5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăLifestyleRyan Kaji, un copil de 9 ani, cel mai bine plătit Youtuber...

Ryan Kaji, un copil de 9 ani, cel mai bine plătit Youtuber din 2020

În perioada 1 iunie 2019 – 1 iunie 2020, Ryan Kaji a obţinut venituri de 29,5 milioane de dolari, iar videoclipurile lui, difuzate pe canalul său Ryan’s World, au totalizat 12,2 miliarde de vizualizări.

Pe locul al doilea s-a situat Jimmy Donaldson, un nou venit în universul platformei YouTube, care a obţinut venituri de 24 de milioane de dolari şi un total de peste 3 miliarde de vizualizări.

Pe poziţia a treia s-a clasat Dude Perfect, un grup alcătuit din cinci fraţi – Coby Cotton, Cory Cotton, Garrett Hilbert, Cody Jones şi Tyler Toney -, care distribuie videoclipuri ce îi arată în timp ce participă la activităţi copilăreşti, precum jocuri cu săbii laser şi pistoale Nerf care trag cu bile din spumă. Grupul a obţinut venituri de aproape 23 de milioane de dolari şi a totalizat 2,77 de miliarde de vizualizări.

De la debutul său pe platforma YouTube în 2015, Ryan Kaji – al cărui canal se numea în trecut Ryan Toys Review, până la schimbarea denumirii sale oficiale în Ryan’s World în octombrie 2019 – şi-a extins brandul propriu pentru a promova mai multe categorii de produse, precum jucării, articole vestimentare şi chiar un serial pentru preşcolari difuzat de Nickelodeon, intitulat „Ryan’s Mystery Playdate”.

Canalul lui Ryan, care are deja 41,7 milioane de abonaţi (aproape dublu decât cei 23 de milioane de abonaţi ai săi din 2019), difuzează videoclipuri care îl prezintă pe băiatul născut în statul american Texas în timp ce desface cutii de jucării, realizează experimente de tip DIY (Do It Yourself), testează jocuri video şi îi învaţă pe tinerii internauţi cum să execute o serie de activităţi precum spălatul pe dinţi.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă