Ceea ce este bizar deoarece statisticile sunt deopotrivă ale BNR, instituție ce are în parohie sistemul bancar din România! De pildă, mult lăudata creștere economică – e drept, calculată de INS, dar deloc contestată cumva de BNR – a fost obținută ani de zile în condițiile unei creșteri derizorii a creditului neguvernamental, deci ale unei slabe finanțări bancare a economiei private. Cu un stoc de credit de nici 50% din PIB, România este de altfel cea mai subfinanțată bancar dintre țările UE, unde ponderea respectivă urcă în mod uzual spre 200% din PIB! Și mai și, în cadrul creditului neguvernamental, statisticile arată clar că a crescut puternic creditarea către populație, dar nu și cea către firme. Tendința este în consonanță cu binecunoscuta sporire a consumului, dar iarăși nu prea se potrivește cu viguroasa creștere economică. Deși se spune în mod curent că, din păcate, creșterea economică din România s-a sprijinit pe creșterea consumului și nu pe investiții, ceea ce este perfect adevărat, totuși trebuie să fie clar că, statistic, creșterea economică este înregistrată nu de populație, ci de firme, indiferent dacă la baza rezultatelor acestora stau majorări ale cererii de consum a populației sau sporuri de investiții. Fără prea multe întortocheli, ar reieși că firmele din România sunt geniale: obțin creștere economică nu numai fără investiții, dar și fără finanțare în general, de pildă pentru capital de lucru, de vreme ce creșterea economică a duduit, dar finanțarea bancară a economiei a tot slăbit cel puțin relativ, ba tocmai aceea a firmelor a fost chiar caraghios de mică, mai răsărită fiind doar aceea directă a consumului populației.
Genialitatea firmelor private din România apare atât de mare de vreme ce acestea se descurcă mereu mai bine fără apelul la sistemul bancar din România, care devine astfel pe zi ce trece mai inutil! Că acesta se dă important este o pură minciună! O dovedește el însuși. Iată statisticile BNR! Sistemul bancar din România, pe bază de monopol legiferat, culege practic aproape toți banii românilor (indivizi sau firme) și trimite mereu mai puțin din ei în economie. Stocul creditelor acordate a ajuns la doar 74% din totalul depozitelor, România cea săracă și fără bani finanțând sistemul bancar și nu cumva invers! Sistem bancar, deținut practic de străini și nu de români. Când aproape 90% din proprietate în sistemul bancar aparține străinilor nu se poate vorbi de un sistem bancar „românesc”. Iar băncile străine din România, care controlează întregul sistem, „dezintermediază” permanent, adică își dezangajează implicarea, trimițând mereu și mereu mai mulți bani în străinătate la mamele lor! Expunerea lor pe România scade, depozitele străine în subsidiarele bancare din Româna sunt într-o coborâre abruptă, căzând la niveluri istorice derizorii. Totul scade și iar scade, potrivit statisticilor BNR și nu ale altcuiva! Doar profiturile cresc la activități desfășurate cu cei mai săraci clienți din UE. Dramatismul situației este fără echivoc: în modul cel mai colonial cu putință, firme străine își folosesc la maximum abuzul de monopol ca să ia tot și să nu dea nimic!
Economic, însă, ne găsim în fața unei anomalii. Aparent inexplicabilă! Doar aparent. Există o explicație, pe care însă statisticile BNR se străduiesc s-o camufleze, deși până la urmă totul iese la suprafață. Explicația este simplă și sună foarte bizar! Sistemul transnațional din domeniul nebancar, care a pus stăpânire pe România, deținând peste jumătate din economia trecută de statistici în contul României, fuge pur și simplu ca Dracu‘ de fratele său din domeniul bancar, care a pus stăpânire aproape integral pe ceea ce în mod cu totul incorect se numește sistemul bancar „românesc”. Economia străină din România este cea care realizează de fapt creșterea economică, dar nu cumva cu finanțarea fratelui ei bancar din România. Apelul pentru finanțare al capitalului străin din România la băncile străine din România este zero! Printr-un abuz de monopol abominabil, băncile străine din România practică în România o marjă de dobânzi halucinantă, de 2-3 ori mai ridicată decât la ele acasă. Diferența dintre dobânzile percepute la credite și cele cu care onorează depozitele este elucubrantă (6-7 puncte procentuale), băncile străine din România cheltuind cu dobânzile nici o șesime din ceea ce câștigă din dobânzi! Nu există așa ceva în lume. Evident, dacă poți să eviți, trebuie doar să fi nebun să ai relații de finanțare cu asemenea bănci. Sistemul transnațional nebancar din România, nefiind nebun, nu face apel la fratele său bancar din România, finanțându-se direct de la aceleași bănci din străinătate, unde acestea practică marje normale de dobânzi. Iată, de fapt, explicația finanțării bancare subderizorii din România! Economia românească (firme și indivizi) pe care n-o finanțează nimeni din străinătate este obligată să apeleze la băncile străine din România. Aceasta este singurul client din economie al băncilor străine din România. Fără opțiuni, fuge și ea de acestea cât poate, ceea ce explică rata incredibilă de finanțare bancară din România (doar 8% din finanțarea totală a economiei românești vine de la bănci)! Economia românească este într-o chingă. Sistemul bancar străin din România își ajută fratele străin nebancar, blocând de fapt economia românească, ce nu dispune de finanțare. Firmele românești sunt chiar „geniale” că supraviețuiesc!
Totul se dă pe față în statisticile privind structura datoriei externe a României. Vreo 40% din aceasta reprezintă datorie publică (a statului), dar 60% este datorie privată. A cui, când nimeni din străinătate nu finanțează firmele cu capital românesc sau individualii români? Păi, nu este vorba de altcineva decât de firmele străine din România care se finanțează nu de la subsidiarele băncilor străine din România, ci direct de la mamele acestora din străinătate. BNR are grijă să nu precizeze! Câtă tristețe!
