muncitorilor din Cehoslovacia natală, avea să scrie cotidianul the New York Times de ieri.
Marea dilemă “contează autorul sau opera” se aplică și în cazul său. A turnat, dar a fost și urmărit.
Cum a devenit turnător la 21 de ani
Dar până la episodul deconspirării sale ca un bun colaborator al poliției politice din anii ’50, e interesant de studiat biografia sa din timpul regimului de teroare și momentul în care turnătorul a devenit disident.
Fiind fiul unui renumit pianist și muzicolog, Ludvik Kundera, tânărul Kundera a studiat muzica, dar s-a aplecat mai mult spre scris și a început, în 1952, să predea literatură la Academia de Muzică și Arte Dramatice din Praga. A publicat mai multe colecții de poezie, inclusiv un omagiu adus unui erou anticomunist. Apoi, cărțile sale au fost tot mai apreciate de public, prin erotismul debordant. Din prea mare pudoare, comuniștii aveau să-l interzică. A revenit în prim plan în timpul Invadării Cehoslovaciei, publicând primul său roman, „Gluma,” scris înaintea desantului rușilor. Compus la patru mâni, prin patru naratori, autorul descrie aceleași evenimente prin expresia percepțiilor acestora. De fapt, este o carte ironică la adresa vieții degeaba dintr-un regim totalitar, unde destinele sunt controlate de agenți necunoscuți.
Disidentul de acasă nu mai era același cu disidentul din exil
Cartea i-a fost scoasă din librării. A plecat în Occident. S-a stabilit în 1975 la Paris, unde a continuat să scrie, dar n-a mai fost atât de prizat de public, ceea ce ne spune că occidentul apreciază doar disidentul închis, nu cel liber. S-a întâmplat la fel și cu Soljenițîn!
„Cartea Râsului și a Uitării,” una dintre lucrările sale cele mai de succes, apărută în Franța, este o compunere de meditații ironice asupra tendinței statului modern de a nega și șterge memoria umană și adevărul istoric. Alta, „Nemurirea,” apărută în 1990, explorează natura creației artistice. Kundera a început să scrie în franceză despre mărturiile unor exilanți cehi. După Revoluția de catifea, a refuzat să se mai întoarcă în țara sa. N-a fost prezent nici la ceremonia acordării unui premiu din partea statului.
Profunzimea scrierilor sale este reevaluată în paginile ultimului său roman. Încă din prima parte a cărții, autorul descrie viziunile unui bărbat intelectual, cu o vârstă neprecizată, la vederea unui buric feminin. Reflecții adânci care armonizează dorința cu plăcerea țin spiritul cititorului erect.
Opera sau omul?
Dacă ar fi să-l descriem pe scurt, Kundera a fost un șmecher care a exploatat prejudecățile vremurilor pentru a seduce auditoriul. Nu știm de ce ultimele sale cărți n-au fost prizate de public. Dar, ca avizi cititori, putem spune că în “Insuportabila uşurătate a fiinţei” a dat totul. Ulterior n-a mai putut exploata gloria. Aceasta rămâne Opera Omnia.
Cât despre delațiunea sa, se știe din dosarele poliției politice, a turnat un coleg ca fiind colaborator al americanilor, care a fost condamnat inițial la moarte, iar apoi la 22 de ani. A ispășit 14.
Mulți autori celebrii au turnat: istoria consemnează delațiunile lui Günter Grass, Celine, Ezra Pound. Și succesul la public n-a fost contestat de viața tumultuoasă a autorilor. Grass a luat chiar premiul Nobel, atunci ce să mai zicem de bietul Ambasador al Golanilor?
Milan Kundera rămâne un condotier al balansului epic dintre sacru și profan.
VOCILE LUMII
Nicolae Manolescu
Critic literar
“Eu chiar nu mai înţeleg nimic. Nu mai rămâne chiar nimeni curat? Afli că toţi s-au murdărit într-un fel sau altul. Totuşi, nu cred că scandalul îi decredibilizează imaginea. Aş zice că din fericire. Rămâne, măcar, cu opera. El are un statut de scriitor, n-a luat premiul Nobel ca Günter Grass, dar are acest statut. Cum ar fi normal să reacţioneze cititorii? Nu trebuie introduse aici criterii morale. Aş spune: Cine se simte curat să ridice piatra şi s-o arunce”, a declarat Nicolae Manolescu, la aflarea veștii că Milan Kundera a turnat la poliția politică, citat de Adevărul.
