10.8 C
București
sâmbătă, 24 februarie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCe-i de făcut  azi în România?

Ce-i de făcut  azi în România?

Schimbările democratice consacrate de Constituție (1992) au dus și în România la libertăți și drepturi fundamentale de care să se poată bucura fiecare cetățean. Numai că, în orice loc din țară, oamenii se plâng de abuzuri, nedreptăți, sărăcie și inerție. Acestea nu sunt neglijabile.

Va trebui recunoscut, prin forța lucrurilor, că originea lor rezidă în slăbirea democrației – mai exact, în faptul că partidele și instituțiile răspunzătoare de aplicarea Constituției au tolerat, în ultimii aproape douăzeci de ani, un autoritarism incult și obtuz, care a afectat performanțele. Nu numai că s-au irosit în timp resurse și oportunități considerabile, dar, recent, s-au atins noi culmi. Guvernarea nu a putut să dea reglementări viabile de stimulare a economiei și creștere a veniturilor. Niciodată amatorismul și disprețul pentru cetățeni nu au fost mai fățișe ca în ultimele săptămâni.

Așa stând lucrurile, o convingere și patru șiruri de fapte m-au făcut să duc mai departe reflecția pe întrebarea: ce-i de făcut azi în România?

Personal, mi-am întărit convingerea, ce rezultă dintr-o concepție axată pe comunicare, că abia inițiativa unor oameni pregătiți, devotați și solidari poate aduce asanarea. Aceștia sunt mulți – de la meseriașul și agricultorul productiv, la funcționarul, maistrul, inginerul, profesorul, medicul, fermierul, militarul, artistul, preotul eminent, cu reușite certe. Am argumentat că abia respectând cetățeanul din fiecare s-a făcut relansarea societăților pe care le admirăm și că, în crizele României actuale, dacă vrem soluții, este urgent să se revină la statul de drept democratic și să se instituie, pe locul democrației viciate și mute de acum, o democrație deliberativă.

Este timpul să se discute fără rețineri dificultățile. Se observă ușor, însă, că neîncrederea în legile, instituțiile și reprezentanții de azi sporește zi de zi. Mulți concetățeni sunt resemnați, destui se gândesc să emigreze. Dezbaterea publică, singură luată, nu mai ajunge. Este nevoie și de proiecte viabile. 

M-au făcut să duc mai departe reflecția  diagnozele date situației de cei mai buni istorici și economiști ai țării, care au consemnat că România ultimelor decenii a înregistrat cea mai gravă prăbușire din istoria ei în timp scurt și că jaful depășește epoca fanariotă. Privatizarea a fost înțeleasă ca devalizare, democrația a fost ruptă de răspundere, la decizii au urcat mulți nepregătiți, politica externă s-a convertit în excursii pline de ridicol. România înregistrează creștere de PIB, dar 38% dintre cetățeni sunt la marginea sărăciei. Se trăiește pe datorie, îndatorarea externă, azi de peste 161 miliarde euro, devenind record. În schimb, abuzul de funcții în stat, privilegiile  și lipsa de răspundere nu au seamăn pe continent.

Desigur, țara și-a dat, la rândul ei, o constituție democratică, este în alianțe solide, oamenii sunt liberi și se bucură de ceea ce au. Numai că acestea s-au atins cu decenii în urmă, de cu totul alții decât cei care se bat astăzi cu ele în piept. O  societate a libertăților și drepturilor, cu valori ferme și democrație curată, care valorifică opinia cetățenilor, cum s-a cerut din 1918 încoace, rămâne, în orice caz, soluția și pentru România.

M-a făcut să duc mai departe reflecția asupra a ceea ce este de făcut discordanța dintre nevoile României și ceea ce propun cei care vor să o conducă din 2024. Niciun candidat, dintre cei în avanscenă, nu are cum scoate țara din situația actuală – nici prin capacitate, nici prin realizări în interes public, nici prin ceea ce propune. Niciunul nu a fost, profesional vorbind, în fruntea generației sale. Niciunul nu a elaborat singur un program. Niciunul nu s-a construit pe sine. Nici unul nu a exprimat alte opinii decât ale șefilor săi.

Acestea se răsfrâng și în ceea ce propun acei candidați. Se vor aplicări ale digitalizării și geneticii, ignorând faptul că tehnologiile, absolut indispensabile, firește, nu dau rezultate fără normalizare instituțională. Se vrea luptă cu corupția, care este, desigur, lățită, dar lupta dusă a lovit, prin incompetență, întreprinzătorii din țară și a sporit corupția. România a ajuns controlată, ascultată, încătușată, cum spun justificat unii parlamentari, încât cu democrați de mucava creați prin birouri oculte nu se iese la liman. Nu se pricepe că înarmarea nu este ideal de societate, ci măsură impusă de circumstanțe. Țara are nevoie de reforme serios concepute, dar ele sunt confundate cu schimbări mărunte.

Pentru cine vrea să rămână lucid, este evident că sunt candidați preocupați mai curând să satisfacă sponsori. Aceasta tocmai când în alte societăți se asumă că democratizarea este rezolvarea, iar democrație fără meritocrație nu dă rezultate. La urma urmelor, este de pus întrebarea: după două decenii irosite cu alegerea „răului mai mic”, care a dus la prăbușirea ce se vede cu ochiul liber,  nu ar fi cazul ca România să treacă la criteriul valorii și capacității persoanelor? Nu ar fi cazul valorificării, în locul simplilor activiști rezultați din jocul împrejurărilor, a numeroșilor cetățeni, din locuri variate ale țării, care au dovedit valoare profesională, capacitate de a crea și transforma în bine unități și instituții?

Nu ar fi și cazul schimbării de optică? Observând, bunăoară, că necontenitele obiecții fără legătură cu valoarea oamenilor face servicii doar imposturii, nicidecum unei țări! Că neîncetata înlocuire a ceea ce este în discuție cu pretexte de orice fel împiedică rezolvările! Că punerea în mișcare a delațiunii duce îndărăt! Ca fapt, în România, actuala putere a rezultat din votul unei treimi din electorat, în vreme ce foarte mulți oameni dintre cei mai calificați sunt trimiși să privească spectacolul involuției și neputinței. Nu ar fi cazul activării lor în interes public – ca și al activării covârșitoarei, dar ignoratei majorități de fapt?

M-a făcut să duc mai departe reflecția o scrisoare a domnului Octavian Știreanu, care a adus, cu argumente, chestiunile la miez. Primul este acela că „nu putem evita întrebarea: /…/ <Cum ar putea România să redevină a cetățenilor în condițiile actuale?>, la care ar trebui să răspundem înainte de a fi pusă> ”. Al doilea argument: „ar trebui prezentat foarte concret un program clar de legi și hg sectoriale menite să aducă vaporul răblăgit și în derivă al țării noastre  pe cursul de apă al suveranitățiii, patriotismului, civismului, meritocrației”. Poate fi punct de plecare acel Program prezidențial publicat de ziarul  „Cotidianul” (7 februarie 2023), care „ar deschide ferestrele pentru ca țara să respire și care izbește până și în redutele cele mai habarniste, conservatoare și jemanfișiste care colcăie prin politica românească”. Al treilea argument pornește de la întrebarea „Ce vrem de la platforma <România cetățenilor>: …vrem să devină o mișcare politică cu tot ceea ce presupune aceasta – program, oameni, obiective ș.a.? Sau vrem să nu fie nimic din toate acestea sau câte puțin din fiecare, lăsând timpul să treacă pe lângă noi?”.

Din capul locului, programul din 7 februarie 2023 a consemnat premisele scoaterii României din situația gravă de azi. Programul fiind oricând accesibil, amintesc doar câteva puncte, pe care cine candidează  se cuvine să le satisfacă: Anume,  „Să reafirme supremația Constituției ca lege fondatoare a statalității României”; „Să se poziționeze public pentru întărirea și protejarea autorității Parlamentului ca reprezentant al puterii suverane a poporului (la Art. 61)”; „Să solicite public, în Strategia de apărare națională, eliminarea din diferite legi a prevederilor care pot aduce atingere libertăților cetățenești”; „Să precizeze în programul electoral ce intenții, inițiative, proiecte ori acțiuni de politică externă are în vedere spre a le promova în numele României. Apartenența României la UE și la Alianța Nord-Atlantică sunt în afara oricărei discuții. Dar politica externă a unei țări … nu se poate rezuma la reafirmarea la nesfârșit a acestor opțiuni pe care nu le contestă nimeni. A fi european nu înseamnă a epata birocrația europeană. A fi european înseamnă a fi creativ în politicile comunitare și a pretinde respectul tratatelor fondatoare de către toate părțile semnatare”; „Să restabilească prioritatea reglementărilor naționale în raport cu cele internaționale, conform Constituției în vigoare”; „Să pledeze pentru readucerea CSAT în legalitatea constituțională. Să readucă serviciile secrete în matca constituțională”;  „Să denunțe existența Statului paralel”; „Să solicite instituirea prin lege a obligației asociațiilor profesionale de magistrați, judecători, procurori, avocați, ca și a celor de jurnaliști, de a introduce în dosarul propriilor membri o declarație pe proprie răspundere privind (ne)apartenența ori (ne)colaborarea respectivului membru cu serviciile secrete”; „Să militeze pentru consolidarea și promovarea capitalului autohton și a produselor economiei românești în toate prezențele sale publice și în întâlnirile de peste hotare”.

Pe cât știm astăzi, nici un candidat nu a atins angajamente consemnate în Programul prezidențial! Or, la drept vorbind,  cine ocolește aceste angajamentenu vrea să înfrunte efectiv situația de azi a României. Un cetățean responsabil și le asumă explicit.

Desigur, aceste angajamente cer diferite acțiuni. De pildă, articolele Constituției cer corecta interpretare, articolele privind protejarea libertăților cetățenești cer corecturi ale legislației, iar prevederi obligative vor trebui elaborate privind multe domenii.

Nicio țară nu s-a lansat fără angajarea minților și brațelor ei. Soluțiile sunt acasă, chiar și când înveți de la alții. „Asumarea de sine” este cheia pentru cetățeni și națiuni, iar ea înseamnă din capul locului folosirea suveranității naționale. Aceasta are nevoie de elaborări juridice, economice, de politică făcute de oameni calificați,  cu competență, care cunosc țara și configurațiile ce se pregătesc în lume. Chiar dacă mai pot induce în eroare, nici „suveranismul de complezență electorală” și nici „suveranismul folcloric” nu au cum să rezolve problemele României actuale.

Ca prim pas, în România sunt de făcut democratizarea mai departe și unificarea democrației cu meritocrația. Apoi, este de asigurat controlul aleșilor de către cetățeni după actul alegerii. În jurul aleșilor, în multe locuri, s-au recreat de fapt feude. România – am spus-o și în guvernele din care am făcut parte – plătește costuri grele pentru acestea și are nevoie de „reconstrucție”. Orice altceva este prea puțin.

Cum am mai spus și altădată, ar fi de început cu legea abordării bunurilor naționale, care să pună capăt jafului și să asigure controlul  asupra resurselor proprii în condițiile democrației. Aceasta nu este nici etatizare, nici socializare a proprietății, nici izolare internațională, ci ceva ce se practică în democrațiile avansate.

Ar fi de continuat cu legea interesului public. Prea multe legi dintre cele existente favorizează încălecarea interesului public de către interesele unora sau ale unor grupuri care se dau drept public.

Este de înaintat cu legea meritocrației și a concursurilor  curate, în care să conteze pregătirea și meritul. Cetățenia democratică, interesul public și meritocrația nu merg decât mână în mână.

Ar fi de mers mai departe cu legea valorificării capacității investiționale a diasporei. Despărțirea de țara de origine nu poate fi funcțională de nici o parte fără a crea cadrul de rentabilizare de investiții.

Ar fi de încheiat primul pachet cu legea valorificării în interesul propriu a calităților României de parte a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice, a parteneriatelor. În plus, este indispensabilă clarificarea asupra realităților de azi, căci pierd cei care ignoră schimbarea lumii.

Plecând de aici, vor putea fi reactualizate sau adoptate legi care să lărgească libertățile și drepturile fiecărui cetățean. Fără o asemenea lărgire, o țară nu mai ajunge la competitivitate.

Domenii prioritare nu pot fi decât multe astăzi. Pentru că, în unele dintre acestea, nici nu s-au dus la capăt reforme sănătoase. De pildă,  întreprinzătorul, în loc să fie sprijinit, este împiedicat în felurite chipuri, încât producerea în țară este grav deficitară. Or, comerțul și redistribuirea nu compensează precaritatea producerii. Totodată, este excesivă instabilitatea legislativă, iar haosul administrativ este alarmant.

În alte domenii, s-au distrus reformele care au adus România la nivelul țărilor avansate din regiune. De exemplu, Reforma educației făcută în anii 1997-2000, care a închis primul capitol în negocierile proeuropene și proatlantice ale României, a fost amputată de diletantism și politizare. Distrugerea de piese ale Reformei are  deja efecte dramatice: abandonul școlar cel mai mare din Europa, analfabetismul funcțional cel mai ridicat, cea mai mică lectură pe cap de locuitor, în general o scădere a profesionalismului din societate. Dacă Polonia, Ungaria, Cehia, Slovenia, Croația și alte țări au profitat de Reforma analoagă, la noi ea a fost amputată, consecințele fiind pierderi și regresul evident.

S-a încetinit mult schimbarea cercetării științifice și a culturii. Acestea au cedat convenționalismului și impresiei greșite că lumea zilelor noastre se lasă captată doar prin schimbarea de cuvinte, fără a mai lua în seamă faptul că intervin deja schimbări majore în cunoaștere și în lume.

M-a făcut să duc mai departe reflecția  asupra întrebării ce-i de făcut în România situația internațională din zilele noastre. Plec, în orice caz, de la expertiza celor mai importanți specialiști americani că războiul din Ucraina nu decide sensul istoriei – cum mai cred unii naivi și, ca totdeauna, interesații. Sensul istoriei îl decid mai curând criza climatico-sanitară, revoluționarea tehnologiilor și ascensiunea Chinei.

Iau în seamă expertiza specialiștilor din țări vecine, potrivit căreia țările mijlocii care nu-și asumă interesele proprii riscă să devină irelevante pe fondul redivizării lumii. Iau în seamă analiza multor proeuropeni că în Uniunea Europeană este nevoie, desigur, de unitate de acțiune. Dar aceasta nu dă rezultate dacă este, așa cum se încearcă, în pofida suveranității naționale prevăzute de tratatele de bază.

Duc mai departe și analiza mea, care arată că, pe de o parte, în lume s-a intrat în noi [AM1] societăți. S-a intrat în societăți clădite pe libertăți și drepturi democratice, cu noi complementări ale intereselor publice și private și ale rolurilor cetățenilor și statelor. Și că, pe de altă parte, trebuie ieșit din situația pe care o moștenim după Al Doilea Război Mondial și după „războiul rece”, prin încheierea de tratate într-o situație diferită de cea a celor două războaie.

Opinia mea este aceea că lumii pe care am schițat-o i se poate face față de către o țară ca România doar printr-o politică externă inovativă, de participare cu idei și argumente la noua arhitectură de securitate europeană și globală. La care, știm bine, în alte țări se lucrează deja.

Închei intervenția  spunând că se poate oricând oferi un program concret pe domenii. Chestiunea este punerea lui în aplicare.

Din nefericire, în continuare se improvizează reglementări peste noapte, votul pe ele este dat fără examinare, în mecanica majorităților formale, și fără scrupule. De aceea, unii oaspeți întreabă pe drept: „la voi cum se numesc demnitarii statului?”. Tot mai mulți deja întreabă: „la voi ce se înțelege prin lege?”.

În orice caz, de vraiștea din statul actual nimeni nu răspunde. Destui profesioniști veritabili, care și-au făcut datoria, își dau seama că – în energetică, educație, diplomație etc. –  în urma lor vine un dezastru.

Cum știm, partidele sunt indispensabile unei democrații. La noi, acestea s-au rupt însă de cetățeni, devenind o materie formatabilă de servicii secrete. Nici dezvoltarea, nici investițiile, nici modernizarea, nici veniturile, salariile și pensiile nu sunt de fapt asigurate. În schimb, cetățenii sunt constrânși la pasivitate, iar crizele se adâncesc.De aceea, urgența României este ieșirea din sterilele politici disciplinate  de obsesii de parvenire, spre vocea liber exprimată a cetățenilor – temelia societății democratice și europene. (Cuvânt la reuniunea „România – prezent și viitor”, Miercurea Ciuc, 27 noiembrie 2023)


 [AM1]

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Anunț important oficial legat de cardurile de energie

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a confirmat că, în sezonul rece rămas din primăvara lui 2024, românii vor continua să primească sprijin pentru...

Anunț important oficial legat de cardurile de energie

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a confirmat că, în sezonul rece rămas din primăvara lui 2024, românii vor continua să primească sprijin pentru...

Vize gratis pentru America. Nu pentru toată lumea, însă

Guvernul intenționează să plătească pentru câteva zeci de mii de bugetari vizele de turism și de afaceri pentru America. Măsura se încadrează în...
Ultima oră
Pe aceeași temă