27.5 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăLifestyleScandal în instanţă înainte de turneul final din Brazilia

Scandal în instanţă înainte de turneul final din Brazilia

Fotbaliştii din Brazilia,reuniţi într-un sindicat, au dat în judecată Federaţia Internaţională de Fotbal şi cer instanţelor să schimbe orele de disputare a meciurilor. Fotbaliştii sunt revoltaţi că meciurile au fost programate la ore în care temperaturile sunt foarte ridicate.

Astfel, sindicatul solicit ca meciurile să nu se dispute în intervalul orar 13-15 în oraşele Cuiaba, Recife, Salvador, Fortaleza, Natal, Manaus şi Brasilia pentru că temperaturile depăşesc 30 de grade Celsius, iar umezeala este şi ea una crescută.

Sindicatul fotbaliştilor susţine că a realizat un studiu care arată că temperaturile foarte ridicate pot produce leziuni neurologice li chiar moartea fotbalistului, se arată într-un comunicat citat de Agerpres. Conform sindicatului, hidratarea jucătorilor pe durata partidelor "va atenua problema temperaturii, însă nu este suficient".

Anterior, FIFA a anunţat că vor exista pauze pentru hidratare, câte una pe repriză, la meciurile de la Cupa Mondială, de fiecare dată când temperaturile vor depăşi 32 de grade Celsius. Totodată, s-a decis modificarea orelor de disputare ale unor partide din oraşul Manaus, capitala statului Amazon, în care temperaturile sunt mereu ridicate şi există multă umiditate. Dacă acţiunea Sindicatului Fotbaliştilor va avea succes, FIFA va fi obligată să schimbe orele de disputare în cazul a 19 meciuri programate înainte de ora 17:00 în oraşele vizate.

Printre partidele care vor fi afectate se numără Brazilia – Mexic, Germania – Ghana (Fortaleza), Italia – Uruguay (Natal), SUA – Germania (Recife), Spania – Olanda, Germania – Portugalia, Elveţia – Franţa (Salvador) sau Portugalia – Ghana (Brasilia), precum şi două din optimi şi unul din sferturile de finală.

 

Cele mai citite

Reacția lui Klaus Iohannis după victoria lui Stanciu și compania

Klaus Iohannis, președintele României, a transmis un mesaj de felicitări echipei naționale a României, după victoria cu 3-0 în fața Ucrainei. Naționala de fotbal a...

România a deschis scorul împotriva Ucrainei. 1-0, gol marcat de Stanciu

România a deschis scorul în meciul cu Ucraina, la turneul final al Campionatului European din Germania, Euro 2024. În minutul 29 al primei reprize, după...

Slovacia produce surpriza de la EURO 2024 învingând Belgia cu 1-0

Belgia - Slovacia, al doilea meci al grupei E de la EURO, s-a terminat cu victoria oaspeților, scor 1-0, înregistrîndu-se o surpriză la acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă