(UPDATE) Președintele Klaus Iohannis a făcut o scurtă călătorie pe lacul Comana, într-o barcă cu motor. Imediat după aceea, el a precizat că a călătorit „cu o barcă ecologică, cu motor electric”.
––––––––––-
Președintele Klaus Iohannis vizitează, miercuri, 4 august 2021, Parcul Natural Comana din judeţul Giurgiu, a anunțat Administrația Prezidențială.
Șeful statului și-a propus să discute cu autorităţile din zonă planuri şi soluţii pentru a proteja Parcul Natural dar şi pentru a extinde accesul publicului, atât în scop recreativ cât și în scop educativ, legat de importanţa protejării naturii.
„În contextul schimbărilor climatice, parcurile constituie oaze de răcoare în zilele călduroase, pot absorbi volume mari de precipitaţii căzute în intervale de timp scurte şi îmbunătăţesc calitatea aerului. Un motiv în plus pentru a le trata cu prioritate şi proteja”, explică Administraţia Prezidenţială.
Parcul Natural Comana, aflat la 30 de kilometri sud de București, a fost înființat în anul 2004. Parcul include o pădure cu suprafața de peste 8000 de hectare.