Ca unul care a scris “Hoția la români” și a definit plagiatul, încă din 2008, constat cu stupoare cum antiplagiarismul este folosit, de către talibanii ideologiei neomarxiste, ca armă de ucis cariere. Școala românească, de la facerea ei, a fost apostolică. Într-o epocă a crimei organizate împotriva elitelor, se impun o serie de precizări istorice. Sorin Cîmpeanu a fost acuzat că a preluat într-un curs o serie de texte ale profesorului său.
Recent, o comisie universitară de experți a stabilit că “îndrumătorul de proiect”: “Irigații desecări, combaterea eroziunii solului, irigarea culturilor”, al profesorului Sorin Cîmpeanu, “prezintă cunoștințe tehnice acumulate în timp de ramura de știință la care se referă și nu creații proprii neverificate în practică.” Verdictul: nu este plagiat.
Fetele bătrâne din grota lui Hades umblă cu șuriul corectitudinii politice
“Ce poţi cere, tu cititorule, unei elite intelectuale când, se ştie bine din istorie, prima lucrare românească despre furtul intelectual a fost scrisă de un doctorand din secolul al XlX-lea prin copierea unei opere franţuzeşti?” – scriam în cartea recomandată de fostul decan, Flavius Baias, al Facultății de Drept din Universitatea București, ani de zile, tinerilor studenți, sugerându-li-se să nu fure.
Doar că azi, asistăm la un abuz de drept, săvârșit cu bună știință și aprigă mânie de către o liotă antrenată să ucidă cu premeditare, orice personalitate neconformă spiritului progresist din actuala grotă a lui Hades.
Noua Mata Hari, marea denunțătoare a plagiatelor din România, a fost ea însăși prinsă-n fapt, fiind denunțată pentru că a copiat la lucrarea de licență.
Curtezanii ei, adepții schimbărilor progresiste prin dărâmarea statuilor și distrugerea istoriei, știu că “e bine să faci ce zice popa, nu ce face popa”. De aceea, prin disonanță, absolvă crima cu premeditare și chiar o aprobă.
În promiscuitatea post-adevărului, judecătorii sunt jucători vopsiți, fără drept de liberă practică, absolvind doar câteva clase de laborator, devenind ultrașii defăimării.
Asistăm la o agresiune pe față a impostorilor. Judecă falșii magistrați. Dau lecții analfabeții. La tribună, urcă doar semidocții. Lacheii îmbracă straie nobile. ‘Tan majurii de la popotă își transformă, obicei din transumanism, epoleții în stileți.
Profesorul poate prelua sursele, dar să nu le folosească în afara cadrului universitar, apreciază Compilatio, un site dedicat cercetării plagiatelor
Revenind la speță, să vedem punctele de vedere ale inițiaților în domeniul prinderii hoților de opere. „În termeni practici, profesorii împărtășesc implicit cunoștințele pe care ei înșiși le-au dobândit de la colegii lor. Astfel, este tolerat ca profesorii să nu menționeze întotdeauna sursele în cursurile lor. Autorii sunt plătiți conform unei rate forfetare, stabilite de minister, și dată companiilor de administrare a drepturilor de autor” – scrie Compilatio, un site dedicat cercetării plagiatelor.
“Profesorii nu pot folosi lucrările didactice pentru niciun alt public în afara studenților lor”, afirmă Codul etic al profesorilor din Franța.
Jihadul antiplagiat e bine antrenat
Ce a comis Sorin Cîmpeanu? A luat bani, ca drept de autor pentru îndrumătorul de proiect? Cărțile din cărți se fac. Pe vremea studenției mele se spunea, mai în glumă, mai în serios, că dacă faci o lucrare doar dintr-o singură sursă e plagiat, din două, compilație, iar din trei, lucrarea e originală.
Încă din vechime, școala românească s-a bazat pe relația discipol-mentor.
Având consimțământul profesorului său, Sorin Cîmpeanu a întregit și adăugat opera. Studenții, într-o lume normală la cap, o pot continua.
citește și: Circul nu mai e la circ/ Magia unui spectacol de zile mari
Victor Babeș a creat școala românească de epidemiologie. A scris peste opt sute de lucrări, multe dintre acestea fiind inspirate din munca lui din laboratoarele bacteriologilor: Louis Pasteur și Robert Koch. Generații de discipoli au preluat și îmbunătățit opera.
Practic, nu există o știință provenită din neant. Cum ar fi ca un profesor de matematică să fie acuzat că l-a copiat pe Pitagora? Dar unul de fizică, luat la heităreală pentru că a preluat principiul lui Arhimede? Ca să nu mai vorbim despre profesorul de religie, învinuit că a copiat din Evanghelie.
Educația a fost la români apostolică, nu brifată de ideologie
Înainte de jihadul progresist, Școala de medicină din România se baza pe relația discipol-mentor. Carol Davila și-a vândut moșii pentru a construi o instituție de format cariere. La Cluj, Iuliu Hațieganu era un medic internist recunoscut și la București. A creat o valoroasă școală de medicină internă, fără a avea distincții academice. Astăzi, Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj îi poartă numele.
Proaspăt absolvent de Medicină, tatăl meu a fost rugat de un medic evreu, aflat pe patul de moarte, să-i continue munca în terapia durerii. N-a avut apetit de cercetare. Voia “praftica”. Vasile Boici a perfecționat medicamentul și l-a lansat pe piață. Savanta Ana Aslan își începea prodigioasa carieră, în același oraș universitar. Era asistentă la Medicină, când tot un medic evreu i-a recomandat să folosească Procaina în ameliorarea proceselor inflamatorii. L-a pus pe picioare pe un tânăr fotbalist, doar printr-o injecție. Devenind o academiciană de fală mondială, n-a întrebat-o niciun pacient, dintre marii lideri ai planetei, cine i-a fost mentorul.
Neagu Djuvara l-a pastișat pe Nicolae Iorga. Poate fi ars între coloanele noului Orient colonizator?
Exemplele pot continua. Dar n-aș vrea să închei, fără a povesti cât l-am pisălogit la cap pe vechiul meu prieten Neagu Djuvara, pentru a-mi dezvălui sursa tezei că: regățenii se trag din cumani. În stilul meu recunoscut, l-am sucit și învârtit, până ce mi-a recunoscut că ideea a fost luată dintr-un manuscris al lui Nicolae Iorga.
Corul acuzatorilor, mari consumatori de cărți de la Humanitas, ar trebui să știe că Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu au luat lumină de la Constantin Noica, fără de care nu se desăvârșea “Jurnalul de la Păltiniș.”
VOCILE LUMII
Ziarul Lumina
“Preotul Sava Popovici „cel Bătrân” a îmbogăţit patrimoniul cultural şi spiritual din Transilvania secolului al XVlll-lea cu peste 20 de manuscrise copiate de el după cărţi bisericeşti şi istorice. Unele se păstrează la Leipzig, fiind trimise lingvistului Gustav Weigand, care avea să înfiinţeze la 1893 Institutul pentru studiul limbii române din localitatea germană. Altele se păstrează la Biblioteca Academiei Române, iar altele la Biblioteca mitropolitană din Sibiu” – scrie Ziarul Lumina despre preotul copist de la Rășinari, reprezentant al Școlii Ardelene.
