8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăLifestyleSute de jandarmi, mobilizați pentru meciul Steaua - Dinamo Kiev

Sute de jandarmi, mobilizați pentru meciul Steaua – Dinamo Kiev

Măsurile de ordine la partida Steaua – Dinamo Kiev, din ultima etapă a grupelor Ligii Europa, vor fi asigurate de peste 500 de jandarmi. Meciul se dispută joi, de la 22.05, pe Arena Națională din București.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 20.00, numai pe bază de bilete sau invitaţii, prin intrările situate pe B-dul Basarabia şi strada Mr. Coravu. Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei le recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

"Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente", se arată într-un comunicat al insituției.

"Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice.

Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la această competiţie sportivă.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive."

Steaua își dispută, joi seara, ultima șansă pentru calificarea în șaisprezecimile Ligii Europa.

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă