Potrivit studiului, rezervările de bilete de avion făcute în anul 2016 și 2017 au evidențiat o creștere a călătoriilor cu copiii de peste 30%. Mai precis, călătoriile cu infanti (copii sub 2 ani) au crescut cu 33% iar călătoriile cu copii peste 2 ani au crescut cu 35%.
În căutare sunt destinațiile unde se găsesc parcuri de distracție, zone însorite, climă blândă și zboruri de maximum 3 ore.
„Ne place să spunem că turiștii nostri cresc odată cu noi. Dacă acum 10 ani călătoreau în city break-uri și explorau marile capitale europene, acum mare parte dintre ei călătoresc împreună cu familia și chiar cu copiii, crescând noua generație de călători. Rolul nostru, în calitate de consultanți, este să îi ajutăm să înțeleagă cât de ușor este să călătorești alături de copii, să le dam toate informațiile de care au nevoie încă de la rezervare, astfel încât partea logistică a vacanței să fie acoperită” a declarat Claudia Tocila, Director de Marketing Vola.ro.
Primăvara și toamna, sezonul perfect în care părinții vizitează parcurile de distracții europene
Vara este sezonul în care românii călătoresc spre destinațiile estivale apropiate, cum ar fi Turcia, Bulgaria, Grecia, zone în care ajung fie cu zboruri charter, fie cu mașina personală.
Primăvara și toamna însă, optează pentru mini-vacanțe la marile parcuri de distracții europene cum ar fi Disneyland, Legoland, Kidzania, etc, sau în destinații cu clima blândă, cum este Madrid sau Barcelona. În consecință, cele mai cerute destinații pentru călătoriile cu copii sunt Paris-Disneyland, Londra-studiourile Warner Bros pentru fanii seriei Harry Potter și Kidzania, Munchen – Legoland si Barcelona – PortAventura.
Cerere în creștere se înregistrează și pentru țările nordice, în special Copenhaga, unde copiii se pot distra la Gradinile Tivoli, unul dintre cele mai mari parcuri de distracții din nordul Europei dar și Stockholm, unde puteți petrece o zi întreagă în Skansen, un muzeu al satului unde copiii pot învăța despre animale și pot participa la diferite ateliere.
Citybreak-uri pentru familii, începând cu 159 de euro
Deși perioada Iulie – August este cea mai scumpă pentru vacanțele alături de copii în marile capitale europene, specialiștii Vola.ro au căutat cele mai bune prețuri disponibile pentru destinații precum Paris, Londra, Valencia. Astfel, pentru o vacanță de 3 zile (două nopți) la Londra, sunt disponibile pachete de la 159 euro / persoană cu zborul și cazarea pe o perioadă de două nopți, incluse. La Munchen, pentru aceeași perioadă de 3 zile (2 nopți), vacanța costă 169 euro / persoană iar la Paris, cu cazare aproape de Disneyland, prețurile încep de la 209 euro / persoană.