În fiecare an se petrece acelaşi fenomen, unul pe care poate că a venit timpul să-l încondeiez într-o opinie. Un grup de inşi neşcoliţi, dotaţi cu maşini de tuns iarba şi ferăstraie mecanice foarte behăitoare, frechezuiesc gardurile vii din cartierele bucureştene de blocuri.
Cei care fac asta sunt experţi cu o înaltă calificare de la Administraţia Domeniului Public Bucureşti (ADPB), care ţine administrativ de Primăria Capitalei. Acţiunea aceasta, pe alocuri utilă, în unele locuri samavolnică, este realizată fără nici un fel de discernământ, mutilând unele plante. Cum este acest caprifoi.
Caprifoiul, numit în popor Mâna Maicii Domnului, este o plantă căţărătoare cu flori albe şi galbene, extrem de parfumate, care au proprietăţi antiinflamatoare, antibacteriene şi antivirale.
Chinezii au fost primii care au descoperit proprietăţile curative ale caprifoiului, pe care l-au folosit pentru a trata durerile de gât, conjunctivita, inflamaţiile pielii şi cele ale tractului urinar. Caprifoiul ţine sub control nivelul zahărului din sânge, tratează şi ameliorează afecţiunile respiratorii.
Combate bacteriile, precum Salmonella, vindecă arsurile solare şi îndepărtează petele de pe piele, ajutând în cazul durerilor de la nivelul intestinului subţire. Este un detoxifiant natural: uleiul de caprifoi ajută la curăţarea organismului, prin eliminarea toxinelor.
Dar acestea sunt doar aspecte copioase, demne de un breviar de la rubrica „Sănătate”, dintr-o publicaţie de specialitate. Mâna Maicii Domnului este o plantă căţărătoare capabilă să lumineze micile grădini din faţa blocurilor, şi aşa bătute de soare şi înfierbântate de căldura tipică Bărăganului, vară de vară.
Denumire ştiinţifică: Lonicera japonica. Caprifoiul acesta se tunde după înflorire, în fiecare an, primăvara, şi nu oricum, ci cu metodă: se îndepărtează uscăturile şi ramurile bolnave; se separă lăstarii principali, se descâlcesc, ordonează şi leagă; ramurile laterale de pe lăstarii principali se scurtează la trei-patru ochiuri.
Această operaţiune minuţioasă asigură o înflorire mai compactă, iar tufa va avea în primăvara viitoare un aspect mai rotund şi estetic. Dacă însă vine băiatul cu ferăstrăul mecanic şi o scurtează, vâââj!, vâââj!, de toate mlădiţele, la pauşal, s-a terminat dansul: planta nu mai înfloreşte deloc.
Sectorul 3 din Capitală a avut odinioară un primar care angajase un horticultor, care să-i înveţe pe „băieţii cu retezatul” cum şi când să facă acest lucru, pentru că nu toate plantele se tund la acelaşi moment din an, nici la fel, ci diferit. O vreme, scandalurile dintre acesta şi ADP Bucureşti au fost un loc comun. Acum, ele sunt istorie. Nu mai e nici o problemă.
Când îi întrebi de bineţe pe onorabilii domni cu salopete şi îi rogi să nu taie mlădiţele aflate în stadiul de preînflorire ale caprifoiului, aceştia spun că au primit „ordin de la şefu’” să le taie, „ca să facem frumos şi curat”. Probabil că, la şefu’, „frumos şi curat” înseamnă fără flori.
Acum un an, am cunoscut un şef care, când am încercat să-i explic calm de ce nu trebuie să mutileze Mâna Maicii Domnului cu foarfeca mecanică, a vrut să-mi dea o smetie, că nu-l las să-şi îndeplinească îndatoririle de serviciu.
Acum, aceiaşi onorabili domni din subordinea „şefilor” de la ADPB se pregătesc să repete operaţiunea, dacă nu chiar au şi terminat-o deja.
Probabil că, în viziunea ADP Bucureşti, cel mai frumos oraş Bucureşti ar fi acela format numai din străzi cu case şi blocuri, fără copaci, arbuşti şi plante ornamentale, pentru că acestea fac mizerie. Şi pământul. Pământul ar trebui complet eliminat, să laşi numai betonul şi sticla, acelea se spală cu furtunul, la grămadă.
La Galaţi, exista unul, Eugen Durbacă, celebru încă dinainte de 1990 pentru că îi plăcea să tragă dungi de var şi vopsea albă peste tot şi de aceea avea nevoie de cât mai mult asfalt, pe care să vopsească dungi. Era supranumit în zeflemea Johnny Dungă.
La fel şi „ordonaţii” de la ADPB. Îţi dai seama ce mizerie este toamna, când unele dintre aceste plante nesimţite mai produc şi seminţe! Bah! Din fericire, pe lumea asta mai există şi oameni care mai ţin minte ce au învăţat la şcoală. Cei care au făcut-o. Cum „ce să facă”? Şcoala, desigur. Anume, că fără verdeaţă, fără ecologie suntem terminaţi.
LATER EDIT Am fost sunat de Biroul de presă de la Primăria Capitalei. O doamnă amabilă mi-a spus că ADP Bucureşti… nu se află în subordinea Primăriei Capitalei. Aceasta este ceva incredibil.
ADP (Administraţia Domeniului Public) Bucureşti este o entitate aflată de decenii în subordinea Primăriei Muncipiului Bucureşti. Ştiu exact şi unde este sediul lor: pe Sărindar, în centrul oraşului. Mai bine zis: unde era. Am şi fost acolo şi am stat de vorbă de mai multe ori cu şefii instituţiei. Acum, există ADP-uri de sector.
Există şi ADPB SA, cu sediul social în Calea Vitan 154 – 158. Actul constitutiv al societăţii, înfiinţate în martie 1999, a fost actualizat pe 28 februarie 2019, aşa cum se poate observa aici.
Acţionarii sunt Primăria Sectorului 3, Rosal Grup, Lupescu Paul, Sofronea Eugen. ADPB are tot felul de proiecte interesante. Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, scria pe pagina lui de Facebook că ADPB are propriile sere de flori şi copaci.
Foarte bine, aşa şi trebuie. Ceea ce este de neînţeles e cum poţi să faci „măi, măi” la floricele şi copăcei în propriile tale sere şi, simultan, să mutilezi caprifoiul.
