3.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCioclul RADET, șef peste aeroporturi

Cioclul RADET, șef peste aeroporturi

De fapt, fiind vorba doar de obiectivul ministrului Cuc de a-și plasa „oamenii de încredere“ la cârma acestor companii, adevărate „mine de aur“ pentru clientela politică, de ani buni.

După îndepărtarea directorului CFR Călători, după scandalul legat de deraierea unor vagoane și înlăturarea managerului privat al TAROM, Werner Wolff, a venit timpul ca Răzvan Cuc să-și instaleze o „mână ­dreaptă“ și în fotoliul de șef al Companiei Naționale ­Aeroporturi București (CNAB). Într-adevăr, pentru managementul dezastruos și aroganța de care au dat dovadă, directorii generali de la CFR Călători și TAROM trebuiau înlăturați, chiar de multă vreme. Dar nu cu scopul de a înlătura un rău pentru a aduce un potențial rău mult mai mare, așa cum a procedat ministrul Cuc.

După ce și-a pus, recent, purtătorii de valiză în Consiliul de Administrație al TAROM, șeful Transporturilor a realizat o mică vizită, acum două săptămâni, în toaletele Aeroportului Otopeni. Cuc și-a făcut câteva selfie-uri cu mizeria și faianța spartă din toaletele de pe aeroport și a decis că șeful CNAB trebuie să decoleze de la conducerea companiei. Corect, doar că sunt mult mai multe motive pentru care directorul aeroporturilor bucureștene trebuia schimbat, ca de exemplu calitatea pistei de pe Otopeni și incapacitatea de a redeschide Băneasa. Asta ca să menționăm doar două dintre cele mai importante.

Dar probabil ministrul Cuc nu s-a putut lega de aceste aspecte pentru că vrea să pună un manager care să repare după fostul director. Și e mai simplu să trimiți câteva femei de serviciu să curețe toaletele și un meșter să pună niște faianță, decât să refaci pistele aeroporturilor.

Și Cuc a găsit omul competent care să ducă aeroporturile bucureștene acolo unde trebuie. L-a pus șef la CNAB pe tânărul Alexandru George Ivan, cel care, de pe băncile facultății, a ajuns să treacă imediat director la mai multe companii naționale. După cum se menționează și în CV-ul său, Ivan a fost, printre altele, consilier în Corpul de Control al „ElectricaServ“, director Achiziții, Ofertare și Relații Internaționale al „ElectricaServ“, membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București, director general adjunct al SC Electrificare CFR SA, membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și director Achiziții, Comercial și Relații Internaționale al CNAB.

Dar probabil că funcția pe care a ocupat-o până în prezent, înainte să fie selecționat de Răzvan Cuc, îl recomandă ca șef al unei companii esențiale pentru statul român, cum este CNAB. Alexandru George Ivan a fost, din iulie 2018, director comercial al Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București. După ce instanța de judecată a decis ca Regia să intre în faliment, Ivan a fost luat, din zbor, de Cuc și pus în fruntea aeroporturilor. Pesemne că se dorește același destin ca al RADET și pentru CNAB.

Dar mai există o recomandare foarte importantă pentru Alexandru George Ivan, acesta fiind nepotul unui oarecare domn Eugen Davidoiu, fost director general al TAROM, care a realizat multe lucruri profitabile când s-a aflat la conducerea companiei naționale. Profitabile pentru el, evident. Din mass-media aflăm că Davidoiu, prieten bun al lui Răzvan Cuc, „şi-ar fi făcut o vacanţă de zeci de mii de euro pe banii TAROM“. Peste 20 de mii de euro a cheltuit Davidoiu pentru o deplasare oficială în Mexic, după cum reiese dintr-un raport al Corpului de Control al premierului, realizat în mandatul lui Mihai Tudose. Sub manșa lui Davidoiu, TAROM a înregistrat pierderi de peste 100 milioane lei. Dar, pentru că a fost „băiat de treabă“, fostul director al TAROM nu i-a deranjat pe liderii sindicali din companie, care i-au deplâns situația, spunând că a fost supus unor mari „presiuni psihice“.

Nu poate să fie însă și situația nepotului său, recent șef peste aeroporturile din Capitală. Cum să mai resimți presiune psihică după ce ai reușit performanța de a contribui la îngroparea RADET, al doilea distribuitor de energie termică din Europa (după numărul de kilometri de conductă) după cel de la Moscova.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Vicepreședintele ANCOM dorește suspendarea platformei TikTok în România

Pavel Popescu, vicepreședinte ANCOM, intenționează să inițieze oficial suspendarea platformei TikTok în România începând de joi, 28 noiembrie, în așteptarea unei investigații privind implicarea...

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...

Guvernul a adoptat Strategia Națională pentru Industria de Apărare până în 2030

Executivul a aprobat Strategia Națională pentru Industria de Apărare, document ce stabilește direcțiile prioritare pentru modernizarea și revitalizarea sectorului de apărare al României până...
Ultima oră
Pe aceeași temă