Protestele de la începutul anului 2023 din Brazilia și din Peru, îndreptate împotriva noilor regimuri de stânga, alese se zice democratic, soldate cu morți, răniți și mii de arestări, sunt indicatori predictibili ai noului război al lumilor. Hegemonia SUA, instituită după zeci de lovituri de stat, riscă să piardă teren datorită revenirii în forță a Rusiei, care dezvoltă parteneriate strategice cu Venezuela, Brazilia, Cuba și Nicaragua, țări care nu au criticat invadarea Ucrainei.
De când a venit Putin la putere, Brazilia și Mexic au devenit partenerii comerciali principali ai Rusiei. Mai mult, regimul de la Kremlin a finanțat o serie de companii de stat din regiune și a dat credite de investiții, prin coruperea politicienilor.
Ce insurecție? Liderul Bolsonaro a fugit în SUA
De șase săptămâni, regimul Lula da Silva, ales în toamnă președinte al Braziliei, cu puternic sprijin al democraților americani, se confruntă cu manifestații puternice. Același tratament “civic” i se aplică și Dinei Boluarte, care a preluat conducerea republicii Peru, după înlăturarea și arestarea fostului șef de stat Pedro Castillo în decembrie. Le Monde vorbește despre uciderea a șaptesprezece protestatari, de către forțele de ordine, în urma unui asalt care a avut loc în orașul din sud-estul Peru, Juliaca, în regiunea Puno, asupra demonstranților.
citește și: Prăbușirea Tesla sau despre spargerea unei bule ideologice
Autoritățile din Brazilia au anunțat că 1.500 de persoane au fost arestate pentru participarea la rebeliunea de duminică, când suporterii fostului președinte Bolsonaro au luat cu asalt Congresul, Palatul prezidențial și Curtea Supremă și au produs distrugeri semnificative.
Sute de mii de susținători ai lui Bolsonaro, fostul președinte brazilian, apropiat al lui Trump, au cerut codurile soft-ului electoral, acuzând autoritățile că au comis fraude masive.
Forțele de ordine braziliene, ca în alte incidente asemănătoare, s-au lăsat copleșite de mulțimea furioasă, ca să vezi!
Instituțiile țărilor din America latină au fost infiltrate de agenții marilor puteri ale lumii. Pe terenul atâtor convulsii sociale, se joacă bipolaritatea lumii.
Dacă în timpul Războiului rece, SUA s-au temut de expansiunea Kominternului – finanțând mișcările de dreapta, juntele militare și punând cu forța generali în funcțiile de comandă ale țărilor, prin lovituri de stat, după prăbușirea URSS, au invadat pur și simplu națiunile, care nu serveau interesele geopolitice ale Washingtonului. SUA părea să dețină controlul total.
34 de lovituri de stat cu sprijin al factorului extern
Dintre cele treizeci și patru de lovituri de stat, date în douăsprezece țări din America Latină, în a doua jumătate a secolului XX, majoritatea au fost desăvârșite cu sprijin informal american. Însă și sovietele au aplicat lovituri tăioase.
În timpul revoluției de la Timișoara din 1989, Pentagonul a luat cu asalt instituțiile statului Panama, iar militarii l-au arestat pe Manuel Noriega, considerat dictator. La proces, conform unor surse judiciare, inculpatul i-ar fi spus lui George Walker Bush, fost director CIA, că alta le era înțelegerea. În 1976, pe vremea când fostul președinte Bush senior conducea intelligence-ul american, agentul Noriega a fost pus în scaunul de președinte. Ulterior, a devenit nefrecventabil.
În 1994, SUA au invadat Haiti, pentru a-l reînscăuna pe Jean-Bertrand Aristide, care a pierdut lupta prezidențială, pe terenul electoral. În 2002, inteligenții administrației americane l-au forțat pe președintele venezuelean, Hugo Chavez, prea independent, să demisioneze. În 2009, președintele Hodurasului, Manuel Zelaya, a fost răsturnat de la putere de către armată, cu sprijinul informal al SUA.
După anul 2000, Rusia s-a revigorat și a apărut tot mai mult în lupta de putere în statele latino-americane.
Elitele intelectuale, corupte de universitățile deschise, elitele politice, de seifurile închise ale Kremlinului
Dacă elitele intelectuale din țările Americii de sud au fost „corupte” academic de către Universitățile americane, după venirea lui Vladimir Putin la putere, Moscova a corupt elitele politice, oferindu-le bani pentru tranzacții economice oneroase.
Toate se întâmplă pe un front al sărăciei generalizate. Atât SUA, cât și Rusia, fiind interesate de resursele naturale ieftine și de produsele manufacturate la prețuri mici.
Poate că niciunde în lume nu există falii atât de marcante între conducători și conduși. Dacă în Brazilia, Argentina, Chile, spiritul civic este destul de puternic, în statele mai puțin dezvoltate loviturile hegemonice se dau prin rebeli și junte militare, neexistând o societate civilă.
SUA au pierdut, după cel de-al doilea război mondial, Cuba, de departe cea mai bogată țară latino-americană, susținând pe Generalul Fulgencio Batista, care a reprimat întreaga opoziție, ucigând peste douăzeci de mii de studenți. Astfel, SUA au netezit inconștient calea spre revoluția lui Fidel Castro.
Din orgoliul pierderii Cubei, John Fietzgerald Kennedy era cât pe aci să apese butonul nuclear.
Nu a existat niciodată în America Latină o democrație de tip occidental
În țările din America de sud, nu se poate vorbi despre instaurarea democrației. Votul este mai mereu viciat, rebelii au mai tot timpul susținerea financiară și militară, fie din partea Washington-ului, fie a Moscovei, prin intermediul rețelelor de influență.
Rebeliunile din Brazilia, Peru seamănă al naibii de bine cu “Primăverile arabe” sau “Euromaidan”-uri, acțiuni care au precedat războaiele nimicitoare. Astăzi, SUA dau mai puține lovituri de stat, iar Rusia e mult mai orientată economic.
Pe harta lumii, s-a deschis un nou front de luptă între SUA și Rusia, chiar și nedeclarat, poate fi ușor interpretat ca o luptă pentru bipolaritate.
VOCILE LUMII
Fost director al institutului Wodrow Wilson pentru America latină
Joseph S. Tulchin
În cartea sa “Latin American Nations in World Politics,” apărută încă din 1984, Joseph S. Tulchin avertiza administrațiile americane că nu-și iau în serios puterea hegemonică asupra statelor sud-americane, că guvernele țărilor din America latină manipulează cu talent “tutela” americană, că politicienii de acolo își fac de cap, iar politica internațională a Americii latine trebuie poziționată într-un cadru mai larg, global, atât din punct de vedere geopolitic, cât și din punct de vedere academic.
