5.4 C
București
joi, 20 martie 2025
AcasăLifestyleVeste proastă pentru jucătorul care a schimbat fotbalul. Ce diagnostic i-au pus...

Veste proastă pentru jucătorul care a schimbat fotbalul. Ce diagnostic i-au pus medicii

Legenda fotbalului olandez, Johan Cruyff, în vârstă de 68 de ani, a primit un diagnostic dur la ultimul control medical, efectuat, marți, la Barcelona. 

Fostul antrenor al echipei FC Barcelona, și cel care a consacrat formula fotbalului total, Johan Cruyff, are cancer la plămâni, conform presei spaniole, citate de Mediafax.

El Mundo Deportivo, care citează postul de radio Rac1, susţine că olandezul a fost diagnosticat cu această boală, marţi, la Barcelona, el urmând să facă mai multe teste pentru un diagnostic mai precis.

Cruyff şi-a început cariera la Ajax Amsterdam, cu care a câştigat trei Cupe Campionilor Europeni (1971, 1972, 1973), după care s-a transferat la FC Barcelona.

Johan Cruyff a pregătit pe FC Barceloan în perioada 1988 – 1996, cu care a câştigat o Cupă a Campionilor, o Cupă a Cupelor, patru campionate ale Spaniei, trei Supercupe ale Spaniei, o Cupă a Spaniei şi o Supercupă a Europei.

În 1991, Cruyff a suferit o intervenţie pe cord deschis, iar după această operaţie s-a lăsat de fumat şi a participat şi la o campanie împotriva consumului de tutun. „În viaţă am avut două vicii: fumatul şi fotbalul. Fotbalul mi-a dat totul, în schimb fumatul mi-a luat aproape totul”, spunea Cruyff. Începând de atunci, el a înlocuit ţigara cu acadele Chupa Chups pentru a-şi calma nervii în timpul meciurilor.

După ce a plecat de la FC Barcelona, în 1996, Cruyff a mai pregătit doar selecţionata Cataluniei, în perioada 2009 – 2012.

Cele mai citite

Papa Francisc respiră fără ventilație mecanică pe timpul nopții. Starea de sănătate s-a îmbunătățit

Papa Francisc, internat de aproape cinci săptămâni cu o infecție respiratorie severă, nu mai are nevoie de ventilație mecanică pe timpul nopții, iar starea...

Percheziții de amploare în București și nouă județe, într-un dosar de corupere a alegătorilor

Potrivit Poliției Române, ancheta vizează documentarea activității infracționale a persoanelor implicate. Polițiști și procurorii au efectuate, joi dimineață, 17 percheziții domiciliare în București și în...

Creștere semnificativă a cererii pentru specialiști seniori și manageri

Cele mai active domenii care angajează această categorie de candidați sunt retail, construcții, transporturi, servicii, industria alimentară și producția De la începutul anului, aproape 12.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă