La sfârșitul lunii martie, în mod obișnuit, poporul româna așteaptă nota de plată a Parlamentarilor pe anul precedent.
Notă de plată care are toate șansele ca, pentru 2020, să fie doar cu puțin mai mică decât cea pentru 2019, că doar oamenii și-au luat salariile și și-au plătit cabinetele, chiar dacă Pandemia i-a ținut cu lunile la serviciu prin sufragerii, în fața laptopurilor și a telefoanelor.
Și atunci, dacă am lua ca reper doar cifrele din 2019 (225 milioane lei pentru veniturile nete ale parlamentarilor, diurna pentru deplasarea la Palatul Parlamentului şi în teritoriu, cazarea, transportul, telefonia mobilă, desfăşurarea activităţii birourilor parlamentare şi deplasările în străinătate), ar rezulta că, și în 2020, chiar ”serviciul” acasă, aleșii naționali tot au primit, la grămadă, peste 123.000 de euro pe zi de la poporul care i-a votat.
Scump, fraților, am spune, chiar și așa, în condițiile în care periodic suntem destupaţi la cap de către specialişt că democraţia costă. Se vede treaba, însă, că la noi costă cam mult în raport cu rezultatele şi cât îi costă pe alegători greşelile umane din faţa urnelor.
Nu că ne-am dori reîntoarcerea la vreo Mare Adunare Naţională, şi acolo costa scump şi ni se tăia la schimb curentul de acasă.
Pezevenchiul de nea Nicu nu s-a lăsat şi ne-a tras-o inclusiv post-mortem: lăsându-ne moştenire magaoaia zisă Casa Poporului, la care oaia comunistă trebuia să se prosterne admirativ vizavi de genialul Baci. Cum n-ar fi luat nimeni megalomania s-o transforme în ceva rentabil, am umplut-o noi cu ce s-a găsit la îndemână: şmecheraşi buni de gură, mincinoşi, escroci şi hoţi, să nu se spună cumva că democraţia n-ar fi reprezentativă.
Acum degeaba dăm cu căciula de pământ, pe modelul lui Păcală după ce s-a dumirit (temporar) că-i Tândală. Mai bine să punem osul la treabă, că multele milioane pentru aleşi nu vin din prăşitul nostru pe ogor, ci din ceea ce îl face pe rumân dator; la instituţiile financiare care ne dau, să ţinem aproape de democraţie şi să nu credem, ca grecii, că ne-ar da Putin pe gratis ce le dăm noi parlamentarilor şi, mai ales, milioanelor de asistaţi cărora le face rău grecesc datul cu sapa pe căldură. Zicea un măreţ parlamentar, de-ai noştri, din popor: oricum veniturile le sunt prea mici, ei trebuind să-şi schimbe zilnic cămaşa transpirată de atâta muncă devotată.
Noi, ăştia obişnuiţii, am face bine să ne schimbăm mai rar şi să ieşim tot în cămaşa din decembrie ’89, una a morţii pentru nişte fraieri încredinţaţi că România intra în modelul suedez iubit de tovarăşul Iliescu; unde aleşii scandinavi nu au drepturi neobişnuite, ci doar îndatoriri ieşite din comun faţă de scumpa lor patrie, locuind, dezbătând şi votând tot la comun, locativ şi social. Cum ar veni, în cazul adoptării nenorocirii suedeze chiar am fi murit degeaba la Revoluţie. Păi n-a avut dreptate nea Nelu să se răzgândească?
