În ultimii ani, tema protejării mediului înconjurător a fost tot mai prezentă în dezbaterea publică, iar în acest context, transportul electric reprezintă o soluție viabilă pentru reducerea emisiilor poluante. În acest sens, orașul București a făcut un pas important prin achiziționarea a 100 de autobuze electrice. Pentru a transporta aceste autobuze de la Portul Constanța la București, era necesară implicarea unei companii specializate cu o reputație impecabilă, astfel încât atribuirea contractului a fost acordată companiei Eastship.
Deși Eastship este obișnuită să transporte gabarite mult mai mari, transportul autobuzelor a fost tratat cu aceeași atenție și profesionalism. Compania a fost responsabilă de toate aspectele legate de transport:
· Route study – Inainte de preluarea din portul Constanta echipa Eastship a realizat o evaluare detaliata a traseului ce va fi urmat. Această evaluare include măsurarea înălțimii și lățimii pasajelor, identificarea obstacolelor și a altor factori care ar putea afecta transportul mărfurilor.
· Construirea de rampe – Incarcarea pe trailere s-a facut cu rampe special concepute pentru a sustine gabaritul autobuzelor.
· Fixare prin lashing – aceasta presupune fixarea autobuselor cu chingi pentru asigurarea stabilitatii in timpul transportului. Desi pare un pas simplu, totul se face calculat si conform unei schite detaliate.
Factori care au contribuit la o livrare a autobuzelor în siguranță
Transportul celor 30 de autobuze s-a făcut în condiții foarte bune deoarece s-a pus accent pe următoarele detalii:
● starea tehnică a trailerelor este o preocupare importantă pentru orice transport, iar compania Eastship folosește numai trailere de la producători de renume precum Goldhofer, Faymoville, Noteboom, Schmitz, Krone și Kassbohrer. Pentru a se asigura că acestea sunt într-o stare optimă de funcționare și nu există riscul unor probleme tehnice, acestea sunt verificate cu atenție înaintea fiecărui transport.
● asigurarea încărcăturii – este o prioritate pentru compania Eastship, iar aceștia nu fac compromisuri în acest sens astfel încât încărcătura să fie protejată și să ajungă în siguranță la destinație.
● viteza de deplasare – șoferii companiei s-au asigurat de faptul că respectă viteza de deplasare legală și recomandată pentru încărcăturile transportate.
● comunicarea între șoferi – pentru că s-au transportat mai multe autobuze în același timp, șoferii au comunicat în permanență unii cu alții, pentru a îndeplini cu succes această misiune.
Context
Pentru a reduce gradul de poluare din București, Primăria Capitalei a apelat la Programul Operațional Regional 2014-2020 și a obținut fonduri de peste 300 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziția a 100 de autobuze electrice, conform caietului de sarcini, în primul an de la semnarea contractului, vor fi livrate 34 de autobuze, restul de 66 urmând să fie livrate anul următor.
Noile autobuze electrice sunt din gama de 12m lungime și au autonomie de minim 200 km între două încărcări succesive, tracțiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare e Energiei Electrice (SRSEE), baterii de acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, trei uși duble și aer condiționat.
Primul lot de autobuze a fost de 30 de bucăți, iar odată ajunse în Portul din Constanța, ele au fost preluate pe trailere specializate de către cei de la Eastship, care s-au asigurat de faptul că ajung în cele mai bune condiții în capitală.
Flota necesita o reimprospatare avand in vedere ca din cele 1.530 de autobuze din parcul STB, două treimi au durata normală de funcţionare depăşită şi normele de poluare E3 şi E4 (500 autobuze Euro 3 au 15 ani vechime respectiv 500 de autobuze E4 cu 12 ani). Alte 400 de unităţi achiziţionate în 2018 sunt Euro 6 (diesel) iar cele mai „moderne” sunt autobuzele hibrid, 130 de unităţi, tot E6., conform primăriei capitalei.
Despre Eastship
Eastship este o companie care are capital 100% românesc cu sedii în Constanța,Cluj-Napca si Bucuresti. Desi principala activitate este cea de Project Cargo, ceea ce presupune transportul mărfurilor care nu au dimensiuni suficient de mici pentru a intra în containere, activitatea sa nu se rezuma la asta. Eastship ofera servicii de :Project management ,Transporturi speciale, Mutari industriale, Servicii portuare, Brokeraj Barje si Agenturare nave .
Compania Eastship dispune de o flotă impresionantă formată din peste 15 capete tractor, semitrailere specializate de diferite dimensiuni și trailere modulare care însumează peste 84 de axe. În plus, compania dispune și de macarale de port și personal cu arii de specializare diverse, inclusiv electricieni, sudori și ingineri, pentru a putea gestiona cu succes fiecare detaliu al transportului terestru, maritim și fluvial. Aceștia pot oferi suport în ceea ce privește documentele vamale, studiile de traseu, analizele de pod, survey-urile, ridicările și manipulările cu ajutorul cricurilor, construcțiile de rampe, calculul de încărcare și schițele de fixare a încărcăturilor.