Poate că mulți dintre cititorii constanți ai editorialelor mele au obosit să tot audă flașneta, care turuie zilnic, cuvinte dogite: “reformă,” “stat de drept,” “viziune europeană,” “mecanisme de convergență,” “solidaritate”.
De treizeci de ani, auzim aceleași refrene. Ați observat că atunci, când politicienii n-au nicio idee, vorbesc despre reforma necesară și folosesc neologisme?
Occidentalii, mai profesioniști în comunicare, au schimbat esența stearpă a expresiei cu “Marea Resetare.”
Planului de relansare «Viitoarea generaţie UE» are o idee fixă: Europa verde
Dar ce se ascunde în planul secund din spatele trâmbițatului Acord în privinţa bugetului multianual şi al Planului de relansare «Viitoarea generaţie UE?». Nimeni nu explică într-un limbaj comun. Cancelarii europeni amețesc lumea cu miliardele, arătate precum Magelan în minunata lume nouă.
Când nu găsești soluții pentru grijile prezentului, te referi la viitor. O golănie, pe care o știu și băieții când vor să seducă o fată. Îi promit că o vor lua de nevastă, undeva în viitor, numai să rezolve hormonii prezentului.
O maximă excitare observi în rândurile activiștilor și a mașinilor de propagandă când vorbesc despre trilioanele promise.
Când auzi despre un regim de salvare și te-ai imunizat la viermii reformelor, te gândești la Pinochet și la cum a sfârșit. Mai precis la antonimul său: distrugere premeditată.
Mai puțină esență, mai mult parfum de propagandă
Se știe din istoria popoarelor că atunci când nu poți să faci nimic deschizi fabricile de propagandă.
Și motoarele turuie. Dacă dinspre Bruxelles auzi bullshit-uri de gen “reziliență,” în număr, bani nenumărați, triliarde, și – în caz – sărăcie mascată, de la București ți se îndeasă în urechi: reformă, reformă de două ori, reformă de trei ori. Și nimeni nu strigă: adjudecat.
Dar să revenim la esență. Păi ce aduce Green Deal-ul decât sărăcirea și mai mare a țărilor sărace?
Alți specialiști, mai instruiți decât mine, ar putea să dea explicații savante.
Încerc să judec simplu lumea, pentru a nu mă judeca ea pe mine.
Ne așteaptă un dezastru mai mare decât luminița de la capătul tunelului, pe care nici Victor Ciorbea n-a dibuit-o, în trecut.
Sigur că pentru noi, o țară deposedată de statalitate, fenomen pe care l-am explicat îndelung, răul va fi și mai tăios. E lesne de priceput cine a fost grupul de crimă organizată care a asasinat statul român.
În spatele luptei împotriva încălzirii globale stau șacalii economici
Am intrat în Uniunea Europeană ca să servim, nu să primim recompense. Dar despre asta m-am prins și eu destul de târziu.
Revenind la paradigma prezentului și la planurile de resetare ale planetei, ticluite pe undeva prin Davos-ul elvețian, încerc să înțeleg ce se vrea prin strategiile de luptă împotriva încălzirii globale.
Și, în particular, Green Deal-ul care va revoluționa lumea, dar va sărăci pe cei mai săraci.
Din perspectiva Bruxelles-ului și nu numai a lui (Biden a vârât din nou SUA în Acordul de la Paris n.a.), Green Deal-ul (Pactul verde European) ar avea ca scop pregătirea minunatei lumi de mâine. Scopul Comisiei Europene ar fi acela de a scoate Europa neutră din punct de vedere climateric. Este un set de inițiative politice ale Comisiei Europene, prin definiție, cu scopul general de a face Europa neutră din punct de vedere climateric, până în 2050. Un fel de scoaterea miezului din miezul nucii.
Minunata lume nouă va respira un aer proaspăt, dar va avea din cauza E-urilor, plămâni de plastic.
Siegfried, Zombie și nălucile dezvoltării
desen realizat de Ștefan Popa Popa’S
Se spune că noi, românii, trebuie să ne mândrim că negociatorul pentru finanțarea Green Deal – în valoare de 1.000 de miliarde de Euro este român. Mai puțin cunoscutul în Siegrfried Mureșan povestea recent despre cum vor curge banii, ca mierea. Finanțări pentru IMM-uri, bani cu cârca pentru noii întreprinzători, pentru Start-up-uri (acele companii de genul: “halește și fugi,” poreclite Zombie), pentru cercetare, inovație și pentru cei care vor să lanseze noi produse, noi servicii.
Prea cucernicul bruxellez, neobișnuit cu glodul românesc, prorocește un viitor de aur pentru Valea Jiului, unde vor exista hub-uri de creație, infrastructură digitală și toate hapurile minunatei lumi a reformei care nu se termină niciodată.
Dar știți de ce?
Vara am petrecut-o prin Parâng. Am coborât și în Vale. Un director de la Intreprinderea minieră din Lonea m-a întrebat cine sunt activiștii care protestează contra mineritului. I-am deschis pagina asociației “Mining Watch” și i-am arătat cine e finanțatorul proiectelor de “salvare:” Ministerul Mediului din Germania, țară care are cea mai mare producție de lignit din lume. Cu așa salvare, muncat bine, vorba ungurului, dimineața sculat mort.
Într-o altă speță, fotovoltaicele. Românii trebuie să renunțe la lanurile de secară sau de grâu și să planteze panouri. Cum e Deal-ul? Great deal pentru alții.
Tarlalele fotovoltaice vor îmbogăți producătorii germani și vor sărăci fermierii din Est
Pentru un ha de teren agricol, poreclit parc energetic, trebuie, să zicem generic, 100.000 de Euro. Atât valorează proiectul. Cofinanțarea este între 5 și 30 %. Depinde de regiunea de dezvoltare. Într-un județ, precum Timișul, fermierul care ar dori să-și schimbe obiectul de activitate ar primi 70.000 de euro. Din tot programul, susțin sursele din domeniul energiei verde, 70% reprezintă costurile pentru panouri, baterii, invertoare și alte accesorii. Acestea trebuie achiziționate din UE. Cel mai mare furnizor de astfel de echipamente este Germania. Deci din banii dați de UE se întorc în economia germană aproape toți. Mai mult, investiția finalizată și dată în funcțiune are un randament de 4-6 %. Țăranul devenit cu grație de la UE industriaș de energie trebuie să vândă în sistemul de stat ca prosumator plusul de care nu are nevoie în gospodărie. Dacă la Electrica, prețul Kw-ului e de 0,75 de lei, fabricanții verzi primesc doar 0,26 de lei pe același Kw. De patru ori mai puțin. Dacă din cultura de cereale ar fi rămas, după tăierea cheltuielilor cu 2.000 de Euro/ha, la cultura solară ar rămâne cu mai puțin. Ăsta e Green Deal-ul pentru fermierul român. Și mai sărac.
„Green Deal”, great deal, nu?
Traian Băsescu: Green Deal-ul va obliga plantarea bateriilor solare, în locul culturilor de grâu
Europarlamentarul Traian Băsescu și-a exprimat părerea încă de anul trecut despre Green Deal, programul de reducere a emisiilor de carbon la nivelul UE: “este o stupiditate pentru că România va trebui ”să planteze” baterii solare în toată câmpia din sudul României în loc de grâu”.
Planul de salvare al lui Roosevelt a prăbușit încrederea în capitalism
Studiind în paralel programele „Green Deal” și „New Deal”-ul lui Franklin Roosevelt, cel care a încercat să salveze SUA de la Marea Recesiune, am găsit o sumedenie de asemănări.
Și atunci și acum s-au pompat mulți bani în economie. Statele s-au împrumutat la niveluri istorice. În numele muncitorilor s-au dat credite preferențiale marilor corporații. Angajații câștigau mai mult, dar la venituri nete, aceștia sărăceau.
Atunci a venit al doilea război mondial. Acum, pandemia. Coincidențe, nu?
Salariile acum nu s-au mărit. Dar în SUA, atunci, da.
„La scurt timp au apărut taxele, impozitele pe venituri, insurance-urile și alte poveri fiscale”, scria Tyler Cowen, în ediția din 21 augost 2008 a The New York Times
V-ați întrebat vreodată de unde vine, totuși, expresia “marțea neagră”? În ziua de 29 octombrie 1929, bursele americane s-au prăbușit. A început criza. Denumită “Marea Depresie”, perioada ce a urmat a schimbat cursul finanțelor publice, nu numai în SUA, ci și peste toată lumea, încadrabilă în paradigma “statului de drept.” Până în 1933, produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor din SUA a scăzut cu 47%, iar rata medie a șomajului a crescut de la 3,2% la 25%. Mai grav decât în prezent.
Moștenirii „New Deal” s-au divizat excesiv. Unii s-au îmbogățit, alții au sărăcit și mai mult. Ca deobicei după crize, șmecherii s-au învârtit.
„New deal” a prăbușit încrederea în capitalism
Dacă acum se discută despre digitalizarea statelor și construcția infrastructurilor de înaltă tehnologie, atunci finanțările excesive pentru lucrările publice au dat multor oameni impresia că a fost o perioadă de politică fiscală expansivă, dar acest lucru nu s-a adeverit în realitate. Cheltuielile guvernamentale au crescut considerabil, dar și impozitele s-au ridicat la cote inimaginabile.
Sub președintele Roosevelt, guvernul federal a majorat impozitele pe venit, accizele, taxele pe moșteniri, impozitele pe cifrele de afaceri ale întreprinderilor și suprataxarea „profiturilor excesive”.
“New Deal-ul” l-a făcut pe Franklin Roosevelt să câștige detașat alegerile din SUA. Angela Merkel ar fi câștigat – sărmana de ea – dar i s-a terminat ața constituțională. Oamenii, în întreaga istorie, au preferat să meargă după val. Noua americă nu prefigura viitorul corporatismului.
Marile corporații s-au format atunci. Când lumea era agitată cu planul de salvare și cu firfireii dați intreprinzătorilor privați, Legea Națională de Recuperare Industrială (NIRA) a pus batista pe portofelul magnaților și a îndulcit strâmtorarea.
“Prin NIRA, legea din 1933, statul federal american a sponsorizat peste 700 de domenii industriale și a permis cartelizarea” Jason E. Taylo (2008, Missouri University)
Roosevelt (foto) credea că redresarea economică depinde de cooperare în detrimentul concurenței și, în consecință, NIRA a fost concepută special pentru a limita concurența, permițând în același timp atât creșterea prețurilor, cât și a salariilor.
Actul a permis companiilor să formeze carteluri, cu condiția ca aceste industrii să crească salariile și să permită acorduri colective de muncă cu lucrătorii. NIRA a rămas în vigoare până în 1935, când Curtea Supremă a decis că este neconstituțională.
“Comisia Europeană vrea să reînvie Edenul, grădina feerică, în care Adam se plimba înainte de a muşca din mărul promisiunii şi al morţii.” (Iulian Anghel, Ziarul financiar, 5.03.2020)
Comisia scoate acum din “sărăcia ei” 100 de miliarde de Euro. Dintre aceștia, 7,5 mld. Euro (“fond al tranziţiei juste”) sunt granturi pentru ţările în dificultate. România capătă, din aceşti bani, 750 mil. euro ca să închidă minele din Valea Jiului şi capacităţile de la Rovinari şi Turceni. Nu același lucru se impune minelor din Valea Ruhrului. Europa cu două viteze.
A mai avut Banca Mondială ideea de a dezvolta căpșunării în Valea Jiului. Guvernul de dreapta a dat 20-30 de salarii compensatorii. După jumătate de an, banii s-au gătat, iar minerii au venit să ia cu asalt Bucureștiul. Pe atunci nu era niciun “Green Deal”, iar agitatoarea Greta Turnberg nu era nici embrion.
Dar ce se va întâmpla cu țările cu industrie învechită? Noille condiții de mediu vor impune închiderea industriei poluante. Sidex Galați va fi lovit rău de tot. Noul investitor de după Mittal, Sanjeev Gupta, are deja pregătită o topitorie de oțel pe bază electrică, numai că intreprinderea sa ecologică ar mânca 4% din producția de energie a României, mi-a declarat Petrișor Peiu, fost președinte al CA Sidex, înainte de privatizare. Plus că nu există așa o “țavă” energetică îm zonă.
Prezent într-o emisiune cu finul comentator de politici economice, același Petrișor Peiu, m-am lămurit cum vine cu plusul de 500 de milioane de Euro, pe care-l aduce industria auto. În balanța comercială cifrele sună cam așa: exportăm mașini de 32,5 miliarde de euro și importăm componente de 32 de miliarde. Rămânem în țară cu jumătate de miliard. În sens opus briștei, exportăm Poloniei grâu cu 1 leu kilogramul și ne răscumpărăm produsul finit, grisinele, cu doi lei, suta de grame.
Adevărată teslă…
Nu producem tablă pentru mașini
România nu produce tablă pentru mașini. Credeți așa ceva? Importăm din Slovacia. De aceea deficitul e net în favoarea lor. Nimeni din executiv nu s-a gândit la un plan de industrializare. Există potențial, dar cu cine?
Acești 32 de miliarde, obținuți de industria auto, ar putea rămâne aici și ar crea milionul necesar de locuri de muncă, la salariu comparabil cu cel din occident. Numai că trebuie voință, putere și determinare.
Revenind la miezul din miezul “Green Deal”-ului, punând matricea istorică peste paradigma de azi, „New Deal”-ul nu e nimic romantic, ci chiar definitoriu pentru apariția, creșterea și înălțarea – până la cote nebănuite – a socialismului în SUA.
Cum au plecat inginerii de înaltă calificare în uzinele din URSS
„New Deal”-ul a răspândit – conform studiilor de peste ani și peste hotare – starea stresantă a individului presat de stat, procesul de planificare centralizat de gâtuire a micului investitor privat, securitatea împotriva inițiativei, controlul asupra liberei inițiative.
Toți cercetătorii neînregimentați în propaganda progresului au identificat sfârșitul lumii vechi a visului american, în care orice om cu minte și putere de muncă putea prospera.
După război, pentru reconstrucția SUA și a statelor europene distruse, era nevoie de o industrie puternică.
De partea comunistă, Stalin tura și el motoarele într-o economie centralizată, planificată și gândită ideologic, în sensul brand-uirii Uniunii Sovietice ca un colos al lumii.
Inginerul afroamerican, Robert Robinson, a lucrat 44 de ani într-o fabrică de rulmenți din URSS
Așa s-a petrecut paradoxul. Inginerii cu grade bune de calificare au plecat din SUA, Anglia, Germania să lucreze în uzinele comuniste. Ați citit bine. Acesta a fost rezultatul prăbușirii încrederii oamenilor în capitalism.
„New Deal”, Great deal, pentru cei ce vor ajunge marii magnați ai lumii, grație politicii de cartelizare, gândit de Roosevelt și aplaudat de o americă narcotizată de “management-ul schimbării.”
Corporatismul a apărut din cenușa New Deal
Din “New Deal”, ca efect de perversiune economică, au răsărit marile puteri monopoliste pe diferite ramuri industriale.
Ce credeți că Ford, Lockhead Martins, First National Bank n-au profitat de gratitudinea administrației? Și-au aranjat conturile pentru sute de vieți.
Nu în epoca “New Deal” a apărut și spălătoria de bani a lui Al Capone?
Din punct de vedere politic și social, Roosevelt a deschis Partidului Democrat (viitor socialist) calea la conducerea SUA pentru nouă mandate prezidențiale.
Socialismul a biruit deci prin „New Deal”, ca să fim bine înțeleși.
În oglindă, se prefigurează la fel. Ascensiunea fulminantă a criptomarxiștilor, ce-și zic progresiști. Economia românească, în cazul aplicării „Green Deal,” va fi pusă pe butuci. I se vor impune reguli drastice care vor necesita investiții solide, pe care statul român nu le va putea stimula.
Și pentru ca batista să fie pusă pe coliva țăranului român, ogorul lui auriu se va înnegri de panouri solare, de nu va avea un colb să pună pe masă. Proges, să-ți fie, tinere cu aspenger!
