Reprezentanții a două organizații de mediu, Agent Green și Coaliția pentru Drepturile Animalelor din România, cer înființarea unei comisii parlamentare care să cerceteze activitatea lui Tanczos Barna.
Barna Tánczos a fost ministru al Mediului și, în paralel, a fost senator UDMR de Harghita. El a pierdut funcția de ministru în anul 2023, când UDMR a ieșit de la guvernare. Dar și-a păstrat calitatea de senator. Ca senator, Barna Tánczos a anunțat că pregătește un proiect de lege referitor la controlul asupra efectivelor de urși, proiect care să permită vânarea urșilor, pe baza unor cote.
Această inițiativă parlamentară a generat nemulțumirea activiștilor de mediu. „Agent Green și Coaliția pentru Drepturile Animalelor din România sunt îngrijorate de persecuția asupra speciei de urs brun care a atins cote fără precedent și îl acuză direct pe Tanczos Barna de situația creată în calitățile sale de senator și de fost ministru al mediului. Ministerul Mediului a aprobat în iulie 2018 Planul Național pentru Conservarea Populației de Urs sub conducerea Grațielei Leocadia Gavrilescu. Atât doamna Gavrilescu cât și Costel Alexe, ministrul succesor au făcut pași însemnați pentru aplicarea Planului, dar Tanczos Barna l-a blocat complet pe durata mandatului său de ministru (decembrie 2020 – iunie 2023). Conflictul om-urs a luat amploare și a atins apogeul exact pe mandatul lui Barna”, anunță un comunicat de presă transmis de cele două ONG-uri.
„În acest context, Coaliția și asociațiile pentru protecția animalelor dezaprobă actualul demers al senatorului Tancozs Barna din Parlamentul României de promovarea legii care ar urma să reintroducă vânătoarea de trofee la urs. Proiectul legislativ va fi dezbătut marți 26 septembrie în Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, iar ședința este una ilegală deoarece societatea civilă nu a fost inclusă în invitație, deși singurii specialiști cu studii doctorale și post-doctorale pe tema ”ursul brun” provin din ONG-uri. Coaliția consideră că proiectul de lege trebuie stopat și în schimb să se inițieze anchetă parlamentară pe tema efectelor negative asupra urșilor și oamenilor care au decurs din activitatea lui Tanczos Barna”, precizează comunicatul de presă.
”Presupun că Tanczos Barna este dezamăgit că Academia Română nu i-a validat cota de vânătoare cât a fost ministru, iar acum că a rămas doar parlamentar este mânat să dea o lege care să ocolească mediul științific în caz că nu va reuși să îl corupă sau intimideze. Proiectul lui de lege este unul care arată nu doar disperare, dar și obiectivul său principal în politica centrală, obsesia pentru deschiderea vânătorii de trofee la urs. Mai presupun că nu toți parlamentarii sunt vânători și că se vor găsi cel puțin 50 din două grupuri parlamentare să ancheteze activitatea lui Barna pe care o consider criminală. Dacă parlamentul nu va reacționa atunci vom da ministerul în judecată pentru neaplicarea Planului și îl vom denunța pe Barna la DNA căci tot sângele vărsat al urșilor, oamenilor și animalelor de ogradă este pe mâinile lui”, a anunțat Gabriel Păun, președinte Agent Green, reprezentant al Coaliției pentru Drepturile Animalelor.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!