Crăciunul este una dintre cele mai frumoase sărbători ale umanității. Puțini scriitori au reușit, însă, să creeze povești și mai emoționante despre lume și viață. De departe, una dintre cele mai frumoase povești de Crăciun e cartea cu același nume a lui Charles Dickens, apărută la mijlocul secolului XIX. Este povestea unui domn zgârcit, care în cele din urmă își găsește mântuirea. Cartea a fost un bestseller uriaș, la vremea sa.
În ajunul Crăciunului, trei spirite îl trezesc pe avarul Ebenezer Scrooge. Spiritul trecutului, cel al prezentului și cel al viitorului îi reproșează existența mizerabilă, eșecurile tinereții, cruzimea sa și îi prezic o soarta cruntă care-l așteaptă, dacă nu se schimbă. După o lungă dojană, ele îl poartă într-o călătorie înfricoşătoare, în urma căreia hapsânul își modifică stilul de viață și-și așteaptă tihnit mântuirea.
Povestea bradului de Crăciun – Lucy Wheelock
În “Povestea bradului de Crăciun,” scrisă de Lucy Wheelock, doi copii înfrigurați se încălzeau în jurul sobei. O scurtă bătaie în ușă, i-a dezmorțit. Curioși, au deschis-o. În fața lor – o arătare – un băiețel, sumar îmbrăcat. Acesta le-a cerut umil un adăpost. L-au primit în casă și i-au oferit patul lor să doarmnă, ei rămânând pe o laviță, în apropierea focului. Cei doi au fost treziți dimineață de o altă scurtă bătaie în ușă. De afară, se auzeau sunete melodioase, cantece frumoase, voci măiestuoase, pe care copiii nu le-au mai auzit niciodată. Când să deschidă, ce au văzut? Mai mulți băieți, cântând la harpe aurite. Sărmanul adăpostit peste noaptea a apărut lângă ei, într-o mantie strălucitoare. Le-a mulțumit pentru inima lor bună. Le-a spus că pe el îl cheamă Iisus. A smuls o creangă din bradul de lângă casă și a înfipt-o în pământ, promițându-le că în fiecare an va da roade aurite. Vlăstarul s-a făcut rapid pom și i-a îndestulat pe tot restul vieții pe micuții, ajunși maturi.
citește și: Marcel Herzen și Alfred Bakunin cântă la unison: «noi suntem statul»
Povestea de Crăciun a Reginei Maria
Regina Maria a uimit nu doar românii cu povestea vieții sale. Edițiile interbelice le plimbam cu mare grijă de la unii la alții. Una dintre cele mai fascinante povești e cea a satului de oameni săraci – care se temeau de un puț părăsit, din care se auzeau mai mereu voci. Inspirați din obiceiurile ancestrale, că un spirit înrobit trebuie răsplătit, nu ucis, țăranii n-au distrus fântâna, ci au început să aducă daruri.
Inspirată din spiritualitatea românească, Regina Maria a scris adeseori că săracii credeau că singurul chip, de a goni nenorocul din pragul casei lor, e să aducă jertfe lui Dumnezeu şi oricărei alte puteri. “Dar Dumnezeu ştie bine că viaţa săracului nu e decât un lung şir de jertfe, de la început şi până la sfârşit!”
Puțul blestemat era înconjurat de daruri, în marile zile de sărbătoare.
“Cum se sfârşea liturghia, înainte de a merge la horă sau la cârciumă, sătenii se adunau pâlcuri, pâlcuri şi porneau spre pădure cu ciudatele lor daruri. Unii duceau flori sau ouă încondeiate ori covrigi presăraţi cu susan, alţii snopi de grâu legaţi cu cordele frumoase. Copiii dădeau bucuros cele dintâi poame coapte ce le căpătau: prune, cireşe sau nuci, ori pietricele adunate din albia râului, care deveneau frumoase, trandafirii şi lucitoare când le lingeau. Fetele aruncau mărgele din ciucurii betelor, poze cu sfinţi, mărturii şi multe alte nimicuri, cumpărate la Moşi; iar flăcăii, parale mărunte, nasturi de la tunici militare şi garoafele roşii, pe care cu atâta drag le purtau la ureche! (…) La marginea satului Galea, într-o casă atât de mică şi de umilă, încât părea mai mult o colibă, trăia o văduvă săracă, anume Maria. Tot satul o cunoştea sub numele de Maria-Văduva. Sărmana avea un singur copil, Petre, cu ochi mari albaştri şi-un obrăjor searbăd şi îngrijorat. (…) Câteva funii de ceapă uscată, atârnate după vatră, şi puţin mălai într-o copaie erau toate merindele de iarnă. Petre era un copilaş atât de cuminte, încât ţi-era mai mare dragul şi mila de el. N-avusese încă vreme să se bucure de nimic, dar nici să fie urâcios, căci de când se ţinea pe picioruşe fusese nevoit s-o ajute pe maică-sa şi să lucreze alături de ea. Apoi Petre se strecura lângă maică-sa, lipindu-se de ea, cu nădejdea că o va încălzi strângând-o cu drag în braţele lui slăbănoage. Dar vai! Dumnezeu părea că n-aude rugăciunea băiatului. Avea o inimioară curată şi grijulie, gata să ducă povara grea pentru umerii lui. Era-n ajunul Crăciunului,” a scris Regina Maria.
Miraculoasele colinde din pușcăriile comuniste
Poate e timpul să povestim nepoților suferințele bunicilor din închisorile comuniste și cum erau bătuți de gardieni, după ce îndrăzneau să cânte colinde. În nopțile de Crăciun, erau maltratați, scuipați, schinguiți, puși la rotisor, pentru unica “vină” de-al fi mărturisit pe Hristos, care se năștea.
Marele creștin Richard Wurmbrand a relatat, după ieşirea din închisoare, o întâmplare de Crăciun, petrecută în celular, spațiul închis, fără căldură și lumină. Un preot i-a oferit iertarea torționarului său.
Comuniștii obișnuiau să trimită la închisoare nu doar “dușmanii poporului,” adică reprezentanții elitelor spirituale ale neamului, ci și torționarii care cădeau în dizgrația regimului.
citește și: Care ar fi veștile proaste ale lui Stoltenberg?
Chinuit de remușcările cauzate de o crimă îngrozitoare pe care a săvârșit-o în libertate, un proscris al comuniștilor, în grea suferință, i-a cerut preotului Gherasim Iscu, pe care-n tinerețe l-a bătut, să se roage pentru el, că nu poate muri în pace.
Ridicat cu greu de alți deținuți în picioare, preotul i-ar fi pus mâna pe creștet și s-ar fi rugat pentru iertarea criminalului. “Erai tânăr, nu ştiai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea,” ar fi spus acesta, conform mărturiei lui Wurmbrand.
„S-au rugat împreună, s-au îmbrăţişat unul cu altul. Preotul s-a întors apoi la patul său şi amândoi au murit în aceeaşi noapte. Era noaptea Crăciunului, în care ne-am adus aminte că în urmă cu două mii de ani, Hristos se năștea în Betleem. Era noaptea în care Hristos Se născuse, în inima unui torţionar comunist,” conform amintirilor lui Richard Wurmbrand.
Poveștile țin, uneori, locul magiilor de Crăciun.
VOCILE LUMII
Nașterea lui Iisus
“Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcate,” scrie site-ul creștinortodox.
