Am prevăzut din vară că generalii din spatele USR-PLUS vor lansa la începutul toamnei primul atac împotriva lui Klaus Iohannis. Nervozitatea președintelui, în cazul alianței contra naturii dintre USR-PLUS și AUR, trădează un singur lucru. Șeful statului, izolat de virusul trădărilor din serviciile secrete, nu era informat despre ce se pune la cale. Ultima sa comunicare de pe facebook relevă o răsuflare asistată.
Ce se întâmplă în arhitectura de putere e fără precedent. Criza politică i-a provocat o criză de fiere. Se știe din terapiile medicale că cea din urmă dă amețeli, bufeuri și stări de iritabilitate. Nu l-a pus nimeni să-și aroge paternitatea guvernului. Bastardul, prins și drogat și cu boii pe imaș, e în sevraj, după ce i s-a luat pipa păcii și i s-a pus perfuzia.
Florin Cîțu pare într-o comă asistată. Doctorii făcuți pe puncte, departe de salonul pacientului, pun diagnostic greșit.
Cazul de azi e diferit de schema utilizată în trecut. Cred că e o furtună în paharul de cucută, dar trebuie să mă explic.
Niciodată un partid din arcul guvernamental (au mai fost crize între partenerii politici în coaliții) nu a lansat atacuri pe două fronturi. Unul împotriva premierului, altul împotriva președintelui.
Liderii USR-PLUS au anunțat că depun moțiunea de cenzură. Împreună cu AUR au adunat 122 de semnături. La o aritmetică simplă, guvernul pică. Dar nu va fi așa. Situația e mai complicată. Teoretic, la cei 122 semnatari ai moțiunii se adaugă 157 de reprezentanți ai PSD. Un zdrobitor 279, cum n-a mai fost niciodată la vreo acțiune similară. Și dacă mai punem la socoteală și cei 40 de nemulțumiți din grupul parlamentar al PNL, cifra devine astronomică.
Socotelile sunt perverse. Analiștii de duzină nu pot descompune contextul fără precedent. Să fie clar! Cîțu nu e decât o țintă prin ricoșeu. Klaus Iohannis e cel vizat. Autoritatea sa e zdruncinată. Lupta de azi are un unic scop: preluarea președinției din 2024. Vom avea un președinte al românilor sau tot unul pus de puterile străine?
Klaus Iohannis mai are însă soluții. Îl poate activa pe acoperitul Marcel Ciolacu, liderul PSD, să scoată cele 157 de voturi din tortul jubileului de cădere a lui Cîțu, spunând că partidul său nu intră în cursa USR-PLUS, aliat mai nou cu AUR. În acest caz, își va pierde autoritatea în partid. Ar putea fi acuzat de colaboraționism. 30% dintre filiale vor putea provoca un Congres extraordinar. Dar nu va cădea în plasa evidenței. Va juca mult mai rafinat. Va spune că lasă libertatea parlamentarilor social democrați să decidă singuri.
În cazul în care Cîțu e trântit la prima strigare, preferatul puterilor centrale nu va putea fi nominalizat a doua oară. Asta e decizia CCR din 2020. Dar aceasta nu face referiri clare ce se întâmplă la a treia strigare.
Constituția îi dă dreptul președintelui să facă trei nominalizări. În prima variantă îl propune pe generalul izmană, a doua oară un individ care nu adună voturile necesare, iar în ultima rundă, iar pe Florin Cîțu. Are astfel o plajă de timp, să facă nudism sau să recheme generalii în garnizoană, acest ultim lucru fiind tot mai greu pentru el. În cazul în care cade Cîțu, a treia propunere, se declanșează mecanismul alegerilor anticipate, atât de râvnite altă dată de Klaus Iohannis. Vor apărea și voci tot mai insistente pentru suspendarea președintelui. De abia atunci situația va fi extrem de gravă. Și cu președinte interimar și cu prim ministru, pus cu termen redus, România va fi ținta oricăror atacuri speculative. Fie economice, fie pe monedă.
Dar să ne întoarcem la lupta de azi dintre meterezele politice. Există un aspect, neluat în seamă de către cercetătorii trăsnetului prăvălit, ca din senin. Numai fiul ateu al popii poate crede că fenomenul a pornit instantaneu.
Nu am mai discutat despre Congresul PNL din rațiuni legate de semiotica clipei. Florin Cîțu va fi menținut artificial pe post, până în 28 septembrie, alt motiv de suspendare a președintelui. Jumătate dintre delegații la Congresul PNL se uită în gura președintelui țării, emanat din PNL. Care dintre ei își va mai aminti că Ludovic Orban s-a retras din cursa electorală internă în 2014 pentru a-i face pârtie candidatului, venit de la Sibiu, și pe care l-a susținut să ajungă președinte.
Dar mai există un indiciu asupra prezumției mele că USR-PLUS nu pleacă de la guvernare, că totul e doar o repetare a bătăilor cu vergile în apă, de la vechii greci, pentru un alt epilog. Dacă erau determinați să-l trântească pe Cîțu demisionau în bloc și astfel premierul era obligat să ceară investirea Parlamentului. Trăim vremuri de cucută. Încă nu a făcut Unchiul Sam gripă și la București intelligence-ul strănută. O singură certitudine: Klaus Iohannis e KO.