5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăLifestyle„Peter, iepuraşul fugit de-acasă” îi așteaptă pe copii la cinema de la...

„Peter, iepuraşul fugit de-acasă” îi așteaptă pe copii la cinema de la 1 iunie

Deja știm că familia iepurească, în frunte cu ștrengarul Peter, se instalase în grădina conacului lui Thomas McGregor și a proaspetei sale soții, Bea. Deși au stabilit un armistițiu și Thomas s-a împăcat cu ideea că are iepuri în grădină, ba i-a mai și “adoptat”, cu condiția să-i lase în pace premiatele tomate, Peter nu se lasă de pozne cu una, cu două, apărându-și cu vârf și îndesat reputația de obraznic. Și tocmai de aceea, uneori, riscă să fie acuzat chiar și atunci când nu este vinovat. Blazat, Peter fuge de-acasă. Gata cu viața monotonă din grădină! Ajuns la oraș, se bucură de aventură și își face prieteni noi: iepurele vagabond Barnabas, şobolanul rotofei Samuel Whiskers şi felinele infractoare: Tom Kitten şi Mittens. Noii camarazi îi apreciază poznele și Peter se simte, în sfârșit, acceptat, dar noul anturaj este cam dubios și îl bagă în belele. Reprezintă oare acest rol cine este el cu adevărat? E momentul să decidă dacă rămâne “iepurele rău”, cum îl consideră toți, sau este în stare și de fapte bune. Îngrijorați, ceilalți iepurași (surorile lui Peter, Flopsy, Mopsy şi Cotton-Tail, alături de vărul Benjamin) pornesc în căutarea lui, dar, odată ieșiți din grădină, îi pasc mari pericole. Thomas însuși vede cum Nigel Basil-Jones, noul editor al cărții cu picturi realizate de Bea, o prinde în mreje și le periclitează relația, așa că trebuie să acționeze fără preget pentru a-și salva familia. Ca și Peter, Bea trebuie să caute drumul înapoi spre adevărata sa personalitate. Vor reuși oare să scape de influențele negative, să se reunească și să restabilească armonia? Vedem în noile aventuri iepurești “Peter Rabbit: Runaway” – o poveste despre identitate, cu aventuri comice și lecții valoroase pentru copii.

Echipa de animaţie şi efecte vizuale a fost condusă, ca şi în cazul primului film, de către Animal Logic, care a contribuit la numeroase producții premiate sau nominalizate la Oscar. Specialiștii VFX, echipa de cascadori și cea de efecte speciale şi-au explorat din plin creativitatea, conferind animației un plus de șarm și dinamism. Nici scenografia nu s-a lăsat mai prejos: multe filmări s-au realizat în cartierele istorice din Sydney, Australia, potrivite pentru a reda aspectul oraşului Gloucester. Pentru a crea unele interioare sofisticate, regizorul și scenograful au călătorit, în etapa de pre-producţie, chiar în Marea Britanie pentru a găsi fațada de clădire potrivită.

Producția Animal Logic Entertainment / Olive Bridge Entertainment prezentată de Columbia Pictures, în colaborare cu 2.0 Entertainment şi MRC, este regizată de Will Gluck, care semnează și scenariul, alături de Patrick Burleigh. Din distribuție fac parte Rose Byrne, Domhnall Gleeson, David Oyelowo (care are în palmares nominalizări la Premiile BAFTA, Emmy și Globurile de Aur), Elizabeth Debicki, Margot Robbie, iar vocea protagonistului Peter îi aparține binecunoscutului James Corden. Producătorii sunt Will Gluck, Zareh Nalbandian, Jodi Hildebrand şi Catherine Bishop. Producători executivi: Doug Belgrad, Jonathan Hludzinski, Jason Lust, Emma Topping şi Thomas Merrington. Imaginea este realizată de Peter Menzies, Jr. ACS, iar scenografia este semnată de Roger Ford. Montajul  a fost realizat de Matt Villa ASE ACE. Costumele aparţin designerului Lizzy Gardiner, iar muzica, lui Dominic Lewis. Aranjamentele muzicale sunt realizate de Wende Crowley.

Cu o durată de 93 de minute, filmul se adresează audienței generale, este distribuit în România de InterComFilm Distribution și va rula deopotrivă în versiunea subtitrată și respectiv dublată în limba română.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Micii antreprenori îndeamnă la responsabilitate și sprijin pentru direcția pro-europeană a României

Antreprenorii români care au construit afaceri de succes în ultimii 5-10 ani își exprimă îngrijorarea cu privire la viitorul economic al țării și fac...

NATO avertizează: Sabotajul și atacurile cibernetice, provocări majore din partea Rusiei și aliaților săi

Un diplomat de rang înalt a avertizat că în perioada următoare ar putea avea loc acte de sabotaj și atacuri cibernetice care vizează țările...

Ucraina anunță atacuri asupra unei baze aeriene strategice și a unui port rusesc de la Marea Neagră

Autoritățile de la Kiev au raportat miercuri lovituri asupra unei baze aeriene cheie a aviației ruse și asupra unui port strategic de la Marea...
Ultima oră
Pe aceeași temă