Dracul a inventat tutunul ca să înlocuiască tămâia din biserică. Fumătorilor le vor pute gura ca cuibul pupezei și dinții vor avea smoală. Iar cine va cădea în acest păcat "va fi legat și afurisit de 15 părinți ai Ierusalimului".
Campaniile împotriva fumatului au o istorie lungă, dar în alte vremuri, lipsite de știința de azi, argumentele erau mai degrabă religioase. Oricum, încă de prin secolul XVI, în Moldova cel puțin, circulau legende atât de înfricoșătoare despre originea tutunului și pericolul fumatului încât, se pare, aveau un efect mai mare decât orice tratat savant.
Legendele de mai jos sunt relatate de marele lingvist Bogdan Petriceiu-Hașdeu, într-o carte care inaugurează la noi studiul "cărților poporane", intitulată "Cuvente den bătrâni", publicată în 1878.
Prima legendă, vehiculată de un preot, face parte dintr-o carte veche, numită Istoria tutunului, și a fost descoperită de tatăl autorului, în manuscris, în biblioteca unui poet basarabean, Costache Stamate.
Întâi vor trage (din tutun) păgânii, apoi țiganii și apoi creștinii
"Ascultați iubiții mei blagosloviți, o învățătură foarte de folos pentru creștini, însă mai ales pentru care vor fi căzut întru această greșală și înșălăciune diavolească, însă di vor fi băut tiutiun. Aciastă carte este scoasă din pre limba latinească prin limba moldovenească cu nevoința marelui dascăl al Ierusalimului kir Silvestru, care au ales din multe cărți a sfinții părinți din Ierusalim, zicând:
– Închinându-se la sfântul mormânt a Domnului nstru Is. Hs. și șăzând și eu pe o piatră și vorbind de ale noastre vorbe sufletești, o minune ca aciasta văzurăm și auzirăm, adică undi veniră un stareț bătrân și să închină sfântului mormânt și apoi să întoarseră cătră noi făcând închinăciune; noi am zâs: Dumnezeu să te ierte, părinte! Iar el începu cu lacrămi a spune zâcând: – O minune ascultați, fraților; să vă spui o întâmplare ca aceasta ce am văzut întru această cale fiind; că eu, fraților, locuiescu întru peșteră de 75 de ani, ce să chiamă Aravita. Acu ișind la lume să viu să mă închin sfântului mormânt al Domnului nostru Is. Hs. și mergând, am întâlnit un om nalt și cu o falcă mare și cu una mică și cu nasul foarte mare, iar el trecu pe lângă mine și tăce; Iar eu stătuiu și gândiiu și cunoscuiu că nu-i creștin pământean, ce poate să fie un diavol; și nu lăsaiu lucru slab, ce îndată mă luaiu după dânsul și, fiind voia lui Dumnezău, îl găsâiu într-un munte înalt al Carmilului, și făcea o grădină cu zâdu de piatră și săpa în grădină și sămăna; Iar eu m-am apropiat de dânsul și am zâs: spune-mi, ce sapi și ce sameni? Iar el nu răspunsă nici ca cum; iar eu zâsui că: te voi jura pe numele împăratului vostru Satana, parte de el să nu ai de nu-m vei spune ce sameni acolo; Iar el cu mare greu îm spusă așa, adică printr-o trestie lungă di-m șopti la ureche dintr-însa și zâsă: – Părinte sfinte, eu sânt Galaar, dimonul care sânt căpitan peste toți dracii și sânt mai încredințat la împăratul nostru Satana pentru slujbele care-i fac cu credință; și mai mult pentru acesata am socotit noi toți pentru ca să facem și noi nouă vreo mirodenie, și ni-am strând toți în muntele acesta al Carmilului, și socotind aceasta adică am pus o tidvă și ni-am băgat într-însa toți, și am zâs, că ce va iși dintr-însa să ne fie spre mirosul nostru; și am pisat-o și s-au făcut sămânța aceia tiutiun și va fi nouă miros, că acela va trage oamenii pe nasuri și pe guri, și întâiu va trage păgânii și apoiu Țiganii și apoiu creștinii, și se va înmulță dela răsărit până la apus, și să va îndemna boierii, încă și din cei bisăricești, că va fi mai cu prețu decât tămâia; și întâiu va trage tiutiun, apoi va mergi la biserică; și măcar de nu vor trage unii, dar cum vor iși dela biserică după sfânta nafură, îndată vor trage tiutiun; și fără tămâi or putea trăi, iar fără tiutiun nu vor putea nici o zî; și gura lor vor pute ca cuibul pupăzăi, și dinții lor vor ave smoală; și oricare va be, îndigrabă orce voe a noastră va face, și mai cinstit la împăratul nostru va fi; măcar de trei ori de va trage cu totul la noi va fi, și mai cinstit îl vom face din plata sa, și parte di-mpărăție îi vom face.
Deci ciné s-ar întâmpla ca să cadă întru această greșală și înșălăciune diavolească, cu toată blagoslovenia ne rugăm ca să se lasă și să se părăsască de acel lucru diavolesc; Iară cine s-ar întâmpla să nu crează sau să nu să părăsască de acel lucru înșălătoriu, unul ca acela să fie legat și afurisit de 15 părinți de a Ierusalimului, di vreme ce să face prieten și primitoriu tocmelelor diavolești; cel mai vârtos de aceasta să se ferească și cu totul să se lepede, și încă și pe alții să învețe a să lepăda; și pentru această greșală datoriu este fieștecare, din cei care vor fi căzut întru acest păcat, tămâie bisericei să aducă în toată vremea; și care să va lepăda de acest păcat, acela să fii blagoslovit și fericit în vecii vecilor, amin."
Doi diavoli îndrăgostiți de fata unui boier
Iată și o altă legendă, mai romantică de data asta, dar la fel de îngrozitoare pentru că ne spune cum a împânzit Scaraoțchi pământul cu tutun. Povestea e culeasă din satul Horodnic de Sus, județul Suceava.
"Doi draci au voit odată să ia de soție pe fata unui boier. Însă preotul din loc n-a voit să-i cunune cu dânsa. Supărându-se dracul cel mai mare că nu-și poate împlini dorința, se duse și se spânzură de un plop. Însă acesta s-a clătinat o dată bine și a zvârlit pe dracul cine știe unde, de s-a prefăcut în sălitră și pulbere când a picat pe pământ. Dracul cel mai tânăr, care încă era de față, văzând aceasta, se-nspăimântă și alergă în ruptul capului la iad. Cum ajunse aici, spuse celui mai mare peste dânșii ceea ce a pățit fârtatul său. Atunci zise Scaraoțchi, mai mare dracilor: – Stați, că eu am mai mult folos din el decât din noi. – Și după ce rosti cuvintele acestea, ieși din iad si se porni spre dracul cel mort, unde află o mulțime de tutun crescut din trupul lui. Văzând aceasta, Scaraoțchi s-a întors înapoi la iad și a trimis trei draci în lume să semene tutun pretutindene."
Cum s-a făcut tutun un diavol infiltrat într-o mânăstire
O altă legendă culeasă din satul Mănăstioara spune că într-o mânăstire condusă de un călugăr pe nume Vasile "s-a întrodus dracul, petrecând călugărește vreo șase ani". Asta până s-a prins "sântul Vasile" care-i treaba cu el, observând de la un moment dat cum împielițatul sub acoperire se furișa din biserică de fiecare dată când începea "cheruvicul". Și-atunci starețul Vasile i-a întins o capcană, pecetluind într-o zi toate intrările și ieșirile din biserică așa încât când dracul dă să iasă din ea să poată fi prins. Dar sfârșitul diavolului îmbrăcat în straie de călugăr avea să fie un pic altfel.
Iată și finalul apoteotic și neașteptat:
" Diavolul, care nici nu visase de ceea ce i s-a pregătit, când s-a început cheruvicul, a dat să iasă pe ușă afară, dar văzând ușa pecetluită cu cruce, se întoarse repede la ferestre; aici încă erau cruci, se repezi dar în vârful turnului, însă, neputând ieși nici pe aici din cauză că și turnul era pecetluit cu cruci, pică deodată în mijlocul bisericei și se prefăcu în dohot (păcură folosită la uns osiile la căruță – n.m). Văzând aceasta St. Vasile, porunci celorlalți clerici să rădice de grabă dohotul cu piatra unde a căzut diavolul, să-l scoață afară și să-l arunce într-o râpă mare care se afla în apropierea bisericei. Clericii făcură cum le-a poruncit St. Vasile, luară adecă dohotul și piatra, și le aruncară în râpă."
Și, surpriză, încheie legenda, "din dohotul acesta a crescut apoi o buruiană mare și grasă, adecă tutunul…"
În aceeași lucrare, Bogdan Petriceicu-Hașdeu amintește însă că legende asemănătoare circulau și prin alte țări din regiune, dar cu mici variațiuni.
Astfel, "în Rusia meridională se povestește că tutunul a crescut din cadavrul Herodiadei (nevasta lui Irod – n.m.), fiindcă tăiase capul lui Ioan Botezătorul".
În Serbia, se spunea, "tutunul s-a născut din intestinele ereticului Ariu"
Doar la spanioli, precizează Hașdeu, tutunul era considerat o "iarbă sfântă".
