Cu sau fără grupul de la Vișegrad (I)

Problema Grupului de la Vișegrad a ocupat în ultimii ani unul din locurile principale pe arena politică europeană și românească. Dintre cele patru state componente, Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia, primele două merită o analiză mai amănunțită, atât datorită importanței și  specificului lor, cât și strânselor legături cu România.

Să începem analiza cu Ungaria, „apropiată“ de noi din multe puncte de vedere.

La începuturile sale, regatul maghiar a dus o politică de expansiune foarte apropiată de cea a mongolilor. Ulterior, până în 1526, Ungaria a fost una din principalele puteri europene. Între 1526 și 1867, nu a mai existat ca stat independent, fiind împărțită între Habsburgi și otomani.

În acest răstimp, cultura și civilizația maghiară s-au menținut în Transilvania.

Ca o completare, este bine de reținut faptul că între 1301 (stingerea dinastiei Arpa­diene) și 1920 (venirea la putere a lui Miklos Horthy), Ungaria nu a avut șefi de stat de origine maghiară.

Datorită Tripartitului lui Verockzi din 1514, numai 5% din populația maghiară (nobi­limea) aveau drepturi. Aceasta a împiedicat crearea unei clase de mijloc. Clasa de mijloc și populația de la orașe erau în cea mai mare parte alcătuite din minoritari. Acest aspect va influența viața politică ungară câteva sute de ani.

În Ungaria în timpul Re­voluției de la 1848 s-a încercat implementarea ideilor libe­ralismului francez, ceea ce nu s-a reușit, deoarece trebuiau asimilate minoritățile, adică 50% din populație.

Chiar și destui dintre eroii panteonului istoric maghiar nu sunt maghiari în totalitate. Petofi Sándör avea ori­gini sârbești, Lajos Kossuth era parțial slovac, la fel ca și Janos Kadar (maghiar, german și slovac). Generalul Joszef Bem, comandantul armatei revoluționare maghia­re, era polonez. Din cei 13 ge­­­nerali executați de autoritățile ha­bsburgice la Arad, numai cinci erau maghiari.

În 1919 a existat pentru câteva luni Republica Ma­ghiară a Sfaturilor (o copie a URSS). Conducătorul ei era Bela Kun (Kohn), fiul unui notar evreu din Cehu Silvaniei și absolvent al  Facultății de Drept din Cluj.

După eșecul acestei utopii sângeroase, conducerea Ungariei a fost luată de către Miklos Horthy. Venirea sa la putere s-a datorat și armatei române, care a avut rolul principal în înăbușirea republicii bolșevice maghiare, ocupând și Budapesta între august și noiembrie 1919.

În urma Tratatului de la Trianon din 1920, statul maghiar a pierdut 71% din teritoriu, 58% din populație și 32% din etnicii maghiari.

Un aspect interesant este acela că în perioada interbelică 30% dintre funcționarii Cominternului erau ma­ghiari. Aceasta înseamnă că o parte destul de importantă a populației ungare a fost bolșevizată.

Putem spune că o extremă o atrage pe cealaltă. Este o situa­ție similară cu cea din Rusia, unde excesele nobilimii au creat condițiile extinderii ideilor comuniste.

Șeful statului, Miklos Horthy, a adoptat titlul oficial de Regent, la fel ca și Francisco Franco în Spania.

Conducerea efectivă a guvernului a fost asigurată în principal de Istvan Bethlen (1921-1931, născut în Gornești, județul Mureș, într-o familie nobilă, din care provin doi principi ai Transilvaniei) și Gyula Gombos (1932-1936), sub al căror mandat Ungaria a cunoscut o oarecare bunăstare și stabilitate.

S-a încercat o apropiere de Polonia, dar fără succes, deoarece aceasta era aliată cu Franța și Marea Britanie. Drept rezultat, politica externă ungară s-a orientat spre Germania și Italia.

În decursul istoriei, relațiile între polonezi și maghiari au fost foarte bune, cele două state nepurtând nici un război între ele. Mai mult decât atât, au avut uneori și regi comuni. Îi menționăm aici pe  Ludovic I cel Mare (1370-1382), Vladislaw Jagello (1440-1444) și Ștefan Bathory (1576-1586), unchiul lui Sigismund și Andrei Bathory (principe al Transilvaniei și rege al Poloniei).

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele ungare au fost folosite mai mult ca trupe de ocupație.

Germanii nu prea aveau încredere în calitățile război­nice ale maghiarilor. Ulterior, în 1944, ungurii au format două divizii Waffen SS.

Miklos Horthy, deși era antisemit, nu a trimis evrei în lagăre. Antisemitismul său era mai moderat decât cel al lui Ion Antonescu. Amândoi au instituit regimuri auto­ritare, destul de răspândite în acea perioadă. Respon­sabilitatea Holocaustului în Ungaria îi revine în principal prim-ministrului Ferenc Szallasi, liderul partidului fascist Crucile cu Săgeți (cu origini maghiare, germane, slovace și armene).

Epoca comunistă a fost marcată de mandatul lui Janos Kadar (1956-1988).

Kadar a fost mai liberal în domeniul economic și în viața internă, dar în schimb mai prosovietic în politica externă.

Din punct de vedere personal, era un om foarte mo­dest și popular, care a respins cultul personalității.

Dacă analizăm Ungaria de după 1990, este bine să ne concentrăm mai mult pe perioada Victor Orban.

La începutul anilor ’90, acesta era considerat un „copil teribil“ al politicii maghia­re. Ulterior, din păcate, lucrurile au evoluat în rău. Orban a fost mereu dictatorial, dupli­citar, lipsit de scrupule, setos de bani și de putere.

După înfrângerea din 1994, a cotit-o de la liberalism la ideile de dreapta, național-conservatoare, revizioniste, iar după 2014 antisemite și rasiste. Începând cu 1998, la începutul primului său mandat (1998-2002), a stabilit relații cu Biserica.

Ascensiunea lui Orban din 2010 s-a datorat declinului neașteptat al socialiștilor și radicalizării climatului po­litic intern. Sătul de corupția socialiștilor, electoratul dorea o mână forte, care să facă ordine.

La scrutinul din 2010, partidul lui Orban, FIDESZ, a luat 68% din voturi, adică 263 locuri (majoritate absolută), iar partidul radical Jobbik 47 de mandate. Partidele moderate au fost zdrobite.

Începând cu 2010, Orban și-a asigurat poziția domi­nantă asupra presei de dreapta, scrise și electronice, tăcerea canalelor private de televiziune, controlul direct asupra vieții financiare. Susține deschis discrimi­narea aplicată investitorilor străini, epurarea justiției și a învățământului superior. Legea mass-media în 2010 și concedierile la televizunea publică au completat această tendință. S-a trecut imediat în forță la înfeudarea statului intereselor partidului de guvernământ.

În primele  18 luni ale mandatului, au fost formulate 12 amendamente constituțio­nale, materializate în 26 de modificări constituționale, uneori la propunerea unui singur deputat.

S-a desființat majoritatea de patru cincimi pentru modificarea Constituției și pentru declararea unei legi ca fiind urgentă.

A intrat în vigoare altă Constituție de la 1 ianuarie 2012. Judecătorii Curții Constituționale nu vor mai fi aleși de o comisie paritară, ci de majoritatea parlamentară, numărul lor crescând de la 11 la 15, iar mandatul de la  9 la 12 ani (schimbări făcute pentru a acapara această instituție).

Vârsta de pensionare a judecătorilor a scăzut de la 70 la 62 de ani, ținta fiind președintele Curții Supreme de Justiție. Au fost afectați de această măsură 274 de judecători. Curtea Constituțio­nală nu mai poate analiza legile din domeniul financiar.

Majoritatea guvernamentală de două treimi face ca toate legile să fie considerate amendamente constituțio­nale (chiar dacă încalcă alte prevederi constituționale), pentru a scăpa de controlul Curții Constituționale.

Victoria așa-zis zdrobitoare a FIDESZ din 2014 este, de fapt, o mare șarlatanie. Întâi a fost redus numărul de deputați de la 386 la 199. Următorul pas a fost crearea unor noi circumscripții electorale (procedeul gerrymandering). S-a trecut de la votul în două tururi la votul într-un singur tur și s-au creat condiții favorabile pentru candidații unor facțiuni sau unor partide-fantomă.

În Ungaria se practica un sistem de vot mixt, unul pentru lista de partid, unul pentru circumscripție.

În 2014  a apărut un sistem electoral maghiar unic în lume, în care câștigătorii voturilor individuale primesc și locurile rămase de pe lista partidului lor la redistribuire. Peste tot în lume e invers.

În 2014 Victor Orban a vorbit prima dată despre o democrație neliberală, având ca modele Rusia, Turcia și China.

În 2015, scandaluri de corupție au afectat credibilitatea FIDESZ, rezultatul fiind pierderea majorității de două treimi și înfrângeri în alege­rile municipale și regionale.

Discursurile premierului maghiar glorifică perioada horthystă, încurajează rasismul și antisemitismul, critică prevederile Tratatului de la Trianon. Nu degeaba Ungaria este considerată cârtița Rusiei în Uniunea Europeană.  

Continuare în ediția de miercuri.