În weekend, Donald Trump a fost ținta unui asasinat la un miting electoral. Lunetiștii l-au executat pe tânărul pistolar. Presa l-a identificat pe atentator, ca fiind Thomas Matthew Crooks. La fel ca în cazul lui Lee Harvey Oswald, asasinul lui J.F. Kennedy, nu vom afla nimic despre umbrele celor doi, despre comanditari. Trump nu poate fi oprit decât mort să ajungă președinte. Iată că au încercat să-l ucidă! Prezumtivii beneficiari ai crimei transmit mesaje de solidaritate și deplâng violența din societate. Crocodilii varsă lacrimi acide peste sângele șiroind.
Summitul de la Washington din acest weekend seamănă cu cea de-a treia Cruciadă stârnită de Papa Grigore al VIII-lea. La ordinul său, împăratul german Friederic Barbarossa, suveranul francez Filip al II-lea, regele englez Richard Inimă de Leu și-au unit forțele, în ciuda diferendelor hegemonice, pentru a cuceri Ierusalimul și a-l înfrânge pe destoinicul războinic al lumii musulmane, sultanul Egiptului, Saladin. Care au fost consecințele? Vorbim despre predictibilitatea istoriei sau despre predestinări în consecințe catastrofale asupra umanității? Saladin a rămas un mit al “domniei bine făcute.”
Dacă e să evoluăm cine a ieșit bine din Summitul aniversar de la Washington e România. Plătind tributul de un sistem Patriot Ucrainei, Joe Biden a citat numele țării noastre de trei ori în discursul său, făcându-ne să ne întrebăm dacă donam și celelalte sisteme de apărare, am fi avut un speech exclusiv?
Klaus Iohannis ne-a liniștit. “Nu mergem la război!” Îmbrăcând haina civilă, Nicolae Ciucă, întâiul ostaș al țării, a cerut aliaților mai multe trupe de apărare a Mării Negre și un dialog sincer cu Georgia și Republica Moldova pentru aderare la NATO, lăsând pe alții să apese pedala de accelerație pentru invitarea Ucrainei.
Deși nu are conturi în trezorerii pentru achiziție de armament, NATO a făcut comanda, în valoare de 700 de milioane de dolari pentru rachete Stinger, cele folosite de mujahedini în războiul din anii ’80 cu Armata Roșie.Canada a fost pusă la stâlpul infamiei de către aliați din cauză că nu face nimic pentru Alianța Nord-Atlantică și deloc pentru Ucraina. O doare la bască.
Deși păreau arțăgoase și gata de sărit în ajutor (pe banii altora), administrația SUA și Cancelaria Germaniei au fost acuzate de aliați că încetinesc procesul de aderare a Ucrainei la NATO.
Doar 22 de state au alocat bugete de 2 % pentru înzestrare militară, din cele 32, România apropiindu-se de 3 % poate primi coronița cu laurii victoriei?
Mesajul lui Klaus Iohannis către liderii NATO, prezenți la sesiunea aniversară a Alianței Nord-Atlantice, că România nu intenționează să meargă la război este unul de țâfnă. “Poate veni războiul peste noi,” vorba analistului Gelu Vișan.
“Pretenţia noastră e, ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate, gen Patriot, să fim compensaţi rezonabil,” a declarat Iohannis, la conferința de presă de după participarea la summit. La doar o zi după, ministrul apărării Angel Tilvăr, a recunoscut că nu există nicio dată la care România va primi vreo recompensă, dacă o va primi. Când faci un dar, se zice în lumea creștină, te aștepți să fii răsplătit doar de Sfântu Petru în Rai.
Reuniunea la vârf a plenipotențialilor NATO a nemulțumit pe unii și pe alții i-a satisfăcut că s-a mai bifat o acțiune.
O serie nemăsurată de lideri ai statelor membre, sătui de pretențiile “no limit” ale lui Volodimir Zelenski, împing dincolo de nervozitatea finanțatorilor războiului momentul aderării Ucrainei. Alții, în frunte cu Polonia și cu disperatele țări baltice, visează nopți întregi momentul punerii coroniței pe fruntea lui Zelenski, în chip de triumf al aderării.
Liderul de la Kiev își ceartă aliații că nu donează destul. Ar vrea bani cu nemiluita. Corupția e necontrolată de nimeni. Danemarca și Olanda vor dona primele F-16 pentru flotila inexistentă a Ucrainei. Cât despre comanda României de șase miliarde de dolari pentru achiziția a 32 de avioane de luptă F-35, mai spre anul 2035. Pe cine mai interesează că Polonia a cumpărat la jumătate de preț același pachet?
Se anunță că piloții ucrainieni vor fi pregătiți pe teritoriile statelor vecine Ucrainei! Poate că și pe teritoriul României.
Serviciile secrete rusești sunt pe tot terenul. Cine garantează că Patriot-urile făcute cadou nu ajung în Muzeul relicvelor frontului ucrainean din Sankt Petersburg? Sau că avioanele scumpe nu vor fi distruse încă din hangar de către rachetele ultrasofisticate ale Rusiei? NATO a amenințat grav securitatea Rusiei, declara Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, spunând că acestea “ne vor obliga să luăm măsuri chibzuite.” Adică ce?
Pe vremea celei de-a treia cruciade, vedetele imperiale ale Europei și-au unit forțele tot în urma unui edict papal, cum este azi cel al NATO. Păcat că marii strategi ai războaielor moderne nu înțeleg nimic din pildele istoriei.
Dacă împăratul german, Friederic Barbarossa, și-a pierdut viața din cauza greutății armurii de cavaler, suveranii francezi și englezi, Filip al II-lea și Richard Inimă de Leu, s-au procopsit cu o boală necunoscută până azi. Scopul lor era bineînțeles cucerirea Ierusalimului. Filip s-a întors în regatul său. Asediul Acrei (1189-1191) – un fel de Harkov al zilelor noastre – i-a nenorocit pe creștini. Masacrul celor două mii de musulmani săvârșit de englezi a stârnit furia liderilor armatei lui Saladin, împăratul Egiptului, cel care controla Ierusalimul. În urma victoriilor reputate, mai ales a celei de la Hattin, cuceritorul musulman a pacificat toate neamurile arabe și a mărit puterea Egiptului, prin unirea cu Siria, pentru decenii întregi. Richard Inimă de Leu, considerat un dezastru ca om de stat, era iscusit pe terenul de luptă. Reîntors în regat, scărpinându-i-se palma stângă, a plecat să cucerească teritorii franceze. A și murit străpuns de o săgeată.
Saladin mai este numit și azi Unificatorul. Istoricii vorbesc și azi despre prăbușirea occidentului după Cruciada a treia, când regatele s-au bătut între ele, după eșecul capturării Ierusalimului, iar papii s-au rotit ca titirezii.
VOCILE LUMII
“Spre deosebire de cruciați care au provocat băi de sânge, Saladin a acționat cu mare mărinimitate față de locuitorii creștini și evrei ai Ierusalimului. I-a forțat pe franci să se retragă pe coasta Siriei și Palestinei. În 1192, a semnat un armistițiu cu Richard Inimă de Leu. A murit în anul următor, dar descendenții săi din dinastia Ayyubid au continuat să conducă Egiptul și Siria, timp de câteva generații. Considerat un conducător model, deopotrivă, atât de admiratorii musulmani, cât și de dușmanii creștini, Saladin are sute de legende și în zilele noastre” – se scrie în cartea “Islamul – imperiul credinței,” a autorilor Jonathan M. Bloom și Sheila S. Blair.
