Fortăreața Bahmut a căzut. Reprezintă anunțul ministrului apărării al Rusiei. Însă, capitularea nu a fost recunoscută de Kiev. Evgheni Prigojin a spus că forțele sale se vor retrage din teatrul de luptă – în cinci zile – și vor preda ruinele orașului armatei ruse obișnuite, a informat Reuters.
Bătălia dusă timp de opt luni a ajuns la un moment culminant. De ce e importantă fortăreața? Pentru că se situează în inima teritoriului cucerit de Rusia. Eliberarea sa ar avea ca scop principal însuflețirea armatei ruse și punerea în umbră a vizitei președintelui Volodimir Zelenski, prezent la reuniunea celor mai industrializate state de pe pământ: Grupul G7, unde a fost primit ca un adevărat erou. Din punct de vedere militar ar deschide “autostrada” spre Odesa, adică, armata rusă ar avea câmp deschis pentru invazie.
Fenta lui Prigojin
„Am ocupat complet tot orașul, casă după casă,” a mai spus șeful diviziilor Wagner de mercenari, Evgeni Prigojin.
Afirmația, însă, a fost respinsă prompt de purtător de cuvânt al armatei ucrainiene, Serhi Cherevatîi, care a declarat agenției de presă Reuters: „Acest lucru nu este adevărat. Unitățile noastre luptă în Bahmut.”
Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War), un think-thank american, cu sediul la Washington, susține că rușii au capturat doar o serie de blocuri nesemnificative din punct de vedere strategic.
Publicația Kiev Independent, a jurnaliștilor neafiliați din Ucraina, nu poate confirma sau infirma căderea Bahmutului, localitate situată la trei sute de kilometri de capitală.
Omul modern nu mai are imunitate pentru virusul propagandei
Vă dați seama cât de vulnerabili suntem la propagandă? Un război fără jurnaliști e ca o noapte fără licurici și așa dispăruți din cauza poluării. Planeta s-a obișnuit, încă de la primul război din Irak, ca CNN să fie live. Conflictul din Ucraina nu s-a dorit mediatizat, așa cum se desfășoară în realitate. De ce?
Există mai multe răspunsuri. În primul rând ca omenirea să nu știe că se trag focuri sporadice, că războiul n-ar fi chiar război, că scenele de luptă nu sunt sângeroase, ca-n filme, o spune unul care a relatat din cinci teatre de război.
Jurnalistul tinde să exagereze, dar nu să mintă despre cea ce vede.
citește și: Capcana lui Tucidide sau despre noul război al lumilor
Administrația de la Kiev nu a dorit să aibă martori ai timpurilor, pentru ca divizia sa de propagandă să aibă turelele cu fiori, orientate către lume.
Faptul că niciun post american de televiziune nu e în terenul de luptă explică interesul Pentagonului de a nu fi cunoscută realitatea.
Săracul Hemingway n-ar mai fi scris „Adio, arme!”
Dacă ar fi trăit Ernest Hemingway, ar fi fost șomer. El, scriitorul, jurnalistul, avea o pasiune neîngrădită pentru reportajul de război.
De ce nu am plecat la război? Simplu. Pentru că redacția ziarului nostru nu-și permite cheltuielile. Diferit față de presa occidentală – care se citește pe abonament – „România liberă” e free pe internet, iar tirajul ediției tipărite este prea mic.
Mama mea Ileana, pe care am comemorat-o de Sfinții Constantin și Elena, avea să mă învețe de mic că cea ce e gratis nu e bun de nimic.
Nici jurnaliștii de marcă de la Kiev n-au avut curiozitatea să se deplaseze în terenul de luptă? De mult timp, clamez că ceva nu e coșer în războiul ăsta.
Oare ucrainienii au ordin de precădere ca minciuna să fie instituționalizată?
Cacealmaua de la Kiev
Îmi mai amintesc, că în anii adolescenței, am vizitat catacombele de sub Catedrala aurită a Kievului. Un chelner de la Lloyd (un restaurant din centrul Timișoarei) ne-a replicat, în timp ce exploram spațiul închis, dar puternic luminat, că aici e o cacealma. Aflat aproape de el, am sărit întrebător: “De ce zici așa?” “Pentru că există pe de o parte mumifii și pe de alta, doar schelete. “Ori sunt sfinți, ori ne duc de nas!” s-a dat cu părerea omul. Am rămas pe gânduri. Apoi, am întrebat ghidul care mi-a răspuns în doi peri. Țin minte că mai clar a fost în momentul în care l-am chestionat de ce nu li se văd martirilor fața. Și mi-a explicat că păcătoșii n-au voie să vadă adevăratul chip al sfântului. Prosternatul trebuie să pupe doar mâna.
Totul părea ciudat. Erau primele mumii văzute în viață. Să fii început prima mea explorare kieviană cu o cacealma? Sau eram martor al unui ordin secret de precădere a sfinților? N-am mai auzit așa ceva, dar Kievul rămâne un oraș al contrastelor. Pe deoparte, al bogaților, pe de alta al săracilor, care n-au bani sau n-au curajul să devină refugiați.
În războaie, avea să spună un confrate, mare ziarist pe politică externă, Corneliu Vlad, primul violat este adevărul. Înainte de uciderile dintre soldați, firești în timp de război, adevărul este terfelit și cărat prin zoaie.
Prozodia imaginilor fake provoacă emoții doar celor săraci de înger
Știu, o să-mi replicați că n-am milă de mama cu copiii de mână, trăgând după ei niște ursuleți de pluș, că nu-s compasiv cu bătrâna care a doborât o dronă cu borcanul de murături, că nu accept ideea că o căruță ucraineană a tras spre Remat un tanc rusesc, că nu am văzut, ce trebuia văzut la Bucha, că nu am remarcat sângele pe pereții Maternității din Mariopol. Știu, sunt un neadaptat al vieții de zi cu zi a trotinetiștilor, smiorcăiți după ce-ș julesc vreo sprânceană pomădată și îndelung desenată, dar cu #slava-n gură.
Dreptul meu la îndoială e bun de patrimoniu. Nu încerc să conving pe nimeni să se convertească de la crezul că acolo se duc lupte crâncene. N-am probe că acolo se minte de se stinge. Așa că rămân scepticul de serviciu, în ordinea de precădere a propagandei, mult mai puternică decât zecile de batalioane de oșteni.
Ungurul are o vorbă: vigyáz. Să nu cazi de prost!
VOCILE LUMII
Alex Christoforou
jurnalist
“Artemovsk derivă de la numele tovarășului Artem. În secolul al XVIII-lea a devenit centrul Slavo-Serbiei, pentru că era locuită de mii de oameni din Balcani, sârbii fiind majoritari. După războiul din Donbass, început în 2015, ucrainienii i-au schimbat numele în Bahmut, iar monumentele și numele străzilor au dispărut peste noapte. Și deși orașul și-a pierdut violent compoziția etnică în ultimii ani, 62% dintre locuitori vorbesc rusă și 35% ucraineană. De astăzi, nu mai există soldați ucraineni, nici soldați NATO și este din nou, așa cum a fost aproape toată istoria sa, orașul Artemovsk,” scrie pe twitter jurnalistul Alex Christoforou.
