Pe vremea când Împăratul de la Răsărit s-a înțeles cu Împăratul de la Apus, un tânăr sărac pământului a plecat în lume să se pricopsească. Își lăsase, în coliba din sat, mama cu cei șase frați. Acum, dijmuie puterea și șantajează politicienii cu rețeaua sa din pădure.
A călătorit mult. Lihnit de foame, cerșea pe la porți un blid de mămăligă. Mergea mult pe jos, neavând niciun sfanț ca să ajungă acolo unde, chipurile, ar fi răsărit minunata lume nouă, paradisul capitalist.
Din neam de slugă, visa demult să-l răstoarne pe marele boier și să-i ia conacul cu japca. Deși își bătea cruci, avea mereu gânduri criminale.
Rupt în fund visa la mărire
O lungă călătorie i-a rupt opincile. Mergea desculț pe drumul împlinirii. Deodată, i-a răsarit în fața ochilor plânși o mănăstire de taici. A bătut în poartă. Un bătrân i-a deschis. L-a primit la el în chilie. L-a spălat! I-a dat haine preoțești. Și l-a dus la starețul mănăstirii.
El e Harbuzovici, din neamul slugilor Împăratului de la Răsărit și caută milostenie.
Să fii binecuvântat, copile! I-a răspuns întâistătătorul așezământului monahal, punându-i mâna în cap, în chip de binecuvântare.
Căra saci, ajuta la bucătărie, săpa trandafirii. Părea un bun gospodar.
Într-o bună zi, i-a spus protectorului său că, în minunata lume nouă, vrea să-și schimbe numele în Harbuz. Și așa s-a înregistrat în registrul călugărilor.
Seara, la masa comună, afla că mulți au făcut pușcării pentru că s-au opus represiunilor Împăratului de la Răsărit. S-a înhăitat cu unul, dovedit turnător la inchizitorii fostului stăpân. I-a zăpăcit fata, când mai evada din mănăstire. O chema Cernovici. A sfătuit-o să facă precum el. Să-și schimbe numele.
S-a cablat pentru a fi util pădurilor!
Auzind că starețul mănăstirii pune la cale schimbarea de regim, dorea și el să parvină. Să sară treptele sociale. Așa cum îi apărea în vis. Nu participa la reuniunile de rugăciune comună. Încă nu era calificat.
Înnebunit de putere, a pus la cale un plan prin care să-l răstoarne pe abate. Cum adică să i se spună Seniorul, îi zicea gruzinei Cernovici, devenită Cernescu. “E prea medieval.” “Nu ar fi mai bine domnul președinte?” întreba ea.
Cu scopul de a fi plăcut nu doar Seniorului, dar și pădurii, în care s-a cununat în secret, cu aleasa inimii, a pus capul de porc în poartă unui adversar al mănăstirii, a mânjit clanțele celor care nu-l recunoșteau ca revoluționar cu balega de pe drum (pe care o ținea mereu în traistă, să aibă mereu mirosul de acasă). Tare l-a mai amărât pe Senior. Dar el își juca mai departe cartea. Era agent al cauzei de înnoire. Spunea că icoanele sunt vechi, că trebuie schimbate. A ticluit un plan de montare în candelabre a sistemelor de ascultare. Nici nu mai știm momentul în care a pactizat cu diavolul. Gura lumii spunea că era turnător și pe vremea Împăratului de la Răsărit, dar nu vedem legătura dintre un opincar și stăreția unică de atunci.
citește și: Comportamentul de ospătar al diplomației române sau despre cum râde presa maghiară de iohaniști
Școala de securitate i-a dat grad și simbrie, dar nu și onoare
Însetat de putere, Harbuz a făcut, fără să știe protectorul său, școala de securitate a pădurii. Apoi s-a înrolat. A adunat lotrii în jurul său. Domnul președinte a aflat. L-a apostrofat. Dar degeaba. El își urmărea planul.
Atât de tare l-a supărat cu lotrii săi pe Senior, încât acesta a murit de inimă rea.
Ajutat de călugării care se rugau pentru Împăratul de la Apus, a ajuns în dregătoria Patriarhiei, unde se adunau gologanii. Așa le-a pus gând rău, cu vicleșug.
Într-o noapte, a spart visteria. A golit-o. Pentru a cotropi și Patriarhia bisericii tradiționale, și-a adus alături de lotrii pădurii, toți frații, cumetrii și consoartele lor pentru asaltul final.
Seniorul se prăpădise. Nu mai avea cine să-i amintească domnului cu steaua de la Apus pe piept că are genă de slugă.
În doi pași și trei mișcări s-a făcut sinistru al administrației naționale. A dezvoltat o rețea nemaivăzută. A interconectat dregătoriile, i-a pus gând rău și Patriarhului. Și-a scuipat, într-o zi, pe cravata cu multe stele, gândul celei mai mari măriri. Dar până să ajungă acolo, cu banii furați și cu cei din jocurile de noroc, și-a finanțat un ziar de propagandă, “Săptămâna”, unde și-a pus șef un coleg de școală de securitate.
S-a împlinit în mai puțin de două decade. Și-a făcut firme de cybersecurity, a promovat legile plăcute Împăratului de la Apus. S-a pus chezaș că el va preda cnezatul cu tot cu patriarhie, dacă este lăsat să lucreze.
Păduchele se visa general
Așa a organizat zile de protest la Poarta Ambasadei Împăratului de la Răsărit. A tocmit liste negre cu cei care nu se încolonează diviziei conduse de el. Și-a angajat fermă de troli. Când era nervos, mai scotea din diplomat (între timp a câștigat titlul de excelență) balega de acasă și o zvârlea în ventilator, strigând “slugilor, munciți prea puțin.”
Își pune mereu fotografii cu Statuia Libertății pentru a arăta lumii de proști că el e înnobilat de generalii Împăratului de Apus. S-a auto-angajat releu care primește și retransmite mesajele ocupanților!
citește și:Sufletul lui Răzvan Theodorescu călătorește spre Orientul etern
Uitasem să spunem că prin grija și slugărnicia față de noul stăpân, a lăsat deschise porțile patriarhiei și Prim-dregătoriei spionilor Împăratului cu cioc de vultur.
A promis că schimbă legi, că adună diaspora samariteană, că e dispus oricând să intre și în Pădurea de pe malul Potomacului, colț cu Langley, dacă îl lasă să zburde liber și să-și facă de cap.
Flancat mereu de duduia Cernescu și de rețeaua construită cu sârg s-a gândit să ia în posesie și pădurea. Cotropise tot. Mai avea o singură redută. Cum a reușit acest ultim asalt opincarul care nici nu știe limba Împărăției de la Apus? Povestea continuă.
VOCILE LUMII
Wikipedia
“Pepenele verde, Citrullus lanatus, numit în unele regiuni harbuz, este o plantă târâtoare din familia Cucurbitaceae. Specia este originară din regiunile sudice ale Africii, unde s-au găsit indicii care arătau că era cultivat în Egiptul Antic”, așa descrie Wikipedia harbuzul.