De la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), Vestul s-a temut mai mereu de escaladarea populismului în Europa Centrală şi de Răsărit. Primul Război Mondial s-a încheiat cu redesenarea frontierelor pe baze etnice. Românilor li s-au recunoscut unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat şi alipirea Banatului şi a Bucovinei de Nord (zone dezvoltate de Imperiul Habsburgic), Grecia a primit Tracia de Sud, iar Serbia a păstrat Macedonia. După ce polonezilor li s-a cerut respectarea drepturilor tuturor minorităţilor, ungurii au fost cei mai nemulţumiţi prin semnarea Tratatului de la Trianon, pentru că au pierdut aproape 2/3 din teritorii. Conferinţa de Pace a dus la destrămarea Imperiului Otoman şi -înfiinţarea mişcării naţionaliste conduse de Mustafa Kemal Atatürk, care a proclamat prima republică din regiune.
Conferinţa a fost condusă de Georges Clemenceau, poreclit „Tigrul“, trecut prin trei războaie cu nemţii. El urmărea reducerea puterii militare a Germaniei. Woodrow Wilson avea fetişuri cu drepturile minorităţilor, Lloyd George era preocupat de fostele colonii germane, iar Orlando (premierul Italiei) de acapararea Trieste şi Veneţia. Galiţia a intrat sub suveranitatea Poloniei. Sub conducerea lui Masaryk s-a format Cehoslovacia, prin unirea Boemiei, Moraviei (state protestante) şi Slovaciei (catolic). Bosnia, Herţegovina, Croaţia, Slovenia şi Voivodina s-au unit cu Serbia şi Muntenegru, formând împreună Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor.
Acelaşi tratat a consfinţit independenţa Finlandei şi formarea celor două state baltice: Estonia şi Letonia.
Dispariţia Austro-Ungariei a dat semne oarecum previzibile. Fusese un organism plurietnic, ce se baza pe principiul feudal al vasalităţii totale faţă de monarhia bicefală, pe fidelitatea dinastică, oarecum de natură medievală, o fidelitate în contradicţie cu aspiraţiile de independenţă ale popoarelor ce formau imperiul.
România, un mic regat înainte de război, cu 7.897.311 locuitori, a ajuns după război la 18.057.028 locuitori. Un stat est-european, condus de un monarh constituţional, a acumulat o suprafaţă teritorială asemănătoare (nu şi ca populaţie) cu Anglia sau Italia.
Ce a urmat? Frustrările nemţilor au permis propagandei naţional-socialiste să aducă la putere cel de-al Treilea Reich. Ungaria i-a deschis calea lui Horthy spre un regim de dictatură personală. Românii, sub conducerea autoritară a fantezistului politic Regele Carol al ll-a, s-au încolonat sub flamurile mişcării legionare.
Cel de-al Doilea Război Mondial a început prin invadarea Poloniei, tot un stat est-european, şi anexarea Cehoslovaciei de către Germania nazistă.
Germania a fost învinsă din nou. Dar în locul unei Conferinţe de Pace pe modelul 1919-1920, când „Tigrul“ a ignorat total diplomaţia sovietică, Occidentul, prin Tratatul de la Yalta, a lăsat spaţiul est-european să cadă sub cortina Uniunii -Sovietice.
Au urmat cinci decenii de tăcere. De neintervenţie. De dictat al fricii.
Erau mult mai convenabile boema pariziană şi pumnul ridicat al stângii marxiste, care mărşăluia pe străzile Parisului, în dezacord cu regimurile de crimă şi de teroare din spatele Zidului.
După revoluţiile sânge-roase sau de catifea din Europa de Est, Occidentul şi-a regăsit interesul faţă de ţările uitate, dar mai mult economic decât spiritual.
Odată cu ascensiunea Partidului Lege și Justiție din Polonia, un partid mai mult conservator decât naţionalist, şi consolidarea puterii lui Viktor Orbán în Ungaria, Vestul e mai mult preocupat de teme colate-rale, parazitând agenda post-Brexit cu Voldemorţii noului globalism (justiţie şi ordine socială), decât de promovarea unui program de tip Marshall.
Pentru diplomaţii de la Bruxelles, incapabili să gestioneze criza financiară post-Brexit, e mai uşor să găsească nodul în papură al neadecvării statului de drept la cerinţele arbitrare.
„Am trimis acasă sultanul și ienicerii săi, am scos împăratul habsburgic și soldații săi din ţară, sovie-ticii și tovarășii lor, iar acum îi vom scoate pe George Soros și rețelele sale. Îl rugăm să se întoarcă în America și să aibă grijă de ei!“, a spus Viktor Orbán, premierul Ungariei, la Marşul Păcii, în faţa a jumătate de milion de maghiari.
În România nu există o forţă populistă. Poate şi din motivul că societatea e divizată între justiţiari şi susţinătorii coaliţiei de guvernare PSD-ALDE. Occidentul care vinde rachete, tancuri şi avioane de luptă, fără discount sau offshore, pare doar îngrijorat de suma netă pe hârtie a bugetului UE.
Orice om cu oarecare des-chidere poate înţelege că după plecarea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din UE, în vistieria UE intră cu 12 mi-liarde euro mai puţini bani (cam 8%), şi atunci de unde să taie savanţii din think-tank-urile bruxelleze decât din fondurile structurale şi de coeziune ale ţărilor care, chipurile, n-au parcurs -înrobitoarele condiţii din „to do list“?
