2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăOp & EdMesajul ascuns al greilor lumii transmis lui Zelenski

Mesajul ascuns al greilor lumii transmis lui Zelenski

Vizita greilor europeni, Macron, Draghi, Scholz, etichetată drept “neoficială” la Kiev, este prezentată de media mainstream cu un defazaj total, semn că propaganda încă își turează motoarele. Una au fumat șefii de state și alta au spus. Înarmăm Ucraina, dar îndemnăm la începerea tratativelor de pace. Mai pe șleau, “Zely, fă-te că lupți, noi cheltuim bugetele de apărare, dar renunță dracului la zonele rusești.”

Realitatea e total diferită decât imaginile de PR, cu un Emmanuel Macron care face băi de mulțime la Kiev sau cu un Draghi zâmbind și îmbrățișându-l camaraderește pe Volodimir Zelinski. 

Media stipendiată de marii profitori ai războiului nu vede decât o cursă accelerată a înarmării armatei ucrainene. Murmurul păcii nu-și face loc printre solfegiile țipate și însângerate.

Lumea de azi e un univers paralel. În spatele fumului, e o altă realitate.

Două perspective ale aceluiași război

Sunt două unghiuri de vedere diametral opuse. Unul, just, care reflectă starea de fapt, „boierii războiului” fac bani din criză, fără a fi spus pe șleau adevărul, al doilea că diplomația păcii își vede răsăritul. Însă ultima teză nu-și caută lumina.

Cei trei grei europeni, la care s-a lipit moț și Klaus Iohannis, s-au dus la Kiev să-l convingă pe Volodimir Zelenski să renunțe la teritoriile etnice rusești. Exact ce spuneam încă de la începutul războiului: aplicarea soluției Minsk 2, negociată în formatul 4+2, la o ultimă reuniune în Bielorusia, patronată de Angela Merkel, în urmă cu șapte ani. Aceasta prevedea „începerea dialogului privind autoguvernarea locală a regiunilor Donețk și Lugansk, în conformitate cu legea ucraineană, și recunoașterea statutului special de către parlament.”

Marii lideri europeni zic azi ce am spus noi acum trei luni. În plus, Emmanuel Macron a pus bomboana pe coliva Ucrainei, chiar la București: “Rusia este un stat puternic. Nu ne dorim un război cu poporul rus.”

Mesajul ascuns al greilor lumii
desen de Ștefan Popa Popa’S

Prezent la Kiev, președintele Franței a recunoscut jurnaliștilor că cei trei lideri europeni au venit într-un moment important, pentru a transmite un mesaj de unitate ucrainenilor.  A mărturisit că au vorbit cu Zelenski despre prezent și viitor, avertizând că vor veni vremuri dificile, potrivit Reuters. Dar care viitor? Capitularea sau tratative de pace?

Asta în contradicție cu propaganda de război care asmute populația lumii împotriva Rusiei.

Cablații la sistemul de comandă continuă lupta. Soluția finală? Oh, nu. Generalii nu împărtășesc tactica de luptă cu plutonierii

Recent, un majur din presa românească,  cablat la doctrina înarmării până-n dinți, publica pe pagina sa de twitter, mesajul războinic: “Oct. 1973. Siria și Egipt atacă Israelul, situație cumplită pentru Ierusalim. Nixon își cheamă echipa, întreabă de ce are nevoie Israelul și la final spune: “Double it. Now get the hell out of here and get the job done” (Dublați efectivul! Și acum plecați dracului și faceți-vă treaba!” Textul era însoțit de  fotografia intitulată “podul aerian spre Isreal.” Numai că unul dintre comentatori i-a sesizat agitatorului de sistem (brifat zilnic de unitatea de diversiune a pădurii) că avioanele C-17 nu existau la acea vreme. Într-un final, epoletul de presă a recunoscut greșeala.

Decriptăm ce vor magii să se întâmple. Fiți pe fază!

citește și: Prăpastia dintre fotbalul maghiar și cel românesc

Presa occidentală mustește de astfel de incitări la luptă, asezonate cu imagini contrafăcute. Așa cum am mai spus, niciodată jurnalismul a n-a fost mai crunt folosit de profitorii războiului. Sigur, stipendiile sunt grase.

Acum câteva zile am luat masa cu un ziarist german. Gândea în topica înarmării și a luptei contra Rusiei, fără a cunoaște spiritul poporului rus și consecințele unui posibil război mondial. I-am explicat că știu din psihologie că e mai confortabil să fii în acord cu majoritatea, decât să realizezi că Ucraina e deja înfrântă.

Anthony Blinken anunță că SUA sunt dispuse să ajute Ucraina în tratativele de pace

Nu cunoștea nici conținutul anunțului de ultimă oră al secretarului de stat pe politică externă al SUA, Anthony Blinken, care a promis, potrivit Bloomberg: „vom acorda întregul nostru sprijin procesului de negociere dintre Ucraina și Rusia.” “Să aibă o mână puternică la masa tratativelor!”

În viziunea germanului conformist, doctrina Woodrow Wilson nu mai e valabilă astăzi. El e convins, la fel ca toți zeloții regimentului de luptă prin intermediul media, că “Putin va fi ucis de-ai lui.”

I-am replicat că știu din psihologie cât de confortabil pentru mintea odihnită e “wishful thinking-ul.”

By the way, cum ar fredona trupeții de la “Red Hot Chili Peppers” “sub capota sufletului ei,” emoțiile fac partitura.

Războiul are șozul său. Cine plătește pune și muzica

O singură constantă transpare dinspre Kiev: “Așează-te, camarade Zelinski, la masa tratativelor de pace,” în timp ce noi ne facem că te ajutăm. Desigur, susținem arsenalul de război.  Industriile de armament fac bani, iar asta nu trebuie să transpară public.

În SUA, inflația a atins cote inimaginabile. Cineva trebuie să achite facturile de armament. Mulțimea a dus mereu greul luptelor, fie în tranșee, fie acasă, trimițând bezele războinicilor, ținând pe masă vreo cola și un bol de pop-corn.

Imbecilii au crezut mereu că vocea lor contează. Dați like-uri pe imagini contrafăcute! Încă le mai e foame oligarhilor buni.
„Slavi Ukraini!” se traduce cu “plătiți facturile piperate.”

BBC

Post public britanic

Mesajul ascuns al greilor lumii
Wesley Clark

„Trioul european, prezent la Kiev, militează pentru o mai multă înarmare a Ucrainei. „Livrările de armament au fost încetinite, pentru că atunci când deții arme grele, ai de-a face cu multă logistică, multă întreținere și suport, suport tehnic, suport din fabrică. E nevoie de o mai bună planificare,” a declarat generalul Wesley Clark, fostul comandat american al NATO.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Suspectul acuzat de uciderea directorului executiv al UnitedHealthcare se declară nevinovat

Luigi Mangione, bărbatul acuzat de uciderea lui Brian Thompson, directorul executiv al UnitedHealthcare, cea mai mare companie de asigurări de sănătate din Statele Unite,...
Ultima oră
Pe aceeași temă