7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăOp & EdCe șanse are “Blocul democratic,” noua alianță electorală PSD-PNL?

Ce șanse are “Blocul democratic,” noua alianță electorală PSD-PNL?

Conducerile PNL și PSD negociază construcția unui nou USL, sub numele de Blocul pro-european sau Blocul democratic, informează sursele din cele două partide. Un megalit ca o replică la explozia vulcanică a AUR-ului, în sondaje.

Așa cum am mai explicat de mai multe ori, în editoriale, apariții tv sau podcasturi, nu liderii Alianței pentru Unitatea Românilor copleșesc electoratul cu vreun proiect miraculos de țară, dar „nevoile și neamul” se răzbună pe o guvernare mult prea pro-europeană și mai puțin pro-românească. Blocul democratic? Petru Groza reloaded.

Foto: Inquam

3 % din PIB ar fi contribuția României pentru Ucraina. Șase miliarde de Euro, jumătate din bugetul de pensii, date fără explicații regimului de la Kiev, înfurie la maximul populația, pusă acum să strângă și mai tare cureaua, prin supraimpozitări și măriri de taxe.
S-a creat o imensă spirală a tăcerii, adică o mulțime tăcută, extrem de nemulțumită de scăderea nivelului de trai! Acest bloc al nemulțumiților s-ar orienta spre AUR, nu de dragul liderilor care fac politică de stadion, fără a oferi nimic concret.

AUR – noul PPDD

Ascensiunea AUR poate fi comparată cu cea a PPDD-ului lui Dan Diaconescu, formațiune care s-a făcut pulbere după alegeri și reținerea liderului.

AUR nu este un partid de doctrină, constituit pe o rețea naturală de filiale locale cu oameni reprezentativi, ci o armată de strânsură, formată din ofticoși și pafariști.

Mergând mai des prin țară decât președintele Klaus Iohannis, am constatat că nu prea există personalități remarcabile prin filiale. O serie de oameni de afaceri dubioși și traseiști politici reprezintă nucleul dur al organizațiilor. În jurul acestora gravitează o serie de visători, fără consistență doctrinară.

Patriotismul economic a devenit lozincă. Un fel de „Stalin și poporul rus / libertate ne-au adus”

Dacă ar vrea să reziste pe scena politică, partidul lui George Simion ar trebui să aibă un program politic coerent și o viziune despre locul României în construcția lumii democratice, atât de tare zgândărită de lupta pentru multipolaritatea a sferelor emergente.

Ideea unui Bloc democratic, format între PNL și PSD, ar putea fi o soluție salutară, doar dacă noua alianță electorală va avea un program axat pe conceptul “patriotism economic” (noțiune, care fie vorba între noi, am introdus-o în gura unui lider PSD, în urmă cu doi ani, când am realizat un interviu cu domnia sa).

Apariția Blocului pro-european, odată cu introducerea regimului de austeritate, e ca nuca-n zid. Sigur că din psihologia mulțimilor știm că norodul devine nervos, dar se obișnuiește cu timpul cu regimul impus.

citește și: Pot avea loc negocieri între PNL și AUR pentru o Moțiune de cenzură?

Frica de război a românilor e mai mare decât de sărăcie. Astfel, se explică universul de acceptabilitate al programului de înarmare și al creșterii prețurilor.

Dar, ca-n orice terapie de șoc, învățarea și administrarea corectă a leacurilor, printr-o comunicare empatică, făcută profesionist, poate însănătoși climatul social, într-o perioadă extrem de tulbure și de grea pentru administrația statului.

Sigur că politicienii din cele două partide află din presă ce se pune la cale. Acum, fie vorba între noi, când vrei să te salvezi dintr-o catastrofă, nu stai să dai explicații. Nici căpitanul Titanicului n-a explicat pasagerilor cum se scufundă cea mai impunătoare construcție navală din istoria omenirii. Pasagerii au murit neîmpărtășiți. Imaginați-vă cum e să mori de frică!

Soluția Blocului democratic sau Blocul pro-european pare a fi salvatoare pentru dezastrul preconizat la alegerile europarlamentare de anul viitor. Dacă AUR ia 30%, Blocul ia 40% și se declară victorios la puncte. Ar mai diminua șocul pentru viitoarele alegeri locale, parlamentare și prezidențiale.

Când vom avea fum alb? Habemus candidat?

Mirel Palada a sesizat ieri seară un aspect de luat în seamă: în politică niciodată 1 + 1 nu fac 2. PSD are acum în jur de 28 %, scor de încredere, PNL, 18. Matematic ar aduna 46. Doar că socotelile de acasă nu sunt aceleași cu cele din târgul electoral. Probabil că miza comuniunii intereselor divergente e cu alt scop, pe care noi nu-l sesizăm. S-a decis Hegemonul pe cine să impună prezidențiabil? Cine e alesul stăpânului nord-atlantic?

Iată că frica de meteoritul electoral AUR îi unește și mai strâns pe liderii PSD și PNL. Nu ne facem iluzii că președintele Klaus Iohannis e „out of topic.” Poate fi chiar ideea lui sau a laboratoarelor din parohia sa.

Un alt avantaj al alianței e că s-ar stopa migrația primarilor PNL și PSD către AUR, în eventualitatea unui scor de peste 30%, obținut de formațiunea lui Simion la primele alegeri de anul viitor, cele europarlamentare.

Se vorbește în știrile de presă despre un candidat comun la președinție! Se pare că liderii actuali ai PSD și PNL au învățat ceva din eșecul Blocului democratic – CDR – care a eșuat politic, prin segmentare și centrifigurare electorală.

În general oamenii sunt seduși de mesajele care îndeamnă la unitate. Electoratul matur politic nu agrează certuri și războaie inutile, în plin război real, la granițele țării.

E o soluție tehnică de salvare a partidelor din coaliție, dar  nu și suficientă pentru țară.

Știm că suntem o țară pro-europeană până-n vârful cornului taurului comunal, că fiecare uliță răsuflă europenește  (fiii satelor, fiind la muncă în străinătate), că românii iubesc străinii, mai mult decât pe sine însăși, dar totuși e nevoie de un koncept, vorba neamțului.

Și, nu în ultimul rând, un proiect de țară, cu jetoane puse în loc de destinații, nu de Popa Prostu aruncat pe canalele media, în chip de diacon al credinței în nimeni.

Nicio strategie de campanie electorală nu se poate concepe fără un studiu aprofundat al profilurilor candidaților, al nevoilor lor și al disparității voturilor. Se logodește cuvioasa social-democrată cu aristocratul liberal, dar cine sunt nașii acestei comuniuni de interese? Putem doar ghici.

P.S. Cu acoperiți SRI, gen BP, în coasta lui Ciolacu, un analfabet de Băneasa, nici nu e de mirare că s-a dat un astfel de nume, folosit de Petru Groza, în 1946, când comuniștii au furat alegerile, cu așa-zisul Bloc al Partidelor Democrate, de fapt comuniste. „Frunză verde de cicoare / Votai ochi și ieși soare” – era o vorbă de duh în acele vremuri.  

VOCILE LUMII

Libertatea

Conducerea PSD și PNL înaintează intens, în discuții confidențiale, pentru constituirea a ceea ce cele două partide numesc „Blocul democratic,” văzut în contrapondere la ascensiunea AUR, pe care o caracterizează drept populistă. Miza „Blocului democratic” o reprezintă câștigarea tuturor alegerilor din 2024 – europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. „Strategia va fi blocarea mișcărilor naționaliste și extremiste”, au dezvăluit pentru publicul Libertatea surse care participă la negocierile dintre PSD și PN, informează Libertatea.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!Editorialele mele și pe Telegram!



Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Avertizare meteo: Cod galben de ninsori viscolite și polei în sud-estul României

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben pentru ninsori viscolite și polei în județele Tulcea, Constanța, și partea de est...

Amnistia fiscală aduce venituri record: 5,8 miliarde de lei la bugetul statului

Amnistia fiscală din acest an a generat încasări de 5,8 miliarde de lei, conform datelor Profit.ro, o sumă în linie cu estimările revizuite ale...

Elon Musk, sprijin public pentru AfD în campania electorală din Germania. Declarația controversată a miliardarului

Elon Musk, miliardarul american și CEO al Tesla și SpaceX, a intrat în atenția opiniei publice din Germania prin sprijinul declarat pentru partidul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă