6.8 C
București
vineri, 1 martie 2024
AcasăOp & EdOpiniiAdepții „toleranței” au sărit să țină lecții Bisericii

Adepții „toleranței” au sărit să țină lecții Bisericii

E foarte amuzant să-i vezi pe unii cum aplaudă bisericile transformate definitiv în discoteci, baruri sau săli de fitness în Franța, dar care ne spun apoi că o biserică nu trebuie să se transforme, timp de două ore, într-un spațiu de dezbateri pe teme civice în România.

E foarte amuzant să-i vezi pe unii cum aplaudă discursurile ținute de politicieni musulmani în bisericile din UK sau din țările nordice, dar care ne spun apoi că niște politicieni creștini nu ar trebui să se întâlnească și să vorbească timp de două ore pe teme creștine într-o biserică din România.

E foarte amuzant să-i vezi pe unii cum declară că altarele sunt doar o butaforie inventate de preoți ca să „manipuleze masele”, dar care ne spun apoi că s-a comis o mare blasfemie deoarece unii dintre acei politicieni au stat cu spatele la altar.

E foarte amuzant să-i vezi pe unii cum aplaudă speech-urile ținute de transgenderi care le explică unor copii de grădiniță în unele țări mai „progresiste” că pot să fie de ce gen vor ei, dar care ne spun apoi că un preot nu ar trebui să calce niciodată într-o școală, și cu atât mai puțin n-ar trebui să le spună copiilor că Dumnezeu ne-a făcut de două sexe, bărbat și femeie.

E foarte amuzant să-i vezi pe unii cum aplaudă temele „civice” promovate prin orice mijloace, chiar prin pătrunderea ilegală a unor inși de pe stradă în Palatul Parlamentului, dar care ne spun apoi că o temă civică nu ar trebui să fie promovată prin pătrunderea legală a unor politicieni într-o biserică.

Pentru toți aceștia, ridic trei întrebări:

a) Aveți idee care sunt instituțiile din centrul tuturor satelor și orașelor românești „tradiționale”? (hint: sunt două, au legătură și cu politica, și cu religia; și nu, nu vorbesc despre cazarma de pompieri)

b) Aveți idee care este principalul spațiu de socializare într-un sat sau într-un oraș de provincie – pentru bunicile și străbunicile care v-au crescut, și pe care voi le numiți „babe ignorante de biserică”?

c) Aveți idee cam unde erau păstrate toate registrele de stare civilă, în România, cam până în secolul 20? În eventualitatea puțin probabilă că ați vrea să aflați ceva despre moșii și strămoșii voștri, aveți idee cam pe unde ar trebui să vă duceți și să căutați? (hint: nu, nu pe Internet; și nici la Primărie).

Ok, întrunirea respectivă – care, repet, a unit în jurul unei teme civice aproape toate partidele politice – poate a avut un ușor aer de comedie balcanică de Kusturica. Dar toate aceste isterizări „tolerante” și „seculare” au un aer de comedie mult mai proastă; al cărei afiș ar putea să fie posterul acela cu „Religia e opiumul pentru popoare – protejați-vă copiii de popi.”

Cele mai citite

Teodosie, cu barbă, dar totuși ciuntit ca mitropolit

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a ieșit de la ședința Sfântului Sinod al bărboșilor, încă prezentând păr...
Ultima oră
Pe aceeași temă