18.9 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăOp & EdAvem nevoie de un Partid al Fermierilor Români

Avem nevoie de un Partid al Fermierilor Români

În vreme ce proletariatul digital mărșăluiește ca Lelea Nebuna pe rețelele de socializare cu #slavăucraina-n gură, fermierii români au ajuns bătaia de joc a nomenclaturii de la Bruxelles. Li se oferă compensări de 1,4 Euro pe hectar pentru criza cerealelor, indusă de înecarea pieței est-europene cu produsele agricole ale țării aflată în război.

10,05 milioane de Euro pentru șase milioane de hectare cultivate cu cereale? Mai puțin de jumătate de Euro pe tonă? Incredibilă sfidare. Și unui milog îi dă mai mult de Coana Europa, când își coboară nurii din turbo-jet-urile turate la maxim.  

De la intrarea în Uniunea Europeană, România n-a mai suferit un asemenea afront. Politica Agrară Comună e bună doar pentru fermierii lor, dar nu-i satisfac pe toți. Vezi protestele fermierilor din Olanda! Liderii mișcării contra reducerii emisiilor de azot au format un partid nou. BBB -BoerBurgerBeweging (Mişcarea Fermierilor-Cetăţeni) se cheamă. A câștigat 25% din fotoliile parlamentelor regionale, 12 la număr. Pare să capitalizeze toate energiile olandezilor, sătui de lupta împotriva încălzirii globale, nimic altceva decât o acțiune dolosivă de instaurare a Noii Resetări, cum a fost gândită de Gurul de la Davos.

25% – Partidul Fermierilor

Ultimele alegeri din Țările de Jos au produs surpriza surprizelor: alegătorii au ieșit masiv la vot și au votat Partidul Fermierilor, în proporție de 25 %, anunțând un val seismic pentru viitoarea guvernare. Mark Rutte, olandezul zburător cu anticorupția-n gură, cel care venea de mai multe ori la București, pentru a impune directive, își vede premisele prăbușirii de la putere.

Nicolae Grigorescu – Păstorița

Meteorica ascensiune a Partidului Fermierilor olandezi este o lovitură majoră pentru coaliţia de guvernare a lui Rutte, punând sub semnul întrebării obiectivul său de reducere drastică a poluării cu azot în ferme, singura problemă care a stat la baza fondării BBB în 2019.

De fapt, marile corporații i-au cerut vasalului – prim ministru din Țările de Jos – să căsăpească 25 % din ferme pentru achiziționarea terenurilor necesare Marii Resetări. Tot cu 25 % au ripostat alegătorii antistem. Naufragiul coaliției lui Rutte este luat în calcul de mai multe minți trezite din basmul climatico-ideologic.

citește și: Excepționala scrisoarea a lui Adrian Severin, trimisă noului guvernator american

Doar la noi, fermierii sunt lăsați să spumege-n tăcere. Asta pentru că nu știu să ducă, asemenea polonezilor, gunoiul de grajd în fața Comisiei Europene, să arate ștabilor europeni cum pute balega și care le e oful.

Fostul ministru al agriculturii Dan Motreanu și europarlamentarul Carmen Avram l-au tras de mânecă pe comisarul european pentru agricultură. Și ce să vezi?  

Bucureștiul n-a raportat pierderile

Comisia Europeană a luat în calcul doar pierderea la porumb, care se ridică la 20,1 milioane de euro, din care Comisia va plăti 10,05 milioane de euro, iar restul va putea fi susţinută de partea română. “Am vrut să aflu de ce nu au fost luate în calcul şi pierderile înregistrate de agricultorii români pentru grâu şi floarea soarelui, care însumat înseamnă 27,73 milioane de euro şi am solicitat să fie corectată această situaţie. Comisarul european ne-a spus foarte clar că România, prin Ministerul Agriculturii, nu a putut demonstra pierderile avute. Ar fi avut şi o discuţie particulară cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, în acest sens,” a afirmat europarlamentarul liberal Dan Motreanu, pe pagina sa de facebook.

Păi, dacă e așa, Petre Daea are două opțiuni: fie să pună la treabă Direcțiile Agricole din țară și să producă un raport cu realitățile din depozitele fermierilor români, cât mai rapid, fie să plece acasă. Când mi-a spus Liviu Dragnea că fără el, Daea nu va face nimic, nu l-am crezut. Se pare că bătrânul e dus cu leuca-n târg. Păi, să nu știi care e pierderea reală a fermierilor români? De câte ori s-au mărit input-urile agricole? Știe ștabul de la Agricultură? Guvernările vasale de la București au distrus producția de îngrășăminte, pentru ca austriecii să-și vândă produsele. Au pus mâna lungă a anticorupției să-l lege pe magnatul cu fabrici românești.

Petre Daea ar trebui să iasă din scenă și să o predea regimentului, deîndată, și pe Diva lui, cea care umblă cablată prin birouri. Știe el cine!

Cerealele ieftine din Ucraina și junta de proletari

E nevoie mai mult ca oricând de un Partid al Fermierilor. Agricultura românească suferă. Țăranul a ajuns bătaia de joc. Fermierii români nu se bucură de tratamente egale cu omologii din Occident.

Piața din Europa de Est a fost invadată de cerealele ieftine din Ucraina. Sigur că au profitat și rușii de mila guvernelor țărilor riverane Mării Negre, după semnarea acordului din Turcia. Dar cerealele au rămas în zonă. N-au plecat spre Africa flămândă, cum mincinos s-a prezentat de propagandă.

Dacă la porumb, kilogramul pe câmp era la recoltare, în toamnă, 1,56 de lei, astăzi, e 1,2 lei. Îndeobște, primăvara e mai scump cu 20- 30 %.

Dacă vedeți junta de proletari digitali, cum a luat cu asalt satele românești, locuind în niște ghetouri, în suburbiile marilor orașe, v-ați pune mâinile pe cap! Lor balega le pute. Ei sunt armata de salvare a Noii Ordini Mondiale.

Pe vreo zece hectare foste agricole, trecute în intravilan, în apropierea fermei mele, s-au construit cartiere de tip Teheran. Ăștia nu-s țărani! Sunt doar idioții utili Noii Mișcări Climatice, cea mai sordidă ideologie.

Este nevoie mai mult ca oricând de un Partid al Fermierilor Români, pe care sigur l-aș vota.

Vocile lumii

Dan Motreanu

Vicepreședinte PNL

Dan Motreanu

“Este o luptă pentru sprijinirea fermierilor români, în care m-am implicat de la început. Am solicitat Comisiei Europene, împreună cu colegul meu Daniel Buda, măsuri pentru sprijinirea producătorilor români de cereale. Ni s-au alăturat colegii din grupul PPE România și o serie de eurodeputați din statele învecinate. Am convins Comisia Europeană să deblocheze bani din rezerva de criză a UE, ceea ce se întâmplă rar,” a scris Dan Motreanu pe pagina sa de facebook, după ce președintele Klaus Iohannis a cerut Comisiei Europene să aloce mai mulți bani fermierilor români.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Alegerea Care Controlează Viitorul Copilului

Una dintre primele și cele mai importante decizii pe care le iau părinții după nașterea unui copil este modul în care vor hrăni...

Prongnoza meteo pe regiuni. Cum va fi vremea în intervalul 29 aprilie – 12 mai

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pe regiuni, valabilă în intervalul 29 aprilie - 12 mai 2024. Astfel,...
Ultima oră
Pe aceeași temă