De Ziua Micii Uniri, Klaus Iohannis s-a dus să vorbească la Mormântul Eroului Necunoscut cu morții din războaiele mondiale. În același timp, instituțiile naționale s-au făcut că bifează o serie de evenimente. Cel mai spectaculos caz l-am găsit pe Aleea Alexandru. Conducerea ICR a dat în mintea copiilor. Conducerea ICR recrutează salvatorii planetei pentru divizia prezidențială.
Deși n-a absolvit vreo școală de necromanție, președintele Iohannis a comunicat în taină cu spiritele sau a vrut să fugă de români? El, cel care le recomanda liberalilor să ia calea progresismului, ca pe viața de apoi, n-a catadicsit să aducă omagii făuritorilor Micii Uniri, din viața de ieri.
De Ziua Culturii am încercat să urmărim ce evenimente au mai organizat instituțiile noastre culturale, din ce în ce mai prost conduse și mai subfinanțate. Mulți dintre cei aleși la alegerile locale din 2020, din vria prezidențială, au dat lovituri năucitoare culturii, care nu mai reprezintă nici 3 % din PIB. Ilie Bolojan – veșnic tânăra speranță a PNL – a decis să suprime autonomia editorială a revistei “Familia”, unde a debutat Mihai Eminescu, publicație de limba română, înființată la Budapesta în 1865. Cultura, la fel ca învățământul, sunt crunt subfinanțate, sub administrația celui care, în locul cultului eroilor, a deschis cultul salvatorilor planetei. Efectul va fi resimțit în viitor, dar pasămite nesimțirea dublu alesului e de talia lui mumiei lui Tutankamon.
citește și: NATO scoate România și Bulgaria din ciorba rusească
Conducerea ICR recrutează salvatorii planetei pentru divizia prezidențială
De Ziua Culturii, pe unul dintre posturile TV, dăm din întâmplare peste un eveniment organizat la Senat, în care câțiva copii au fost invitați să ia loc în bănci, iar câțiva politicieni habarniști le-au ținut micuților discursuri triumfaliste. S-au recitat poezii de Eminescu – cu dicții guturale – apoi a apărut un tânăr, în chip de Mesia culturii. I-a invitat pe copii să depună proiecte la Institutul Cultural Român. Căutăm atribuțiile instituționale și nu dăm peste niciun paragraf din norma de funcționare pentru promovarea debuturilor. Pe moment am crezut că Institutul Cultural Român și-a deschis o direcție pentru copii sau a devenit un fel de Palat al Copiilor pentru export, o „Cântarea a României,” care să răsune peste mări și țări.
Nu mai știam cine conduce instituția. Pe site descoperim că președintele de acum este imberbul Liviu Jicman, fost director al Muzeului Cotroceni. Cotrobăim prin memorie și descoperim că, în campania electorală din 2014 a lui Klaus Iohannis, era un june cu mama de mânuță. Acum a crescut mare și mama s-a dus la președinte să-l căpătuiască. Urmașul lui Patapievici îndeamnă pe site tinerii să descopere “meseriile culturale,” Așa ceva? Printre altele fie spus, odată primarul dintr-unul din satele bunicilor, m-a recomandat ca scriitor. Un Bade între două vârste m-a întrebat “bun, dar șe lucri?” I-am răspuns că mi-s publicist. “Păi și din șe îți câștigi pânea?” Din scris. “Aia nu-i meserie, treși și fă și tu ceva!”
Fără „meserie culturală,” dar cu diplomă de director de spital
Noul președinte al ICR are vreo „meserie culturală”? A umplut vreodată burduful de la orga bisericii, e corist, scriitor, dramaturg? Nici vorbă. Domnul cu pricina este absolvent de studii economice. Țara nu mai are facultăți umaniste? Ce misiunea i-a dat Klaus Iohannis? Să prăpădească bruma de cultură națională?
În revistele academice, search-ul consemnează “zero” articole științifice pe numele noului președinte al ICR. Google-ul ne dă doar un articol dintr-o publicație economică. Omul nu s-a spetit. A mers servit în viață. A știut cum să se gudure la piciorul de lemn din limba prezidențială.
Ce mai aflăm, când ne dăm de-a dura pe internet, că domnul în cauză are atestat de director de spital. Omul are patalama. Când cultura va intra în comă sau în moarte clinică, măcar are cine s-o ducă la spital.
Amiba, principatele și planctonul icerist
Ne încăpățânăm să aflăm ce a făcut instituția de Ziua Unirii Principatelor. Pe site-ul unei reprezentante s-a pus un text de-o șchioapă, pe alta un scurt video, undeva, într-un cotlon, un mic tablou. Niciun eveniment semnificativ, niciun istoric consacrat, nici o lansare de carte, nici o conferință, la care sa participe vreun nume prestigios al Academiei Române. O punctare, mi se pare, mai degrabă formală a acestei zile din zorii modernității românești. Doar două reprezentanțe din optsprezece au avut o prelegere susținută de un istoric. Majoritatea oficinelor din străinătate nu au marcat cu nimic Ziua Unirii. Niciun mesaj al Președintelui ICR, măcar despre ce a însemnat pentru români Mica Unire, din punct de vedere economic, dacă un punct de vedere cultural n-are cum să aibă.
Istoria națională nu mai interesează pe nimeni nici măcar în instituțiile statului? Cu asemenea hiatusuri, ICR o ia rău la vale.
Dar poate că principala misiune a neaugmentatei amibe prezidențiale, în chip de pată pe cearșaful din geamul ICR, este să scoată în lume divizia de salvatori ai planetei, pe care-i recrutează Palatul Prezidențial.
Administrația Iohannis sau cum ineptocrația cere Viagra
În nopțile prefigurate ale culturii, ICR strălucește prin irelevanță. Pentru o asemenea instituție, Klaus Iohannis n-a găsit un om de meserie. România e plină de oameni de cultură, de manageri culturali, de scriitori de prestigiu. Problema lor e că nu mai vor să se implice în politica ajunsă “varză de Bruxelles.”
Prin anii 1990, în Parlament se auzeau vocile lui Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, Ștefan Augustin Doinaș, Ștefan Radoff, Sergiu Nicolaescu, Radu F. Alexandru, Ion Caramitru. Acum nu mai e nimeni. E gol. Urmează ani negri pentru exportul de cultură.
P.S. Omul are ce nu au veritabilii: Colegiul Național de Apărare
Vocile lumii
Ovidiu Șimonca
redactor șef „Observatorul cultural”
“Ați auzit de Liviu Jicman? A deţinut şi funcţia de manager cultural la Teatrul „Masca“. Ca pregărire, este absolvent de ASE şi de SNSPA, la ultima formă de învăţământ obţinând şi un master în Ştiinţe Politice. Conform CV-ului, în perioada februarie-iunie 2007, a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare,” scria Ovidiu Șimonca în “Observatorul cultural,” din anul 2013, când liberalii l-au pus vicepreședinte al ICR.
