Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Opinia psihologului. Ce trebuie să știm despre dezvoltarea emoțională a copiilor

În psihologie există multe abordări care încearcă să explice modul în care evoluăm social și emoțional. Vi le împărtășim astăzi pe cele mai cunoscute, rezumate într-un mic ghid pentru părinți, dar nu numai.

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 14.07.2018 - 21:15

Autor: Monica Poplăcenel
Psiholog
Asociația ProActa Edu

 

Fiecare persoană trece prin anumite stadii de dezvoltare atât fizică și cognitivă, cât și emoțională și socială. Acestea interacționează între ele și sunt supuse contextelor externe și influențelor sociale și culturale. Unele aspecte din teoriile dezvoltării sunt controversate, cum ar fi de exemplu cel referitor la momentul apariției emoțiilor. Deși zâmbetul apare devreme la bebeluși, se consideră că acesta este la început un reflex, și abia mai târziu devine o expresie a emoției.

Ce emoții trăiesc sugarii

Printre primele emoții care apar la sugari se pot menționa disconfortul, plăcerea, mânia, frica și interesul. Plânsul și râsul apar la 3-4 luni și sunt chiar folosite de către copii ca instrumente de comunicare. Dezvoltarea emoțiilor negative urmează probabil destul de curând, cu preponderență furia. Frica începe de asemenea să se manifeste, iar copiii de obicei dublează emoțiile părinților față de care au format atașamente.


În perioada 1-3 ani, datorită dezvoltării lobilor frontali și a circuitului limbic, încep să apară emoții mai complexe, cum ar fi mândria, rușinea sau auto-recunoașterea. Tot în această perioadă copiii încep să manifeste empatia, ceea ce presupune nu doar capacitatea copilului de a citi indicii emoționale în alții, ci și diferențierea sa de ceilalți.


În această perioadă expresia emoțiilor se realizează la nivel non-verbal, deși începe să apară un limbaj emoțional de bază. Gesturile, sunetele, expresiile faciale sunt folosite de către copil pentru a comunica ceea ce simte. Treptat, o dată cu dezvoltarea limbajului, apare și capacitatea de a eticheta și exprima emoții verbal.

Grădinița și înțelegerea regulilor

Etapa de învățare și dezvoltare anterioară pregătirii școlare este reprezentată de preșcolaritate, în care focusul este pus pe pregătirea și formarea copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani pentru o mai ușoară integrare și adaptare la viitorul mediu școlar. Preșcolarii încep să înțeleagă regulile familiei, ale școlii, și ale societății în ceea ce privește modul în care își exprimă anumite emoții.


În grădiniţă copilului i se formează diferite emoţii şi sentimente morale, cum ar fi ataşamentul afectiv faţă de părinţi, faţă de colectivul de copii, faţă de oameni; sentimente de prietenie, de solicitudine şi ajutor reciproc. Ei câștigă un sens al sinelui mai accentuat și o înțelegere a modului în care anumite situații pot conduce la anumite emoții. Ei pot experimenta rușine, chiar în relație cu exprimarea emoțiilor. Cercetările arată că în jurul vârstei de 6 ani copiii dezvoltă capacitatea de a înțelege modul în care oamenii pot experimenta o emoție urmată imediat de o alta total diferită, fără a avea însă momentan capacitatea de a înțelege apariția emoțiilor complexe sau conflictuale.


Pe măsură ce cresc, copiii încep să-și adapteze comportamentul la normele morale pe care le întâlnesc pe parcursul vieții. Astfel ei învață „regulile” de exprimare a emoțiilor, ceea ce, deși pare restrictiv și negativ, reprezintă o formă de dezvoltare socială și emoțională. Pe măsură ce continuă să-și dezvolte empatia, copiii încep de asemenea să înțeleagă și că stările emoționale ale persoanelor din jurul lor sunt mult mai complexe decât și-au imaginat inițial, ceea ce îi ajută în înțelegerea complexității propriilor emoții.

Perioada școlară și gestionarea emoțiilor

Copiii de vârstă școlară încep să dezvolte și mecanisme care să îi ajute să facă față emoțiilor, chiar dacă momentan la nivel de bază. De exemplu, copiii pot să raționalizeze anumite situații sau comportamente sau să reconstruiască scenarii astfel încât să pară mai puțin tulburătoare din punct de vedere emoțional. Această capacitate de a reprima emoții negative este un pas normal al dezvoltării emoționale.


O dată cu intrarea în școală, în intervalul de vârstă cuprins între 7 și 11 ani, dezvoltarea emoțională este rapidă, iar copiii sunt mai capabili să-și regleze emoțiile și să folosească instrumente de auto-reglare mult mai complexe și variate. Este foarte probabil ca ei să dezvolte un set de comportamente care să îi ajute să controleze modul în care își exprimă emoțiile, cum ar fi anumite mișcări ale corpului, sunete etc.


Nevoia de afecțiune apare atât în mediul familial, unde copilul are nevoie de sprijin și încurajare pentru a face față provocărilor aduse de cerințele școlare, dar și în grupul de colegi, care pe măsură ce copilul se îndreaptă spre pre-adolescență, devine un loc de formare a unor prietenii strânse, care pot dura întreaga perioadă a școlarității. Copilul își poate împlini prin intermediul acestor relații de prietenie nevoia de a fi recunoscut, de a fi încurajat și sprijinit, de a-și regla trăirile emoționale alternante prin compararea cu prietenii.


Incontestabil, instalarea pubertății este acompaniată de o intensificare a pulsiunilor în corpul și psihicul individului, fie că este vorba de pulsiuni sexuale sau agresive. Această amplificare pulsională se traduce printr-o tensiune internă pe care adolescentul o simte mai întâi, caută să o elimine apoi (la începutul adolescenței) înainte de a găsi alte soluții de reglare. Agitația internă este adesea resimțită de adolescent ca un semn de agresivitate – cu atât mai mult cu cât cei din anturajul său o numesc astfel.


În relația cu părinții, apare o independență afectivă, care începe cu atitudini ambigue față de aceștia; pe de-o parte, părinții sunt acuzați de neglijență (se plâng că nu îi mai iubesc cum îi iubeau în copilărie), pe de altă parte copiii resping dorința acestora de a le fi puse întrebări despre școală sau despre timpul liber, considerând că părinții le invadează zona de intimitate.


Dacă unii afirmă că adolescența a fost dintotdeauna o perioadă reperabilă în viața individului, cu caracteristici proprii în fiecare epocă, mulți consideră că adolescența, așa cum o concepem noi, este un fenomen relativ recent: copilul trecea direct și fără intermediari de la fusta femeilor, de la mamă, bonă sau bunică la lumea adultă, și ardea etapele tinereții sau adolescenței. Din copil el devenea direct un mic „om mare”, îmbrăcat ca bărbații sau femeile din jur, amestecându-se printre ei, fără altă distincție în afară de înălțime.


Adolescența nu trebuie văzută doar ca o fază de tranzit între copilărie și viața adultă, având ca ultim obiectiv maturitatea, ci ca o perioadă a ciclurilor vieții. În această perioadă se produc procese specifice de transformare ce privesc corpul și mintea, relațiile cu ceilalți și cu lumea, în timp ce emoțiile continuă să se dezvolte.

Adolescența și modelele de autoreglare

Universul emoțional al adolescenților este caracterizat în special de alternarea perioadelor de plictiseală cu cele de exaltare, de crize lacrimogene, proastă dispoziție, prezentând multe puncte comune cu depresia. Adolescentul se trezește dintr-o dată nevoit să găsească o modalitate de reglare a tuturor acestor emoții negative puternice, uneori utilizând ca mecanism de apărare direcționarea către sine a agresivității.


Un aspect extrem de important al dezvoltării emoționale îl constituie capacitatea de reglare a emoțiilor. Aceasta este un element critic al dezvoltării emoționale, deoarece marchează o capacitate progresivă de a regla emoțiile în conformitate cu cerințele lumii fizice și sociale, un slab control voluntar al emoțiilor putând fi un predictor pentru probleme de comportament viitoare. Deoarece copiii încă învață acest proces de autoreglare, sprijinul emoțional al părinților este esențial, îndeosebi prin oferirea unui model de autoreglare, atât în relație cu propriul sine, cât și în relația părinte-copil.


Există foarte multă informație care să îi ajute pe părinți să le ofere copiilor ceea ce au nevoie pentru a atinge maturitatea emoțională și implicit controlul cu efort voluntar al emoțiilor, atenției și comportamentului. Unele abordări au ca element central disciplina, îndeosebi metodele tradiționale prin pedeapsă și reguli stricte. Ca reacție însă la această abordare autoritară, alți părinți susțin că de fapt copiii nu au nevoie de limite deloc și că disciplina este un cuvânt urât care nu trebuie folosit în prezența și în legătură cu copilul. Această abordare permisivă susține că dacă le permitem copiilor să existe, ei vor deveni automat persoane bune și responsabile. O a treia direcție este cea de mijloc, care fie aduce elemente situate între permisivitate și disciplină, fie redefinește anumite concepte, cum ar fi disciplina, limitele etc. Vom detalia aceste stiluri de parenting în numerele viitoare.

 

CV

Monica Poplăcenel este psiholog și psihoterapeut în formare în Psihodramă Clasică Moreniană. A urmat numeroase cursuri în domeniul psihologiei copilului și adultului, comunicării și relaționării și are o experiență profesională vastă.

În prezent, Monica dezvoltă și organizează programe de dezvoltare personală și grupuri de suport, cum ar fi programul „Prieten cu școala” pentru copii și adolescenți, grupul pentru părinții „vitregi” și cel pentru adulții care provin din familii de alcoolici.

Monica este membră fondatoare a Asociației ProActa Edu, organizație ce contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor prin sprijinirea educației și a cadrelor didactice.


Contact: [email protected]

Comentarii

loading...