6.7 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăLifestyle„Ruumy“ – de la ­obiect de mobilier la piesă vestimentară

„Ruumy“ – de la ­obiect de mobilier la piesă vestimentară

În competiția organizată de Uniunea Europeană prin intermediul parteneriatului WORTH au fost înscrise 183 de proiecte din Europa, 65 dintre acestea (printre care și Rummy) primind finanțare pentru producție și distribuție. Echipa româno-franceză va beneficia de o finanțare de 60.000 euro, care include sprijin financiar pentru a transforma conceptul într-un produs comercial și a-l introduce pe piață (10.000 de euro), ­coaching personalizat și mentorat în ­privința designului, tehnologiei, proceselor de fabricație și strate­giei de business, participare la două târguri internaționale și activități de networking (50.000 de euro).

Worth Partnership Projects este unul dintre cele mai prestigioase medii de promovare, depistare și susținere a creativității autentice, pentru nevoile noii economii. Presupune strategii și modele inedite de afaceri, bazate pe creativitate, inovație, sustenabilitate, noi tehnologii și cunoaștere.

Ruumy este un perete arhitectural, modular, care poate fi combinat pentru a forma pereți despărțitori, dressing, articole de mobilier pentru casă sau chiar articole de îmbrăcăminte. Designul permite transformarea dres­sing-ului într-un articol de îmbrăcăminte, geantă sau obiecte de casă.

Realizat din material moale, Ruumy este un dressing modular în formă de puzzle, cu până la 10 utilizări extrem de funcționale. Produsul îi ajută pe cei care se deplasează frecvent să muncească și să transporte cu ușurință o parte din mobilierul lor. Numele produsului a fost ales prin alăturarea cuvintelor „room“ (cameră), „roomies“ (colegi de locuință, care își împrumută deseori lucrurile unul altuia) și „Remy“ (joc de societate).

Cu o formă modulară și multifuncțională, ce permite co-participarea creativă a unei întregi comunități, „Ruumy“ are inclusă componenta de comunicare ­digitală, creând un val de „interes cultural“. Fiecare persoană implicată devine instantaneu creator, cu instrumente și limbaj de exprimare, oferite de sistemul „Ruumy“ în sine. Piesele și accesoriile auxiliare pot să dea sens de unicitate propriei creații, fiind în același timp și seriabile.

Nu întâmplător echipa are alături un partener francez și se poate afirma că proiectul ar putea deveni un „ambasador soft power“ al designului, ca vector cultural de cea mai mare importanță. Proiectul este asumat de un colectiv creativ, format din trei persoane: designerul Simina Filat (lider de proiect), arhitectul dr. Emil Ivănescu și arhitectul Min Hong (Novum – Franța).

Simina Filat face parte din noul val de creatori români care răspund punct cu punct – prin soluții strategice, utilizând instrumente creative – provocărilor complexe cu care se confruntă societatea actuală.
„Aceasta este mai mult decât o simplă finanțare și nu se limi­tează la suma efectivă de bani primi­tă pentru a sprijini producția și comercializarea Ruumy.

Miza competiției se materializează pe mai multe planuri, primul fiind cel de recunoaștere a unui proiect și a unui autor, ca valoare creativă de nivel global, dar și de adoptare și integrare a acestuia în sistemul noii economii, prin metode de mentorat și susținere“, a declarat designerul român Simina Filat.

„Al doilea plan este cel de constituire a unor comunități creative funcționale, sustenabile și inovatoare, capabile să schimbe mentalități. Aceste entități creative au ca misiune să susțină schimbarea, nu doar pe plan cultural, cât mai ales economic, iar al treilea plan este sprijinul financiar pentru realizarea în condiții excepționale a prototipului ales“, completează ea.

Simina Filat este designerul din spatele brandului „Simina Filat Design“, care are la activ cel puțin 100 de produse comerciale virale. În cadrul brandului a fost deschisă o direcție de cercetare care să răspundă la schimbările disruptive ale acestui moment istoric.

Cele mai citite

Alegeri parlamentare 2024: AEP a atras atenția observatorilor străini asupra activităților de defăimare, dezinformare și falsuri

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, vicepreşedintele AEP, Zsombor Vajda, şi reprezentanţii principalelor direcţii cu atribuţii în organizarea proceselor electorale de la nivelul instituţiei...

Alegeri parlamentare 2024: AEP a atras atenția observatorilor străini asupra activităților de defăimare, dezinformare și falsuri

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, vicepreşedintele AEP, Zsombor Vajda, şi reprezentanţii principalelor direcţii cu atribuţii în organizarea proceselor electorale de la nivelul instituţiei...

Aaron Boupendza explică conflictul cu fanii Rapidului! „Avem nevoie de susținerea lor”

Rapid și Petrolul Ploiești au remizat 1-1 în etapa a 18-a a SuperLigii, iar Aaron Boupendza a fost protagonistul unui moment tensionat cu suporterii...
Ultima oră
Pe aceeași temă