Steaua a anunțat că fundașul Cătălin Carp va fi transferat după ce acesta va efectua vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti. Fotbalistul a evoluat în sezonul precedent la CFR Cluj.
Carp, 21 de ani, care evoluează și pentru echipa naţională a Moldovei pe post de mijlocaș, va semna din postura de jucător liber de contract. El îl va înlocui la Steaua pe fundaşul Gabriel Tamaş, acesta fiind exclus din lot de conducere din motive disciplinare, potrivit Mediafax.
Carp a efectuat vizita medicală alături de 11 jucători din lotul echipei Rapid, care se reuneşte astăzi în vederea reluării pregătirilor.
Contactat telefonic, preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că gruparea pe care o conduce a dorit să îl păstreze în lot pe Cătălin Carp. „Lui Cătălin i-a expirat contractul cu noi în iunie. Şi de atunci noi am tot negociat cu el pentru că vroiam să rămână la Cluj. Din păcate, fiind liber de contract, el a preferat să meargă la Steaua”, a spus Mureşan.
Citește și România, cap de serie în preliminariile CM 2018. Ce adversari ar putea întâlni tricolorii
Carp a evoluat ca junior în Ucraina, la Şahtior Doneţk, iar din 2012 a fost legitimat la Dinamo Kiev unde a jucat însă doar pentru echipa a doua a clubului. Din septembrie 2014 a evoluat până la finalul ediţiei trecute a Ligii I pentru CFR Cluj.