6.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăOp & EdHarvardiștii și vardiștii de suflete de la Chișinău

Harvardiștii și vardiștii de suflete de la Chișinău

Harvardistele Maia Sandu și Natalia Gavriliță și-au spus adio, la nici doi ani după ce au câștigat împreună alegerile parlamentare și prezidențiale. Cea care avea să urce Făgărașii pentru a fi văzută, nu pentru a vedea țara română mai bine, Maia Sandu, produs al occidentului, obținea nu demult un covârșitor: 85,9 la sută în diaspora. La scurt timp, moldovenii s-au convins că nu a fost decât o vardistă de suflete.

Șefa guvernului de la Chișinău, cu cinci ani mai tânără, și-a depus vineri mandatul. Imediat, demisia i-a fost acceptată. În locul ei a fost pus, pe repede înainte, un om de forță: Dorin Răcean, fost consilier al președintelui în exercițiu, care candida pentru șefia intelligence-ului moldovenesc.

citește și: Harbuzul pădurii

Scandalul dintre cele două colege de la Universitatea americană Harvard a început în toamnă, când Maia Sandu i-a replicat public că a uitat să invite presa la o ceremonie la Palatul prezidențial.

Sacrificarea lui Gavriliță și prăbușirea mitului că Harvard îți dă competențe politice

Asta, așa, de fațadă. În realitate, Natalia Gavriliță e antipatică moldovenilor. Încă de la punerea ei în funcție, a fost considerată o oportunistă. Ba zicea că e pentru independența Republicii Moldova față de România, ba prezenta pașaport românesc, având dublă cetățenie.

A reușit să conducă, totuși, guvernul de la Chișinău, mai mult decât harvardiștii bulgari, care în șase luni de politici văzduhiste au zdruncinat economia și au zburat de la putere.

Kiril Petkov a fondat, împreună cu amicul său harvardist Asen Vasilev,  cu doar șase săptămâni înainte de alegerile parlamentare din 2021, formațiunea “Continuăm schimbarea.” Cu un push de emoție, gândit de specialiști americani, vardiștii de suflete din țara vecină au reușit să zăpăcească electoratul din Bulgaria. După o guvernare catastrofală, au fost măturați de la guvernare.  

Harvardiștii și vardiștii de suflete de la Chișinău
Maia Sandu și piticii ei din rețea desen Radio Europa liberă Moldova

Ce au în comun Sandu, Gavriliță, Petkov, Vasilev? Nu doar învățăturile corporatiste de la Harvard, ci și rețeaua societății deschise, poreclite Soros.

Or fi pricepuți la conducerea unor filiale ale marilor companii americane, dar o țară se cârmuiește altfel decât o corporație.

Incompetența lor administrativă au dus două țări în pragul colapsului.

Ce a reușit cupletul Sandu & Gavriliță?

Deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Și atât. Cele două făpturi, calificate pentru orice, dar nu de a scoate norodul din glod, au pus în operă o scenetă, condusă pe melodia Ramonei dedicată gemenilor: “Pare nefiresc să ne naștem împreună și apoi să murim separat.”

Incompetenta Gavriliță e bună de reluat activitățile în vreo multinațională sau într-unul dintre ONG-urile sorosite, care au căpușat admininistrația Maiei Sandu.

Până și societatea civilă din România și-a trimis faliții ei pentru a compune un tablou complet al eșecului harvardismului în politică.

Obama, ultimul harvardist la conducerea SUA

Obama a fost ultimul harvardist la conducerea SUA, dintre cei șapte absolvenți ai celebrei universități în funcția de președinte a SUA. John Adams, John Quincy Adams, Rutherford B. Hayes, Theodore Roosevelt, Franklin D. Roosevelt, John F. Kennedy, unul și unul, majoritatea democrați, au frânat dezvoltarea economică.

Natalia Gavriliță a lăsat Republica Moldova în stagflație (acea situație în care rata inflației este mare, creșterea economică e mică, iar rata șomajului mare). Îndeobște, această stare de recesiune apare când prețurile mărite la carburanți nu mai pot fi suportate de producători.

Prăbușirea economică a fost în anul 2022 de 3-4 %, în timp ce inflația a ajuns la 30%. Pe alocuri, bunurile s-au scumpit cu peste 40 %.

citește și:Sufletul lui Răzvan Theodorescu călătorește spre Orientul etern

Cauzele recesiunii și aducerea la putere a trosnitorului de capete de perete

Recesiunea din Republica Moldova, în ciuda vardiștilor de suflete, a fost determinată de trei factori majori: războiul din Ucraina, care a dus la pierderea piețelor de desfacere din Rusia, Ucraina și Belarus, a perturbat toate căile de transport și logistice tradiționale, și, cel mai important, a afectat investițiile și puterea de consum,” conform aprecierilor Expert-forum.

Și aceasta, în ciuda exportului României de energie, în valoare de 100 de milioane de euro, bani dați pe caiet de guvernările de la București.

Cine poate să o înlocuiască pe Gavriliță? Doar un “competent” în teroarea administrativă ca Dorin Recean. El are 48 de ani. A fost ministru de interne mai demult, când și-a remarcat “alonja intelectuală” a pumnului.  Era ministru de interne în Guvernul Filat, în perioada 2012-2015, când, fără să știe că este înregistrat, i-a spus șefului Fiscului că-l “va trosni cu capul de asfalt și cu capul de perete” pe un adversar politic.

Deficitul crește. Moldova rămâne o parte din cordonul de securitate al NATO

Dacă în 2022, deficitul bugetar al Republicii Moldova a fost de circa 14,6 miliarde lei sau 5,2 % din PIB, pentru 2023, guvernul estimează că deficitul va fi și mai ridicat: de 18,5 miliarde lei sau 6 % din PIB.

Și procesul de aderare la UE merge înainte, doar cu ajutor frățesc românesc, cu niciun sfanț de la marii finanțatori mondiali. Așa – ca hegemon – să tot ai, prin gubernii, harvardiști…

Europa are doar un singur interes: menținerea Republicii Moldova, o țară fără armată, în siajul antirusesc. Nu o costă nimic. O plimbă pe Maia Sandu, ca pe moaștele sfinte, prin palatele domnești occidentale. Ea stă și se miră de măreție.

Când ești mic, totul ți se pare înalt.

Apropo de NATO. Doctrina Brzeziński a gânditorului și strategului Pentagonului, încă din timpul Războiului Rece, stipulează clar existența unui cordon sanitar de securitate al NATO. Dacă țările baltice au reușit să sară peste aceasta, Republica Moldova nu s-a bucurat de susținere Nord-Atlantică. Germania a vrut mai mereu o Românie divizată. SUA erau cam departe. Am ratat Unirea pe timpul lui Mircea Snegur, pentru că Ion Iliescu semnase un tratat de bună vecinătate cu defunctul URSS.

PS. Am fost primul editorialist din România care a remarcat că Maia Sandu nu-i ce trebuie, ea fiind parașutată de axa Berlin-Washington la Chișinău.

VOCILE LUMII

Cozmin Gușă

Geopolitician

Harvardiștii și vardiștii de suflete de la Chișinău
Cozmin Gușă, moderator Gold FM

“Moldova nu are flotabilitate macroeconomică de mulți ani, țara s-a descurcat cu greu după dispariția URSS, și doar beneficiind de prețurile scăzute la gaz și energie electrică, acordate prin bunăvoința și în baza interesele Moscovei. Ultimul an de conflict ucrainean și poziționarea pro-occidentală a puterii de la Chișinău a agravat starea economiei, suplimentele acordate de către România (prin vânzarea fictivă ”pe caiet”) fiind binevenite, dar total neîndestulătoare,” a scris Cozmin Gușă, în editorialul de sâmbătă pe Solidnews.ro.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Câți parlamentari are România și cum se stabilește numărul acestora

Parlamentul României este compus din 465 de membri: 329 de deputați și 136 de senatori, reprezentând cetățenii în cadrul celor două camere legislative. Acest...

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...

Rata șomajului în România a ajuns la 3,2% la sfârșitul lunii octombrie

Potrivit unui comunicat emis de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), la finalul lunii octombrie 2024, rata șomajului înregistrat la nivel național...
Ultima oră
Pe aceeași temă