7 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăMusicUcraina nu a primit dreptul să găzduiască Eurovision 2023

Ucraina nu a primit dreptul să găzduiască Eurovision 2023

Concursul Eurovision 2023 nu va fi găzduit de Ucraina, în ciuda faptului că Ucraina a câștigat ediția din anul 2022.

Concursul din anul 2022 s-a desfășurat la Torino (Italia). O tradiție a acestui concurs muzical internațional era ca țara care câștiga una dintre ediții să primească dreptul de a găzdui ediția de peste un an. Dar în anul 2023 se va face o excepție. Concursul din anul 2023 se va ține în Marea Britanie, care s-a plasat, în anul 2022, pe locul al doilea în ierarhia finală.

Organizatorii Eurovision au anunțat că pregătirea unei ediții a acestei manifestări necesită munca în colaborare a mii de oameni, timp de 12 luni înainte de finala propriu-zisă, inclusiv în țara gazdă a concursului. Întrucât televiziunea publică de la Kiev nu a putut prezenta garanțiile necesare, din motive de securitate, aceste pregătiri nu pot avea loc acum în Ucraina, recunoaște Eurovision. Conducerea Eurovision și-a exprimat „tristețea și dezamăgirea” pentru această situație.

Marea Britanie obținuse locul al doilea, după Ucraina, la Eurovision 2022. Piesa britanică a fost „Space Man”, interpretată de Sam Ryder.

Voturile mai multor jurii naționale, inclusiv cel al României, au fost controversate. În ierarhia oficială, România apare că a dat numărul maxim de puncte către Ucraina. Juriul din România a anunțat încă că oferise numărul maxim de puncte pentru Republica Moldova.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ilham Aliyev, președintele azer: Armenia e un „stat fascist”

Președintele azer Ilham Aliyev a catalogat Armenia drept un „stat fascist” și amenință că va „distruge” această țară dacă nu va fi imediat dezarmată,...

Curtea de Apel București a publicat motivarea în cazul acțiunii lui Călin Georgescu privind alegerile prezidențiale

Curtea de Apel București a publicat miercuri seara motivarea deciziei prin care a fost respinsă, pe 31 decembrie, acțiunea deschisă în justiție de Călin...

Incendiile devastatoare din California au fost favorizate de vânturile puternice, lipsa precipitațiilor și „setea atmosferică”

Mai mulți factori majori au favorizat la incendiile de vegetație care fac ravagii, de marți, în sudul Californiei, transmite CNN, care citează opiniile mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă