5 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăLifestylePresa de odinioară

Presa de odinioară

Orfanii de războiu

E ştiut de toată lumea că războiul pentru întregirea neamului pe lângă că ne-a adus Unitatea Naţională, apoi ne-a adus şi multe datorii şi îndatoriri. Exceptând datoria bănească, ne-a adus marea şi sfânta datorie către cei rămaşi pe urma celor peste 800.000 de mucenici, adică a Orfanilor de războiu — icoane vii şi sfinte ale neamului — de care se impune a îngriji ca de nişte lucruri în adevăr sfinte.
Dar durere! Dacă la început lucrurile păreau că vor lua un drum bun, astăzi vedem că acest lucru şi-a schimbat direcţia ducând la o adevărată prăpastie, după cum vom vedea mai la vale.
Dintr’un exces de economie s’a găsit de cuviinţă că printre alte reduceri bugetare, să se reducă şi îngrijirea acestor mici copilaşi în internatele orfelinate ce au funcţionat până acum, şi anume, trimiţând la vatra părinteas-
că pe acei orfani care au mamă, întrucât Statul le dă un ajutor acestora, care ajutor îşi ajunge scopul de a duce în mod lent Ia pieire prin foame, atât pe mamă cât şi pe copii, contribuind prin aceasta chiar la pregătirea terenului pentru atâtea boli care ne ameninţă şi în special pentru tuberculoză.
S’a spus că sunt economii; economii, cari în loc să-şi ajungă scopul în bine şi-l ajung tocmai contrar, şi acesta este cazul cu orfanii de război. O cred absurdă această economie, — şi din care vom trage consecinţe în rău, — din consideraţiunile următoare: e ştiut că majoritatea celor căzuţi pe câmpul de luptă o formează ţăranii — talpa ţării — despre cari ştim cu toţii că sunt oameni săraci, aşa că şi majoritatea orfanilor o formează tot copiii acestora. Cunoscând şi greutăţile cu care are de luptat un părinte pentru a-şi putea susţine copiii pe nişte timpuri ca cele de azi, ne ducem cu gândul la acele nenorocite mame, cari astăzi văduve, lipsite de cel mai mare sprijin în viaţă — bărbatul — ce se vor face? Şi cum vor putea-o duce, dacă li se ia şi acest ajutor: internarea copiilor în orfelinate?
Concluzia este cea arătată mai sus, că vor fi condamnate la pieire împreună cu micii copilaşi, cari n-au altă vină decât aceea, că tatăl lor s-a jertfit pentru patrie. Ce s-ar fi putut face cu aceşti micuţi nevinovaţi — icoane vii ale celor opt sute de mii mucenici ai neamului? Mult de tot!…

Vestul României, 4 mai 1923

Cele mai citite

Fumatul în aer liber, precum terase, plaje sau piscine, ar putea fi interzis

Marți, miniștrii sănătății din Uniunea Europeană au aprobat o recomandare care vizează interzicerea fumatului în diverse spații exterioare, precum terase, plaje și piscine. Măsura...

Ucraina va primi un nou ajutor militar de 725 milioane de dolari de la SUA

SUA au anunţat luni un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina, în valoare de 725 de milioane de dolari şi care include în special rachete...

Percheziții DNA într-un dosar de evaziune fiscală legat de ride-sharing

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) desfășoară, marți, percheziții în București și în județele Ilfov și Teleorman, într-un dosar de evaziune fiscală ce implică activități...
Ultima oră
Pe aceeași temă