13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleȘefia lui Marian Pană la FC Farul s-a terminat

Șefia lui Marian Pană la FC Farul s-a terminat

FC Farul are un sezon execrabil şi, pe lângă problemele din clasament, a rămas, de ieri, şi fără antrenor. După o scurtă şedinţă care a avut loc de dimineaţă, antrenorul Marian Pană a părăsit gruparea de pe litoral prin rezilierea pe cale amiabilă a contractului început în vară.

“Domnul Pană ne-a anunţat de dimineaţă că are nişte probleme personale care nu îi vor mai permite să continue acest tip de activitate şi să fie mereu aproape de echipă. Am ajuns la o concluzie comună că este mai bine ca drumurile noastre să se despartă aici şi să continuăm cu altcineva. Ion Barbu şi Gheorghe Mina vor încheia sezonul de toamnă pe bancă, şi sper să demonstreze că pot face faţă la acest nivel”, ne-a declarat preşedintele clubului constănţean, Auraş Braşoveanu.

Antrenor în 13 partide

Marian Pană a condus echipa constănţeană în 13 partide oficiale în acest sezon, echipa de pe litoral reuşind să se descurce onorabil pe propriul teren, dar având o problemă reală în deplasare, acolo unde a ratat toate şansele de a obţine puncte.

Despărţirea este însă una surprinzătoare pentru că tehnicianul nu a avut la dispoziţie un lot bine structurat, iar absenţele temporare s-au transformat în soluţii de avarie care nu au funcţionat niciodată.

Cu susţinerea necondiţionată a conducerii, Pană a fost muştruluit doar o singură dată, după catastrofa de la Voluntari, dar nu a primit nici un reproş după eşecul de la Suceava, de exemplu, el fiind confirmat mereu în funcţie.

„Să ştiţi că noi nu am avut ce să-i reproşăm domnului Pană. În afara experimentului nefericit de la Voluntari, el a lucrat foarte bine şi am fost mulţumiţi. Este adevărat însă că, în condiţiile actuale din clasament, toţi avem o parte din vină: antrenori, conducători, jucători. Au fost multe partide decise nu de jocul în sine, cât de imposibilitatea de a alinia o echipă competitivă şi de a realiza mai mult. Au fost accidentări, au fost suspendări, au fost erori de arbitraj, iar toate astea au dus la situaţia actuală din clasament”, a completat preşedintele.

Contract în alb

Finalul sezonului de toamnă va fi lăsat, astfel, în sarcina secunzilor lui Marian Pană, Gheorghe

Mina şi Ion Barbu. Fostul fundaş de fier al marinarilor are sprijinul galeriei şi al apropiaţilor echipei şi o şansă uriaşă să-şi facă un nume ca principal.

“Ion Barbu şi Gheorghe Mina au primit un contract în alb. Depinde numai de ei dacă îl vor prelungi sau nu după finalul sezonului de toamnă.

Au patru meciuri în care trebuie să arate că pot conduce FC Farul către play-off, pentru că acesta este obiectivul echipei noastre şi nu îl vom schimba, indiferent ce se va întâmpla. Cât timp vor exista şanse matematice (FC Farul este la cinci puncte la distanță de locul 6), nu renunţăm la luptă”, a declarat Auraş Braşoveanu.

Calendar greu

FC Farul joacă sâmbătă cu SC Bacău, în primul dintre cele patru meciuri de care depinde nu doar viitorul pe bancă al antrenorului, ci şi supravieţuirea echipei în eşalonul 2.

Următoarele două meciuri sunt infernale, cu Academica, la Piteşti, şi cu liderul FC Voluntari, acasă, sezonul încheindu-se la Buzău. În varianta optimistă, cuplul Barbu-Mina va aduce şase puncte din cele patru meciuri, iar în cea pesimistă zero sau un punct, fapt care ar agrava situaţia actuală din clasament. Echipa joacă bine acasă, dar face figuraţie în deplasare, iar şansele ca ceva să se schimbe sunt mici, mai ales că şi sâmbătă vor fi absenţe importante.   

”Vom ajusta lotul”

Viitorul mai îndepărtat este încă un subiect de discuţie la Constanţa, iar Auraş Braşoveanu a admis că lotul actual este departe de pretenţii. Chiar dacă analiza sa nu a fost la fel de dură precum cea făcută de tehnicianul demisionar, conducătorul grupării constănţene susţine că va face schimbări în iarnă.

“Problema la noi s-a pus doar de valoare individuală. Deşi avem un lot numeros, sunt două-trei posturi neacoperite efectiv. Orice eveniment nefericit a afectat echipa, înlocuitorii oamenilor fără dublaj fiind neexperimentaţi şi nepregătiţi să facă faţă la acest nivel. Vom ajusta lotul în această iarnă şi vom continua să progresăm”, a încheiat Auraş Braşoveanu.

 

 

Cele mai citite

Ghid complet despre tâmplărie din aluminiu

Tâmplăria din aluminiu a devenit o alegere populară pentru multe proiecte de construcție și renovare datorită proprietăților sale durabile și esteticii versatile. În acest...

Adio, Paul Auster. Autorul ”Trilogiei New York-ului” a decedat la vârsta de 77 de ani

Paul Auster, celebrul scriitor american cunoscut pentru romanele sale captivante, poemele și scenariile de film, a încetat din viață la vârsta de 77 de...

Tot mai mulți oameni aleg să mănânce acasă. Fast-food-urile caută noi soluții să atragă clienți

Giganții globali de fast-food sunt nevoiți să regândească strategiile de marketing. Tot mai mulți oameni, afectați de inflație, aleg să mănânce acasă. McDonald's și Starbucks...
Ultima oră
Pe aceeași temă