De la câștigarea primului tur de alegeri prezidențiale de către candidatul Călin Georgescu în decembrie 2024, multiple analize au încercat să explice succesul său fulminant. Legăturile sale cu statul român, cu partidele ce au dominat scena politică românească după 1989, dar și cu formațiuni neo-legionare au acaparat atenția comentatorilor politici, arătând cât de falsă a fost impresia inițială conform căreia Georgescu ar fi apărut din neant.
Analiza surselor ideologiei sale (legionarismul interbelic, Ortodoxismul mistic, național-comunismul secolului XX) ca și suportul pe care acesta l-a obținut pe mediile sociale au contribuit la o imagine mai complexă a acestui abil antreprenor politic.
Pentru o imagine corecta de ansamblu a populismului marca Georgescu, plecăm de la premisa că atât conținutul ideologic, cât și stilul trebuie analizate împreuna. Georgescu are câteva avataruri, care împreună proiectează o imagine de om înțelept, de o mare autoritate. Această autoritate se prezintă ca bazată în cunoștințe științifice și practice, în special pe educația și cariera sa internațională în dezvoltare sustenabilă, dar și pe idei naturiste și mistice ce nu au nici un fundament științific. Acestora se adaugă “verticalitatea” sa morală, invocată la infinit și justificată în virtutea alinierii sale la principiile Ortodox-Creștine, dar și a unei presupuse imunități față de corupția generalizată a statului, ca de altfel și a națiunii, complice în degenerarea istorică actuală. În sprijinul acestei autorități complexe se conturează câteva avataruri care împreună promovează o imagine patriarhală, a unui bărbat înțelept, virtuos, patriot și creștin, a cărei misiune istorică este de a conduce masele spre un viitor mai bun.
Calmul caracterizează toate aceste avataruri, cultivat ca reflecția unei înțelegeri profunde a realității actuale, o viziune sofisticată asupra viitorului, dar și o împăcare de sine ca om necontaminat de păcatele vremii, punând în relief diferențele dintre Georgescu și stilul strident al contracandidaților săi, căzuți în patima scandalului ca strategie electorala. Calmul și ritmul lent al discursului are efect alinător și e menit să inspire încredere indiferent de registrul autorității invocate: fie în costum, fie în ie națională, Georgescu este omul poporului, în a cărui slujbă își dedică toate eforturile. În timp ce primele două avataruri sunt sumbre și se dezvoltă într-o zonă afectivă a dezamăgirii, disperării și fricii, cel de-al treilea țintește cultivarea speranței printr-o viziune a salvării naționale prin intermediul celor aleși – „născuți, nu făcuți” – care își asuma misiunea de a o conduce și mântui.
Un prim avatar este acela de profet creștin, ale cărui rare ieșiri mânioase răspund mai sus menționatului declin istoric al națiunii, datorat devierii de pe calea cea dreaptă a Ortodoxiei creștine. În această ipostază, Georgescu instrumentalizează oftatul prelung ca expresie a disperării existențiale care îl cuprinde ca reprezentant al elitei morale a țării, confruntat cu realitatea dezamăgitoare a prezentului. Aforismul este instrumentul preferat pentru acest avatar, fie articulat de Georgescu, fie preluat ca citat din gândirea altor lideri de extremă dreaptă, inclusiv foști legionari. „Capacitatea de a dărui nu e un lucru simplu, ca și iubirea”; „Eroul este unul care nu își mai aparține”; „Curajul înseamnă verticalitatea bradului” – acestea sunt doar câteva exemple folosite în dialogul pe care Georgescu l-a avut cu unul din liderii mișcării neo-legionare „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” în 2020.
Aforismele sunt introduse ca dovadă a unei înțelepciuni excepționale care face orice dezbatere inutilă, dată fiind profunzimea intelectuală proiectată de vorbitor. Ele sunt folosite și pentru a arăta calea ce trebuie urmată în viitor, așa cum este ea trasată de profetul care, prin prorocirile lui prezintă poporului alegeri binare clare, care nu necesită nici o discuție democratică: fie o decadență și mai profundă – prin introducerea educației sexuale în scoli, prin acceptarea drepturilor femeilor și a minorităților sexuale, prin acceptarea campaniilor de vaccinare, prin supunerea poporului exploatării continue de către forțele malefice ale capitalului global, printre altele – fie salvarea sufletului poporului prin credința și afirmarea agresivă, cu orice preț, a principiului național.
În această ipostază a profetului creștin, Georgescu folosește cu prisosință cuvinte rar întâlnite în vorbirea curentă, unele din ale arhaisme, toate asociate cu un discurs naționalist de lungă tradiție – „jertfă”, „vremelnic”, „nestrămutat”, „nădejde”. Presărate la tot pasul și combinate cu repetatul „Eu vă spun” / ”Vă repet” – urmat de o pauză care accentuează importanța, ca și de ridicarea degetului arătător – aceste cuvinte invocă o autoritate matură, fermă, bazată pe vastă și excepțională înțelepciune, ce nu acceptă a fi contestată și se impune ascultătorilor.
Fără nici o urmă de asperitate, în discursul Georgescian profeția creștină se îmbină cu sfaturile naturiste, anti-medicină, menite și ele să afirme perfecțiunea creației divine: după Georgescu, a accepta medicamente și vaccinuri constituie o negare a perfecțiunii creației divine. Imaginile cu candidatul înotând la copcă, călare pe un cal alb, sau în echipament de judo au fost circulate masiv din decembrie 2024, adesea juxtapuse unor imagini asemănătoare avândul-l ca protagonist pe Vladimir Putin, cu scopul de a-l lua în râs pe epigonul român. Dincolo de penibilul asemănărilor, Georgescu se prezintă ca un consecvent, veritabil practicant al ideilor pe care le expune, ca un bărbat vajnic, puternic, trăind o viată sănătoasă, sportivă, având grijă de corpul său, a cărui armonie fizică virilă este o reflecție a armoniei interioare, psihice, ce poate fi găsită doar în sânul elitei providențiale căreia el îi aparține.
Un al doilea avatar este cel de expert ecologist, cu viziuni de ansamblu asupra relațiilor internaționale. Acest avatar se prezintă ca un specialist cu studii aprofundate în podologie și invocă scenarii ecologice catastrofice, de altfel bine bazate în datele științifice despre încălzirea globală. Ca om de stat cu viziune trans-națională, Georgescu împărtășește cu poporul necunoscător concluziile pe care le-a tras de-a lungul unei cariere ilustre, petrecute în parte în foruri internaționale cum ar fi Clubul de la Roma sau ONU. Acest avatar execută o dublă mișcare. În primul rând, își fundamentează autoritatea și statutul internațional ca expert prin afilierea cu aceste instituții, elevându-se deasupra vulgului ce nu are capacitatea gândirii la un nivel atât de ridicat de complexitate și scară. El se prezintă cetățenilor de rând drept o autoritate în domeniul dezvoltării sustenabile – dezvăluind-le câte ceva din cum funcționează aceste structuri mondiale, pe măsură capacitaților lor reduse de înțelegere. Acest prim pas este urmat de o mișcare conspiraționistă: o dată justificată autoritatea sa prin participarea profesională în aceste structuri, Georgescu recurge la verbe impersonale – „se dorește”, „se vizează” – pentru a insinua prezența unor forțe malefice ce vor să domine mapamondul în general, și să devieze poporul român de la destinul său etern.
Al treilea avatar este cel al eroului unificator, salvator al nației și pedepsitor al elitelor corupte. Georgescu adesea condamnă într-un limbaj virulent lipsa de curaj, frica, auto-cenzura, lașitatea, și complacerea cetățenilor în mlaștina prezentului, un prezent în care ei s-au auto-înrobit prin acceptarea ideologiilor și practicilor străine ce le-au fost impuse de cabala internațională neo-Marxistă și asistenții ei locali. Imaginea căderii din grație este transpusă politic, invocând un trecut glorios – dificil de identificat în istoria țarii – ce a fost înlocuit de un prezent bolnav, corupt, inacceptabil. Georgescu este adesea exasperat de starea națiunii: oftează, închide ochii îndurerat de ce vede în jurul lui, încleștează maxilarul, strânge pumnii, dă ochii peste cap și arată cu degetul în gesturi de condamnare. El iartă totuși națiunea eternă, pe care trebuie să o educe și să o aducă pe calea cea bună, și pentru care găsește resurse infinite de răbdare și speranță. Printr-un discurs elitist despre cei aleși de destin – doar la genul masculin – să fie lideri, Georgescu zâmbește îngăduitor și se adresează paternalist, cu blândețe, poporului al cărui singur veritabil reprezentant este, și îi explică cum stau, cu adevărat, lucrurile, în ciuda tuturor aparențelor, logicii și rațiunii.
Deși incompatibile între ele (e.g., primul se bazează predominant pe religie, al doilea pe știință) cele trei avataruri îl ajută pe Georgescu să atragă diferite categorii de alegători. Etalând o imagine a respectabilității, stilul lui Georgescu invită „poporul” să se distanțeze de circul sordid oferit de ceilalți lideri de extrema dreaptă, menținând însă – dacă nu chiar amplificând – unele dintre ideile lor cele mai periculoase pentru fragila democrație românească.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
