Nu mai țin minte când am stat ultima oară cu un adult la masă“, este fraza pe care atunci când o auzi rostită de un tată care crește singur șase copii ți se întipărește în memorie și schimbă ceva în percepția pe care o ai despre viață.
Cel care a rostit această frază are o poveste de viață grea, dar, din fericire, face parte dintr-o poveste -optimistă, dătătoare de speranță pentru mulți alții asemenea lui.
Povestea familiei – Bălătescu
Este o poveste de viață ca multe altele – nici nu ne imaginăm câte! – dintr-un sat ce pare uitat de lume, din județul Bacău, cea a unui bărbat care și-a pierdut nu numai locul de muncă, ci și pe mama copiilor lui – care i-a părăsit din considerente numai de ea știute – și a fost nevoit să crească singur șase copii.
„A fost un moment când simțeam că nu mai pot, aveam gânduri foarte negre. Dacă nu erau doamnele acestea, nu știu ce era“, povestește Florin Bălătescu, un om mucalit, care, deși încercat greu de viață, nu și-a pierdut optimismul și, mai ales, dorința ca ai lui copii să aibă parte de o altfel de soartă. Tot ce face Florin este pentru copiii săi. Tot ce vrea este ca ei să fie sănă-toși și să continue să mear-gă la școală. „Copiii ăștia sunt viața mea“, spune el, și realitatea demonstrează că nu este o vorbă în vânt. Tatăl lucrează cu ziua, iar copiii merg la școală. Totul datorită voinței tatălui și a ajutorului din partea lucrătorilor comunitari din pro-iectul-pilot „Servicii Comunitare pentru Copii“, creat de -UNICEF, în colaborare cu comunitatea locală.
Doamnele amintite de acesta sunt parte a echipei ce intervine în cadrul proiectului implementat de UNICEF în 45 de comunități din județul Bacău. Acestea i-au dat curaj și i-au fost alături, învățându-l cum să prepare hrana pentru copilul său sugar, cum să facă de mâncare și pentru ceilalți, cum să aibă grijă de igiena copiilor și cum să-i susțină la școală. Echipa formată dintr-un asistent social și un asistent medical l-a ajutat practic să își împlinească cea mai mare dorință, aceea de a rămâne cu toții împreună, de a-și păstra copiii, „viața“ lui, cum îi numește, și de a nu-i da în îngrijirea statului. Florin Bălătescu a fost crescut, la rândul său, de tatăl lui, după ce a rămas orfan de mamă la 10 ani.
Când a fost vizitată anul trecut de Horia Tecău, ambasador UNICEF, această familie din Motoșeni locuia într-o singură cameră. Acum au trei camere, o grădină de legume, cresc păsări, au un miel și un ied.
Absolvent de 12 clase și o școală profesională în domeniul sondelor, profesie pe care a și practicat-o până când a fost disponibilizat, tatăl face munci ocazionale. Veniturile lor fixe sunt alocațiile copiilor și ajutorul social. Au în continuare lipsuri importante, dar „toate se fac câte oleacă, nu se poate face totul la grămadă“, spune Florin Bălătescu.
Astăzi, doi dintre băieții săi lucrează – unul în străinătate, iar altul în alt județ. Ceilalți patru copii merg la școală. Ana-Maria (15 ani) a trecut în clasa a X-a și visea_ză să devină medic pentru a-i ajuta pe frații ei, Mihaela-Elena (11 ani) a trecut în clasa a V-a, Denisa–Ionela (7 ani) în clasa I, iar Neculai-Ciprian (5 ani) este la grădiniță.
De la Florin am aflat că nu e deloc ușor să-ți protejezi gospodăria, pentru a-ți crește cei șase copii, în această zonă, în aceste sate ale comunei Motoșeni. Pentru a-și salva găinile de dihori și vulpi, în timpul nopții a improvizat un sistem de iluminat, dar nu numai. Găinile lui Florin au parte toată noaptea de muzică, sunetul alungând jivinele. Apoi, nu ai cum să plantezi culturi de porumb și floarea-soarelui în spatele casei, aflată la buza pădurii, pentru că mistreții – fondul de mistreți din zonă este de 300%, deci cu mult mai mult decât ar trebui, după cum ne spune primarul – vin în număr mare și le distrug.
Horia Tecău, ambasador UNICEF
Acum l-au întâmpinat cu bucurie pe Horia Tecău, un om „de înțeles și apropiat“, împreună cu care au pregătit „o tocăniță de cartofi cu carne“ și au luat masa. Iar tenismanul Horia Tecău a curățat cartofi cu firescul omului normal, pentru care a face o bucurie altora, a-i sprijini, așa cum și el a fost sprijinit de alții în devenirea sa ca tenisman, este un lucru ce îl motivează și îl bucură.
„M-am bucurat mult să-i revăd pe Florin și pe copiii lui, să văd cum s-a îmbunătățit viața lor de anul trecut. Datorită lui și echipei comunitare, copiii sunt veseli, bine îngrijiți și merg cu drag la școală. E o dovadă în plus că, atunci când o familie întâmpină dificultăți, profesioniștii de la nivel local și întreaga comunitate îi pot sprijini pe părinți astfel ca familia să rămână unită, iar copiii să se dezvolte armonios“, a declarat Horia Tecău, ambasador național pentru UNICEF în România.
Horia a participat și la activitățile pe tema igienei personale de la Centrul Comunitar, realizate prin intermediul micro-grantului oferit de UNICEF și câștigat de către Primăria Răchitoasa. Profesioniștii de la nivel local le-au explicat copiilor cum se pot îngriji pentru a fi sănătoși. În pauză, copiii de toate vârstele s-au bucurat să schimbe câteva mingi cu campionul mondial și să-i povestească despre viața lor.
Foarte dezinvolți, copiii l-au bombardat cu întrebări pe Horia Tecău, care, fără nici cea mai mică urmă de plictiseală, deși fusese o zi lungă și destul de obositoare, le-a răspuns. Așa au aflat copiii că orice vis poate deveni realitate dacă ți-l urmezi muncind cu perseverență, ce regim de viață are, cât de important este să fii sprijinit atunci când apar momentele grele, în care ești tentat să abandonezi.
Tecău a mărturisit că la începutul activității lui de ambasador UNICEF a fost puțin șocat de cele văzute, dar și motivat de acțiunile asistenților care merg din casă în casă și schimbă viețile celor cu care interacționează.
Horia Tecău a fost numit ambasador național pentru UNICEF în România pe 11 aprilie 2017. El susține de mai mulți ani copiii din România, alăturându-se de curând inițiativelor UNICEF care sprijină copiii, prin timpul și renumele său.
Abandon școlar zero
Corneliu Constantin Ghelase-Armencea, primarul din Motoșeni, medic veterinar, consideră că proiectul UNICEF demarat acum trei ani a dat roade, abandonul școlar dispărând din comunitate, ca și copiii institu-ționalizați, proiectul reușind astfel să păstreze copiii alături de familiile lor.
Într-o discuție cu el, mereu alături de noi și de familiile cuprinse în proiect, am aflat cum înțelege să sprijine familiile identificate cu vulnerabilități. De exemplu, familiei lui Florin Bălătescu a reușit, în cadrul proiectului UNICEF, să-i acorde sprijin, monitorizându-i, urmărindu-i constant, dar și – văzând că și ei sunt dispuși să înțe-leagă și să facă eforturi – să le repare acoperișul. Consideră că este cazul să ofere ajutor material acolo unde vede că familia face și ea eforturi de a-și gestiona bugetul.
Florin Bălătescu, din eforturi proprii, a reușit să-și tragă curent electric, deloc simplu financiar – precizează primarul – dar extrem de important din punct de vedere al calității vieții.
Nu este singura familie care a înțeles importanța educației și suportul pe care se pot baza în cadrul acestui proiect. Am vizitat și o altă familie, din satul Dumbrava. Veronica are șase copii. Cinci băieți cu cel care îi este soț, și unul cu care a venit soțul din prima lui căsătorie și pe care îl crește de la 4 ani – o fetiță care acum are 16 ani și este elevă de liceu.
La cei 27 de ani, Veronica a înțeles, după ce a participat la cursuri de educație parentală în cadrul aceluiași proiect, cum trebuie să se poarte cu copiii, să și-i apropie și să-i facă să înțeleagă cerințele explicându-le ce este bine și ce este rău. Iar lucrul acesta se vedea foarte bine din modul în care co-piii înțelegeau să o asculte, din dezinvoltura isteață cu care se purtau cu noi, dar și din gesturile de afecțiune -față de această tânără și foarte hotărâtă mamă. Curtea Veronicăi era plină de găini, curci, iepuri, o vacă, un vițel și furajul aferent, strâns cu grijă, dar și de o grădină de care era foarte mândră.
Oricâtă imaginație am avea, e greu să vezi cu ochii minții cum e să pui șapte sau opt farfurii de mâncare pe masă, de trei ori pe zi, să îmbraci șase copii și să-i trimiți zilnic la școală și, pe deasupra, să mai ai și disponibilitatea de a-i înconjura cu tandrețe, înțelegere și iubire!
Educație pentru copii și părinți deopotrivă
Proiectul UNICEF „Servicii Comunitare pentru Copii“ include mai multe componente: Pachetul Minim de Servicii, Pachetul Educație Incluzivă de Calitate și campanii de informare, conștientizare și educare pentru copii și părinți deopotrivă. La nivel național, partenerii activi în dezvoltarea și implementarea modelului sunt: Ministerul Muncii și Justiției Sociale şi Autoritatea Naţională pentru Protec-ţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Fondurilor Europene.
De asemenea, contribuie organizații neguvernamentale și mediul academic în multe etape de pregătire sau implementare a diverselor activități. Proiectul-pilot este realizat în parteneriat cu instituții județene incluzând Consiliul Județean, Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului, Direcția Județeană de Sănătate Publică, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Inspectoratul Școlar Județean, precum și 38 de autorități publice locale și 51 de structuri școlare.
Proiectul a pornit cu o aplicație, Aurora, care a făcut mai ușor de identificat familiile cu vulnerabilități. Acest proiect, după cum spune și Horia Tecău, a ușurat mult activitatea celor din comunitate: „Am aflat cum aplicația Aurora îi ajută pe profesioniștii locali în munca lor de zi cu zi, oferindu-le informații în timp real despre copii și familiile lor, indicând planul pentru serviciile de care au nevoie și rezultatele așteptate“. Iar asistenții sociali prezenți la această vizită, oameni care trăiesc în aceste comunități și care sunt în orice moment alături de respectivele familii, au confirmat nu numai eficiența aplicației, dar și a proiectului în sine, cuantificabil în orice moment.
Un proiect cu aplicabilitate continuă
Ceea ce mi s-a părut extrem de important – și care vine să confirme că doar prin suport educațional putem schimba o comunitate și viața unor oameni – a fost opinia directorului școlii gimnaziale „Gheorghe Nechita“ din Motoșeni, care, în discursul său, a subliniat nu numai rezultatele concrete ale proiectului, ci și faptul că ceea ce este cel mai important în acest proiect este că atât profesorii, cât și părinții s-au schimbat – copiii sunt aceiași – și că proiectul a arătat că se poate, iar după încetarea lui comunitatea a deprins știința și are instrumentele necesare pentru a-l continua ca pe un mod de viață normal.
Rezultatele evaluărilor independente demonstrează că serviciile comunitare pentru copii aduc rezultate vizibile pentru zeci de mii de copii și familiile lor, dar și pentru comunitățile în care trăiesc, iar lecțiile învățate pot sprijini dezvoltarea de politici publice și extinderea serviciilor integrate pentru toți cei 4 milioane de copii din România și pentru familiile lor.
Comunele Motoșeni și Răchitoasa sunt două dintre cele 45 de comunități în care UNICEF testează proiectul-pilot „Servicii Comunitare pentru Copii“ plecând de la premisa că intervenția integrată, timpurie și de calitate la nivelul comunității poate să reducă pe termen scurt și mediu costurile din sectorul social, de sănătate și de educație.
UNICEF în România, împreună cu Guvernul României și cu parteneri naționali și locali, a lansat în anul 2014 acest proiect-pilot cu finanțare prin Norway Grants și din resurse UNICEF. Din 2017 proiectul continuă cu finanțare de la Fundația Botnar și din fonduri proprii UNICEF.
REZULTATE
Proiectul „Servicii Comunitare pentru Copii“
- 48.000 de gospodării vizitate, 119.000 de persoane intervievate, 20.000 de copii vulnerabili și 125 femei identificate cu ajutorul software-ului Aurora;
- 100% dintre copiii identificați la risc de separare de familie locuiesc în continuare alături de părinții lor, care primesc sprijin din partea profesioniștilor din comunitate;
- 93% dintre copiii identificați fără acte de identitate au acum certificate de naștere și buletine;
- 97% dintre copiii care nu fuseseră înregistrați în sistemul de asigurare medicală sunt înscriși acum pe lista unui medic de familie;
- 51 de școli și grădinițe au acum o mai mare capacitate de a oferi educație incluzivă de calitate unui număr de peste 22.000 de elevi;
- 1.400 de profesori și-au îmbunătățit competențele didactice;
- 83% dintre copiii cu risc de abandon școlar își continuă studiile, 67% dintre aceștia și-au îmbunătățit participarea școlară, iar 53% au rezultate mai bune la învățătură;
- cu ajutorul a 260 de educatori parentali în 51 de școli, 9.800 de părinți (dintre care 25% tați) știu cum să își îngrijească și să își educe mai bine copiii.