7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăLifestyleVedeteOreste Teodorescu condamnat pentru conducere sub influența drogurilor

Oreste Teodorescu condamnat pentru conducere sub influența drogurilor

Oreste a aflat la ce pedeapsă este condamnat după ce a condus, fiind sub influența substanțelor interzise. Decizia este definitivă.

Oreste a fost condamnat pentru că s-a urcat la volan fiind sub influența drogurilor. Sentința a fost amânată pe o perioadă de doi ani, iar decizia nu a fost atacată nici de el, dar nici de procurori.

Condamnarea lui Oreste este de un an cu amânarea aplicării pedepsei pe doi ani


Scarlat Alexandru Oreste Teodorescu a fost prins drogat la volan sub influența drogurilor pe 2 noiembrie 2021. Acum, jurnalistul a primit o condamnare minimă, fără executare, cu o amânare pe doi ani.

„Stabileşte în sarcina inculpatului Teodorescu Scarlat Alexandru Oreste pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin.2 din C.pen. (faptă din 2.11.2021). Amână aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”, a decis instanța, conform spynews.ro.

De asemenea, pe lângă pedeapsa minimă aplicată, judecătorii au ajuns la concluzia că nu este nevoie de nicio măsură suplimentară, precum suspendarea temporară a dreptului de a conduce sau consiliere cu privire la consumul de droguri.

Pentru că nici Oreste și nici procurorii nu au atacat măsura, dacă jurnalistul care s-a retras din televiziune nu comite nicio infracțiune în următorii doi ani, atunci în anul 2026 va avea cazierul curat ca lacrima.

„Inculpatului Teodorescu Scarlat Alexandru Oreste nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare”, se mai precizează în hotărârea judecătorească.

Prețul celebrității plătit de jurnalist este unul dureros: renunțarea la cariera TV


După 30 de ani de televiziune, Oreste a decis să renunțe la emisiuni și să-și continue munca în mediul online. Acesta a dezvăluit că nu ar mai putea accepta niciun proiect tv.

Au fost momente în care a făcut compromisuri și a rămas în locuri în care nu se simțea bine, ceea ce i-a adus o „depresie profesională”. De altfel, jurnalistul prins drogat la volan a recunoscut că a plătit prețul celebrității.

„Sigur, primul meu contact cu celebritatea a coincis cu o teribilă îngroșare a obrazului. Cu aroganța și iluzia unei puteri supra umane. O prostie care m-a costat destul de mult”, a transmis Oreste în 2024.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...

Ajutoare AFIR pentru energie regenerabilă: 150 milioane euro, disponibile din Ajunul Crăciunului

Programul vizează achiziția de panouri solare, generatoare eoliene și baterii de stocare pentru consum propriu în ferme și întreprinderi În Ajunul Crăciunului 2024, Agenția pentru...

Biletul de metrou s-ar scumpi considerabil de la 1 ianuarie 2025

Metrorex intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu metroul începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Această ajustare ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă