12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăLifestyleȘerban Copoț botez de poveste pentru cel de-al treilea copil. Ce nume...

Șerban Copoț botez de poveste pentru cel de-al treilea copil. Ce nume i-a pus fiicei sale

Șerban Copoț și soția sa Roxana, cu care formează un cuplu de 15 ani, au devenit părinți pentru a treia oară în luna noiembrie a anului trecut. Pentru creștinarea micuței lor, care în curând va aniversa 7 luni de viață, se pare că cei doi au așteptat căldura, dar și relaxarea restricțiilor impuse de pandemie. 

Botezul fiicei lui Șerban Copoț a avut loc sâmbătă, 12 iunie, într-un cadru restrâns. La eveniment au participat prietenii apropiați și familia cuplului. Micuța a primit un nume special: Ada Noelle.

„Sâmbătă a fost o zi mare în familia noastră pentru că am botezat-o pe Bebeluna. În sfârşit, pandemia a luat o pauză şi am putut să ne vedem de viață. Deşi a fost o zi ploioasă, în sufletele noastre au fost numai soare şi curcubeie. „Este minunat atunci când prieteni dragi se alătură familiei tale şi devin părinți spirituali pentru comoara noastră. Le mulțumim din suflet şi suntem deosebit de încântați de faptul că Ada-Noelle are niște naşi aşa frumoşi şi deştepti”, a scris Șerban Copoț pe rețelele de socializare. 

 

 
 
 
Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Serban Copot (@serbancopot)

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă