24.1 C
București
luni, 8 august 2022
AcasăOp & EdOpiniiCine ne administrează viața?

Cine ne administrează viața?

Întrebarea pe care am ales-o pentru titlu ar putea, la o privire superficială, să primească un răspuns simplu și clar: noi înșine ne administrăm viața! Nu este incorect acest răspuns, dar este, cu siguranță, incomplet. Omul modern – dar nu numai azi, în modernitate – nu este un administrator unic, așa cum viața nu este un SRL.

Dincolo de factorii externi care contribuie la gestiunea vieții, cum ar fi clima sau relieful, și dincolo de orice ține de devenirea personală – numesc aici doar tradiție, cultura și educația, există un infailibil „partener” de management al vieții fiecăruia. Acesta este statul. Îl numesc astfel în mod generic. Acesta acționează și determină viața fiecăruia dintre noi la dimensiune mare, de nivel național sau la nivelul Uniunii Europene, fie la nivel mai mic, al organizării în comunitate.

Nu voi intra în exercițiul vreunei analize a organizării și funcționării statutului din perspectivă istorică sau sociologică. Prefer o privire de tip generalist care să urmărească mai mult calitatea de „partener de management” al vieții pe care statul o are. Și chiar dacă o astfel de privire poate fi exhaustivă, mă voi limita, din motive care țin de spațiu și de timp, la câteva constatării și observații.

Parteneriatul cu statul ar trebui să aducă profit vieții

Statul, așa cum am spus, numesc generic „stat” această construcție care determină viața, este, concret și simplu, o sumă de oameni plătiți de toți ca să gestioneze înființarea și funcționarea de „bunuri publice”. Intră aici, în categoria de „bunuri publice”, școli, spitale, autostrăzi, servicii de salubritate, transportul public, respectarea legii și ordinii publice, parcurile etc.

Rolul statului din această perspectivă este de a asigura, prin calitatea bunurilor publice, creșterea calității vieții fiecăruia dintre noi. Să contribuie, dacă este să vorbim în termeni economici, la asigurarea unui plus de valoare.

Pentru aceasta, statul, care nu are bani proprii și nici proprietăți sau afaceri, ne taxează, ne impozitează sau încasează profiturile acelor companii care ne aparțin, de fapt, nouă.

Logic, statul devine astfel un gestionar sau un manager care, având bani de la noi, face lucruri care ne fac, la rândul lor, viața mai bună. Vi se pare că se întâmplă așa?

Statul care greșește îi lovește pe toți!

Iată că la mai bine de 30 de ani de la schimbarea de regim, statul român încă nu reușește să se achite de sarcinile prevăzute în „fișa postului”. Românii au probleme cu spitalele, educația, drumurile sau salubritatea – ca să mă refer doar la câteva sarcini a căror rezolvare intră în atribuțiile statului.

De ce nu reușește statul să fie unul coerent? Răspunsul este simplu: pentru că statul, partenerul nostru în gestionarea vieților noastre, este condus cu lipsă de pricepere. Poate părea brutală această afirmație, dar este cât se poate de adevărată.

În structurile de decizie din stat numirile se fac pe considerente mai ales politice. Nu contează competența atât cât contează susținerea politică. Dacă admitem că politicienii sunt creatori de direcții de dezvoltare, oamenii care iau decizii în stat sunt cei care ar trebui să le ducă la bun sfârșit. Numai că numirile în aceste poziții de decizie sunt viciate tocmai de factorul politic. Dându-și cu stângul în dreptul, politicienii aleși numesc în conducerea statului persoane mai degrabă fidele decât competente (drumurile pe care circulam in acest stat dovedesc .. incompetenta!).

În mediul privat, tipul acesta de relație bazată pe fidelitate este mult mai puțin răspândit pentru că incompetența produce daune unei companii private. În structurile de stat, unde nu există evaluări adevărate și nu răspunde nimeni pentru deciziile greșite sau pentru lipsa unor decizii, incompetența face ravagii. Nu vreau să merg mai departe cu gândul și să mă refer la jocurile de interese personale. Acestea înseamnă corupție. Mă opresc la contrastul dintre competență și fidelitate politică, adică incompetență.

Statul oferă certitudini pe viață angajaților săi

Dacă la nivel de guvern – vârful statului! – certitudinile sunt rare, la nivel de angajați, acestea sunt clare! Contractul de muncă într-o instituție sau firmă de stat este ca un pașaport pentru o viață veșnic lipsită de grija veniturilor, a asigurării medicale și a pensiei.  

Nu spun deloc că acest lucru ar fi rău. Dar dacă tot vine cu asigurări bune pachetul angajatului la stat – și mă refer aici la cei cu funcții – de ce nu ar veni și cu riscul pierderii locului de muncă în cazul în care angajatul nu și-a făcut datoria? Ca în orice firmă privată?

Repet, nu intenționez să construiesc vreun proces de intenție profesioniștilor de bună-credință din orice domeniu ar fi aceștia. Dar orașele noastre arată rău, drumurile se dezvoltă greu, educația și sistemul de sănătate progresează extrem de lent. Cineva este responsabil pentru eșecurile statului!…

Avem nevoie de simț civic permanent, nu numai de exercițiul electoral

Nu aș putea încheia acest scurt exercițiu de meditație asupra condiției statului fără să adaug că avem, fiecare dintre noi, răspunderi proprii. Așa cum nu poți fuma în autobuz, nu poți nici să arunci mucul de țigară pe trotuar sau pe drum, prin geamul deschis al mașinii. Și nu poți nici claxona inutil doar pentru că ești nervos sau e aglomerație în trafic. Sau nu poți traversa prin locuri nepermise. Exemplele de bun-simț civic sunt nenumărate.

Trist este faptul că ne-am obișnuit să ne uităm la liderii noștri și să spunem: dacă ei greșesc, noi de ce ne-am strădui să facem lucrurile bine?

Întrebarea este greșită și creează o premisă greșită în modul nostru de funcționare ca oameni civilizați. Greșelile statului nu exclud și greșelile noastre, iar suma dintre cele două este suficient de mare să fim mai mereu încruntați și stresați. Dacă noi ne facem partea noastră, suma neliniștilor este mai mică. Iar dacă știm să cerem politicienilor să muncească pentru noi, așa cum ar trebui, suntem obligați să ne cerem și nouă înșine performanță. În orice domeniu, de la creșterea copiilor, la condusul mașinii într-un mod prudent.

Nu mai putem accepta sintagma păguboasă „merge și așa”!  

Dacă facem acest prim-pas și ne cerem nouă înșine să respectăm reperele de bun-simț, civilitate, corectitudine și profesionalism, vom putea cere mai întemeiat și celor care ne conduc să performeze în favoarea vieții noastre.

Vreau să spun, în esență, este că avem o contribuție importantă la eșecul statului, chiar dacă nu ne place să admitem acest lucru. Iar dacă vrem să fim sinceri cu noi înșine, nu vom mai accepta jumătăți de măsură la niciun nivel – nici public, nici personal. Și pentru a fi cât se poate de limpede, cu atât mai mult cu cât nu suntem în vreo perioadă electorală, se cuvine să ne uităm la evoluția participării noastre la vot. Tot mai redusă. Practic, statul este condus de o „majoritate” falsă, pentru că mai mult de jumătate dintre români nu au votat.

Vă doresc tuturor mult simț civic și multă sănătate!

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Vlad Ciurea
Alexandru Vlad Ciurea
Profesor Doctor Alexandru-Vlad Ciurea este un neurochirurg român. A înființat Departamentul de Cercetare în Neuroștiințe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni”, a condus și a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naționale și internaționale. Profesor universitar de neurochirurgie la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, din București, conducător de doctorat. A realizat peste 23.000 de mii de operații pe creier, din care jumătate la copii. A fost președintele Societății de Neurochirurgie din România 8 ani (două mandate). Face parte din boardul revistei internaționale „World Neurosurgery”. A publicat 33 de cărți, cea mai importantă fiind „Tratatul de Neurochirurgie”. Din 2009 este cercetător Științific Gradul I.Între 1999 și 2011 și, ulterior, din 2014 până în prezent, este Președintele Comisiei Naționale de Neurochirurgie a Ministerului Sănătății, rol în care a fost responsabil cu realizarea Curiculei Naționale de Neurochirurgie și crearea specializării "Neurochirurgie Pediatrică". Este autor și contributor România Liberă din anul 2017.
Cele mai citite

Cum te pregătești pentru venirea pe lume a copilului? 4 cumpărături esențiale

Odată cu apropierea momentului în care vei naște, trebuie să ai deja cumpărate anumite lucruri esențiale pentru îngrijirea bebelușului. Chiar dacă trebuie să fii...

Securicii fac poc, serviți cu AOC

Reducerea posturilor guvernamentale rămâne doar un enunț de adormit Mitsura. De parcă n-ar exista destule instituții controlate prin acoperiți, guvernanții crează Agenția pentru Operațiuni...
Ultima oră
Pe aceeași temă